De același autor
Exact în ziua în care Mircea Cărtărescu își încheia memorabila postare cu fraza „Războiul lui Putin nu este acum cu Ucraina, ci cu fiecare dintre noi”, la antipozii intelectuali și morali, adică la o televiziune „de știri”, liderul AUR, George Simion, bagateliza același război, afirmând că „nu este războiul nostru” și că poate fi rezolvat foarte ușor de către occidentali prin sancționarea oligarhilor. Mai simplist și mai fals nici nu se putea. Nicio urmă de empatie pentru ființele umane care fug din calea războiului, pentru viețile lor distruse de „visul unui nebun”, cum inspirat a spus Radu Vancu. În schimb, sub privirile admirative ale moderatoarei, liderul AUR încerca o nouă diversiune, reluând tema facturilor la energie, fără a menționa însă rolul GAZPROM în declanșarea crizei energetice. Mai mult, imediat după debutul invaziei rusești, același politician tuna și fulgera împotriva proiectului BRUA și oricărei soluții de reducere a dependenței de gazul rusesc.
Mult-lăudatul talent de comunicator al liderului AUR s-a redus deci la o jalnică diversiune în slujba intereselor Kremlinului. Atâta poate, chiar dacă este evident că nu câștigă bătălia cu imaginile cutremurătoare ale tragediei umane din Ucraina și chiar dacă tentativa de a organiza un miting/marș „pentru libertate” la trei zile după invadarea Ucrainei a eșuat și ea lamentabil. Totuși, AUR persistă în efortul său de a disimula sub perdele de fum succesive pericolul rusesc la granițele noastre și ale Republicii Moldova (de care a uitat complet după eșecul răsunător în alegerile de anul trecut). Unde sunt convoaiele de ajutoare umanitare, unde sunt activiștii AUR în taberele de refugiați de la graniță?
Liderii AUR au lipsit, tactic, din studiourile televiziunilor care susțin acest partid și propaganda Kremlinului. Nu puteau nega bestialitatea atacurilor, dar nici nu își permiteau să le condamne. Între timp, au lansat narativul Kievului care nu a acordat drepturi culturale românilor din Ucraina, complet deplasat într-un moment în care ucrainenii se confruntă cu anihilarea fizică.
Întrebarea este totuși cum de este tolerat în spațiul public acest filon xenofob și antidemocratic, acest naționalism menit să ne rupă de Europa, exact în momentul în care el intră evident în conflict cu interesul național? Adevărul este că, în contrast cu reacția minunată a românilor care au sărit în ajutorul refugiaților, împreună cu bisericile, mănăstirile și, în final, cu autoritățile, reacția politicienilor are o notă convențională: condamnăm, dar nu îl numim pe Putin dictator și nu condamnăm regimul autoritar de la Moscova. Poate ne iartă și nu ne atacă - pare să creadă și președintele Klaus Iohannis, deși afirmă că Rusia amenință ordinea mondială. Dacă nu sunt legați prin fire secrete de Moscova, toți își fac iluzii: Putin și-a exprimat deja deschis ostilitatea față de noi și poate invoca orice pretext pentru o agresiune.
Trebuie să admitem că nimeni - nici noi, nici, mai ales, Republica Moldova - nu este în siguranță în fața agresiunii rusești, că nu putem exclude de pildă hărțuieli militare pe Dunăre sau pe Prut. Este momentul adevărului, al unei dezbateri naționale corecte, curajoase și documentate, care să clarifice perspectivele și opțiunile în fața atacului unui regim totalitar asupra civilizației europene, căci, după cum arată mulți analiști occidentali, Europa este considerată de Putin o amenințare mai mare decât NATO. Ar fi multe de lămurit, și forțele politice, mai ales PSD și UDMR, ar trebui să se poziționeze mai ferm de partea valorilor occidentale, în loc să se complacă într-o ambiguitate periculoasă și să promoveze un discurs anti-UE.
Agresiunea Rusiei în Ucraina a avut darul de a-i uni pe ucraineni, dar și pe occidentali cum Putin nu credea că va fi posibil. Ar trebui să urmeze și la noi cristalizarea unei mișcări politice proeuropene și antitotalitare, pentru că marele pericol la adresa României și Europei este regimul lui Putin în ansamblul său și în esența sa, un regim vechi de peste un secol, care i-a mutilat moral pe ruși, prin oribile persecuții și spălări pe creier în urma cărora au rămas doar cu opțiunea de a fugi din țară sau de a se lăsa stâlciți în bătaie de poliția lui Putin - căci alegerile sunt sistematic fraudate, democrația rusă fiind un penibil simulacru. Acest popor traumatizat, manipulat și brutalizat nu va salva pe nimeni, nici pe sine. El ilustrează doar consecințele distrugătoare ale totalitarismului asupra ființei umane și evidențiază valoarea incomensurabilă a libertății și a democrației la granițele „imperiului răului”. Într-adevăr, cum scrie Mircea Cărtărescu, Termopile este acum în Ucraina. Ucrainenii vor muri pe capete înainte să urmeze Salamina, Maratonul, Plateea. Dar, la fel cum perșii, învinși atunci de greci, nu au renunțat niciodată la cucerirea Greciei, revenind mereu cu armata la granițele Bizanțului, nici Putin nu va renunța vreodată să-și supună Europa. Lupta împotriva răului pe care îl încarnează împreună cu fidelii săi nu poate fi evitată - dar ea nu poate fi dusă fără înțelegerea realității și fără convingeri ferme. NATO ne va apăra, cât va fi posibil - dar numai dacă nu ne vom lăsa înșelați de cârtițele Kremlinului, atât de „talentate” și de prezente, și de „idioții lor utili”. //
