De același autor
Judecând după modul în care a acționat Ludovic Orban pentru a-și asigura cu orice preț fotoliul de premier, este limpede că ticăloșia bate prostia, prin ticăloșie înțelegând o combinație de cinism și lipsă de interes pentru prioritățile reale ale țării. Or, până sâmbăta trecută, pentru premierul Orban și pentru președintele Iohannis epidemia de coronavirus a contat mai puțin decât jocurile politicianiste, esențială fiind pentru Cotroceni chestiunea anticipatelor, iar pentru domnul Orban eternizarea sa în funcția de premier, cu prețul decredibilizării PNL și a unor oameni importanți din partid, cum sunt Florin Cîțu și Florin Roman. Potrivit surselor credibile, domnul Orban a argumentat, exact în spiritul lui Liviu Dragnea, că nu poate permite crearea unui pol de putere alternativ în PNL prin decuplarea funcției de premier de cea de președinte al partidului. Agresivitatea sa la adresa lui Florin Cîțu, în numele acestei obsesii a puterii absolute, ar trebui să fie pentru toți un semnal de alarmă – căci epidemia va trece, dar acest premier cinic, mediocru și ahtiat după putere va rămâne.
Nu ar trebui să ne mirăm, pentru că Ludovic Orban este un produs al sistemului „ticăloșit”, promovat în diferite funcții politice pe baza algoritmului politic, prin decizii de partid, fără să se fi distins în vreun fel în exercitarea acestora – nici ca viceprimar al Capitalei, nici prin diferitele sinecuri din varii agenții guvernamentale. Ca ministru al transporturilor în guvernul Tăriceanu după ruperea Alianței D.A. nu a lăsat nicio urmă, în afara unui stupid accident rutier pe care a încercat inabil să-l acopere. Intrat în politică prin disidența lui Dinu Patriciu numită PNL-Aripa Tânără, care era în sine o trădare a PNL, a rămas multă vreme fidel tandemului Patriciu-Tăriceanu, părăsindu-l pe Tăriceanu în favoarea lui Crin Antonescu la Congresul PNL din 2009, apoi și pe Crin, teoretic din cauza înființării USL. Interesant este că, deși a criticat aspru PSD, nu a părăsit nici guvernul Tăriceanu care guverna cu sprijin PSD, nici ulterior USL, iar Dan Voiculescu-Felix nu l-a deranjat niciodată. Iată-l acum înscăunat din nou la Palatul Victoria cu votul PSD, după ce a făcut mai multe combinații politice nereușite cu Marcel Ciolacu. De altfel, deși predică depesedizarea României, domnul Orban discută mai relaxat cu liderii PSD, ALDE și UDMR decât cu cei ai USR-PLUS. Este greu să nu-l suspectezi de lipsă de sinceritate și de cinism și să nu vezi în discursul său critic față de PSD o strategie menită să-i creeze un culoar propriu pe scena politică.
Dacă ar fi dorit cu adevărat depesedizarea, Ludovic Orban s-ar fi dedicat din primul minut al mandatului său la Palatul Victoria îndeplinirii promisiunilor făcute electoratului anti-PSD, în special a celor privind desființarea Secției Speciale, corectarea legilor justiției în sensul cerut de Comisia de la Veneția și GRECO și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Dacă le-ar fi atacat frontal imediat, când PSD era în stare de șoc după moțiune și după înfrângerea de la prezidențiale, ar fi avut șanse să impună schimbările promise. Dar Ludovic Orban nu s-a grăbit deloc, ci a așteptat ca PSD să se regrupeze sub bagheta lui Marcel Ciolacu (cazul alegerii primarilor în două tururi) sau a redactat proiecte despre care știa dinainte că nu pot fi acceptate de CCR (cazul pensiilor speciale, dar și al transportului elevilor). Oricum nu putem vorbi de prea mult profesionalism după ce guvernul a adoptat 25 de OUG într-o seară, fără avizele necesare și fără o atentă analiză a conținutului. În schimb, PNL a devenit un refugiu pentru mulți foști membri de vază ai PSD, ALDE sau Pro România – inclusiv vechi clienți ai lui Dan Voiculescu precum Dani Constantin și Sorin Câmpeanu. Bomboana de pe coliva depesedizării a fost însă cooptarea în PNL a primarului Iașilor, Mihai Chirica, PSD, peste capul liberalilor ieșeni, pe care Chirica i-a persecutat sistematic, și în ciuda problemelor sale penale. Devine tot mai credibilă teoria potrivit căreia domnii Orban și Iohannis au decis de fapt tacit să împartă puterea cu PSD, care va rămâne jupânul în plan local.
De altfel, singurul adversar real al lui Ludovic Orban a fost și a rămas USR-PLUS, adică singura formațiune care poate demasca trădările și compromisurile liberalilor și ale președintelui. Printre aceste compromisuri se numără și numirile de la DIICOT și Parchetul General. Iar SIIJ e în continuare bine mersi, doar că nu o conduce Adina Florea. Dar oare nu a devenit domnul Orban liderul PNL în urma unei campanii bazate pe ideea, declarată deschis, că lumea este mai puțin preocupată de corupție decât de chestiunile economice? Nu i-a mobilizat el pe aleșii PNL din teritoriu în sprijinul său promițându-le că îi va proteja de DNA și de alte organisme ostile? Ce-i drept, deși discret, s-a ținut de promisiune.
Norocul nostru este că din guvernul Orban fac parte și câțiva profesioniști, ca ministrul sănătății, Victor Costache, sau Florin Cîțu, compromis din păcate de manevrele premierului. Forțat de problemele economice și, recent, de pandemia Covid-19, domnul Orban i-a lăsat să-și vadă de treabă. Dar epidemia nu și-a spus încă ultimul cuvânt.
Deocamdată, criza mondială Covid-19 slăbește spiritul critic al națiunii, iar jocul de scenă abil al domnului Orban maschează deficiențele sale de caracter. Maxima toleranță a electoratului față de aceste deficiențe, comune clasei politice consacrate, ne condamnă însă pe toți la o insidioasă tiranie a mediocrității cinice. //
