De același autor
Este limpede de acum că, de peste 70 de ani, România nu a fost condusă de cei mai valoroși reprezentanți ai săi. Este ușor de înțeles de ce s-a întâmplat aceasta în comunism, care era un sistem de exterminare a elitelor intelectuale, dar ne-am fi așteptat ca, după decembrie 1989, națiunea să beneficieze de contribuția celor mai bine pregătiți membri ai săi. Am nimerit în schimb pe mâna eșalonului al doilea al nomenklaturii, validat de Securitate. Totuși, atât de prost guvernați cum suntem de un an de zile nu am fost niciodată și nicio echipă guvernamentală nu a avut un nivel de pregătire profesională atât de precar și nu a demonstrat o aversiune mai pronunțată față de UE ca echipele prezentate în ultimul an de Liviu Dragnea. Ce s-a petrecut, așadar, în PSD pentru ca România să fie acum în pericol de a anula câștigurile democratice din ultimii 14 ani și de a se situa la periferia spațiului valoric euro-atlantic? O scurtă trecere în revistă a guvernelor PSD din 2000 încoace ne poate ajuta să înțelegem acest fenomen cu potențial devastator pentru soarta țării.
Intelectualii Cabinetului Năstase
Dincolo de problemele sale reale cu corupția, Adrian Năstase avea două licențe, în drept și în sociologie, și un doctorat în drept internațional obținut în 1987 și necontestat până în ziua de astăzi. Era un jurist recunoscut pe plan internațional, după cum atestă CV-ul său, din care am selectat doar câteva calități: coordonator de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului din Strasbourg (1984), membru al Societății Franceze de Drept Internaţional (din 1984), al Consiliului consultativ al Institutului pentru Studii Est-Vest (IEWS) din New York (1991–1997), al Societății Americane de Drept Internaţional (din 1995), membru de onoare al Asociaţiei Euro–Atlantice „Manfred Wörner“ (1999) și lista continuă. Presupunem că forțele oculte care pilotează puterea din România, din serviciile de ieri și de azi, au considerat că sosise momentul ca România să devină acceptabilă pentru Occident și să adere la UE și la NATO.
Adrian Năstase, 2002: |
---|
„De-a lungul anilor, l-am admirat pe François Mitterrand, una dintre formulele lui de campanie și guvernare pe care a sintetizat-o astfel «Force tranquille», Forța liniștită. Văd PSD în același mod, de-a lungul anilor aceasta a fost o foarte bună emblemă, un motto pe care, conștient sau nu, am încercat să îl aplicăm și în guvernare și filosofia politică.“ |
În consecință, echipa lui Adrian Năstase a beneficiat de aportul unor profesioniști, care nu au mai fost egalați de cei care le-au urmat în funcție în guvernele ulterioare ale PSD. Dau doar câteva exemple: Mircea Geoană, ministru de Externe, afirmat deja ca bun ambasador la Washington și absolventul unui curs la cea mai prestigioasă instituție franceză de pregătire postuniversitară pentru administrația publică – ENA (Ecole Nationale d’Administration), Mihai Tănăsescu la Ministerul de Finanțe, devenit ulterior vicepreşedinte și membru al Comitetului Director al Băncii Europene de Investiții, cu sediul la Luxemburg, sau Ioan Mircea Pașcu la Apărare, fost beneficiar al unei burse Ford, Eugen Dijmărescu la Comerț, Ioan Rus la Interne sau Dan Ioan Popescu la Ministerul Economiei, Daniela Bartoș și Mircea Beuran la Sănătate. Toți au avut studii solide și necontestate. Până și ministrul Justiției Rodica Stănoiu, cea de tristă amintire, avea o pregătire mult superioară față de cea a lui Florin Iordache, primul ministru al Justiției numit de Liviu Dragnea, iar succesorul ei în funcție, numit cu mare greutate de Adrian Năstase din cauza opoziției lui Ion Iliescu, a fost Cristian Diaconescu, care, prin reformele inițiate, a deschis calea spre aderarea noastră la UE, în ciuda imenselor probleme pe care România le avea la acest capitol.
De altfel, acesta a fost marele merit al echipei Năstase, cu toate controversele care o umbresc: faptul că a reușit să închidă majoritatea capitolelor de negociere cu UE, făcând posibilă aderarea, și să finalizeze aderarea la NATO. Ar fi fost greu să realizeze acest lucru, dacă miniștri săi ar fi vorbit franceza și engleza ca Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu, și nu impecabil, ca Adrian Năstase, Mircea Geoană și Ioan Mircea Pașcu.
Guvernele Ponta, tranziția spre semidoctism
Mult mai puțin performante, cele patru guverne conduse de Victor Ponta au reprezentat o tranziție spre hegemonia baronilor semidocți. Pe lângă miniștri ca Bogdan Aurescu la Externe, absolvent al Facultăților de Drept (cu Diplomă de Merit) și de Istorie ale Universității din București, doctor în drept Summa cum laude și cadru universitar, Ioana Petrescu, absolventă a Wellesley College din Boston, la Finanțe, Robert Cazanciuc la Justiție, licențiat în drept la Universitatea din București și absolvent al Institutului Național al Magistraturii, Vasile Cepoi, doctor în medicină și profesor universitar, sau Raed Arafat, absolvent al Universității de Medicină din Cluj, au fost promovate asiduu și personaje dubioase ca Liviu Pop, Ioan Mang și Gabriel Oprea, ultimii doi acuzați de plagiat al tezelor de doctorat, ca și șeful guvernului, de altfel, căruia în final i s-a și retras titlul de doctor în științe juridice.
Dragnea și încununarea imposturii
În cazul guvernelor PSD din ultimul an, problema se simplifică, pentru că titluri de doctor sunt prea puține, dar și acelea contestate, cum este cazul tezei ministrului Muncii Lia Olguța Vasilescu. Nici fostul premier Mihai Tudose nu a fost scutit de acest gen de acuzații, deși a colecționat numeroase cursuri de specializare în probleme de securitate, în țară și în străinătate. În ansamblu, avem de a face cu generația de politicieni școlită pe la universități private sau de provincie, majoritatea create tocmai pentru a oferi titluri universitare politrucilor pe care PSD ținea neapărat să-i cocoațe în funcții de conducere.
Un rol esențial l-au jucat în „validarea“ academică a acestor personaje Academia de Poliție și Academia SRI, dar și SNSPA, preferata activiștilor PSD. Carmen Dan, de pildă, care și-a început cariera ca secretara unei școli din Videle, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică Bucureşti, la vârsta de 30 de ani, şi a fost licenţiată la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“. A urmat programe de master și de perfecționare la institute ale unor ministere și agenții guvernamentale, dar nicio specializare în străinătate. Așa a ajuns însă prefect, senator și astăzi ministru de Interne. Nici vecina sa de bloc din Videle, Viorica Dăncilă, premierul desemnat, nu s-a omorât cu studiile: absolventă a Institutului de Petrol și Gaze, a fost profesoară și apoi angajată a PETROM, înainte să devină consilier județean, și apoi europarlamentar. Câteva cursuri postuniversitare, tot la SNSPA, se adaugă unui CV foarte subțire, care atestă o experiență managerială zero.
Viorica Dăncilă, 2017: |
---|
„În Comisia pentru Drepturile Femeilor și Egalitate de Gen cred că va fi o discuție și în ceea ce privește femeile din Iran. Bineînțeles că nu încercăm să intervenim în problemele interne ale unui stat membru, cum este Iranul sau Pakistanul, dar cred că este nevoie de discuții cu cei care sunt factori de decizie ca drepturile femeii să devină o realitate.“ |
Acest pattern educațional este valabil și pentru alți miniștri din guvernele Grindeanu și Tudose, dar nu putem încheia fără să-l menționăm pe Paul Stănescu, baronul de Olt care împarte fondurile pentru dezvoltare regională în baza unei diplome de inginer agronom din 1982 și a experienței de director la Agromec Vișina, la IAS Studina și la Fabrica de Conserve Caracal. Cu această zestre profesională a ajuns președintele CJ Olt, apoi senator și vicepremier. Este, s-o recunoaștem, o performanță, dar una care atestă doar instituirea în PSD a primatului voinței politice necontrolate de competență sau de vreun principiu etic.
Baronii locali, venali, primitivi și fără scrupule, au reușit în ultimii 13 ani să-i înlăture pe profesioniștii care puteau găsi un limbaj comun cu Bruxellesul, ca Mircea Geoană și Cristian Diaconescu, de pildă, sau, mai recent, Aurelia Cristea. Nu întâmplător avea Liviu Dragnea aversiune față de „bruxelleză“, o limbă ale cărei reguli îi sunt străine. PSD de astăzi este cel redus la esența sa de mecanism de aservire a resurselor și instituțiilor statului față de interesele unui grup bine definit de baroni. Este, de fapt, același partid primitiv și brutal din 1990, care deține azi puterea absolută și are toate șansele să dea ceasul istoriei înapoi chiar cu 28 de ani. Democrația generată de Revoluția din decembrie 1989 riscă să se dovedească o casă de carton, ceea ce sugerează un eșec major. Va fi nevoie de un efort național de o amploare nebănuită, ca să nu fie vorba de un eșec istoric al României.