Contraselecția PSD-istă, de la Năstase la Dragnea

Este limpede de acum că, de peste 70 de ani, România nu a fost con­dusă de cei mai valoroși re­pre­zen­tanți ai săi. Este ușor de înțeles de ce s-a în­tâm­plat aceasta în co­munism, care era un sistem de ex­ter­minare a eli­te­lor intelectuale, dar ne-am fi aș­teptat ca, după decembrie 1989, națiunea să be­ne­ficieze de con­tribuția celor mai bine pregătiți membri ai săi. Am nimerit în schimb pe mâna eșa­lo­nului al doilea al nomenklaturii, validat de Securitate. Totuși, atât de prost guvernați cum suntem de un an de zile nu am fost nicio­dată și nicio echipă guverna­men­tală nu a avut un nivel de pregă­tire profesională atât de precar și nu a demonstrat o aversiune mai pronunțată față de UE ca echi­pele prezentate în ultimul an de Liviu Dragnea. Ce s-a petrecut, așadar, în PSD pentru ca Ro­mâ­nia să fie acum în pericol de a anula câștigurile democratice din ultimii 14 ani și de a se situa la periferia spațiului valoric euro-atlantic? O scurtă trecere în re­vistă a guvernelor PSD din 2000 încoace ne poate ajuta să înțe­le­gem acest fenomen cu potențial devastator pentru soarta țării.

Intelectualii Cabinetului Năstase

Dincolo de problemele sale reale cu corupția, Adrian Năstase avea două licențe, în drept și în so­cio­logie, și un doctorat în drept in­ternațional obținut în 1987 și ne­contestat până în ziua de astăzi. Era un jurist recunoscut pe plan internațional, după cum atestă CV-ul său, din care am selectat doar câteva calități: coordonator de studii la Institutul Inter­na­ţional pentru Drepturile Omului din Strasbourg (1984), membru al Societății Franceze de Drept Internaţional (din 1984), al Con­siliului consultativ al Institutului pentru Studii Est-Vest (IEWS) din New York (1991–1997), al Societății Americane de Drept Internaţional (din 1995), mem­bru de onoare al Asociaţiei Eu­ro–Atlantice „Manfred Wörner“ (1999) și lista continuă. Pre­su­punem că forțele oculte care pilo­tează puterea din România, din ser­viciile de ieri și de azi, au considerat că sosise mo­men­tul ca România să devină acceptabilă pentru Occident și să adere la UE și la NATO.

În consecință, echi­pa lui Adrian Năstase a beneficiat de aportul unor profesioniști, care nu au mai fost egalați de cei care le-au urmat în funcție în guvernele ul­te­rioare ale PSD. Dau doar câteva exemple: Mircea Geoană, mi­nis­tru de Externe, afirmat deja ca bun ambasador la Washington și absolventul unui curs la cea mai prestigioasă instituție franceză de pregătire postuniversitară pentru administrația publică – ENA (Ecole Nationale d’Ad­mi­nis­tration), Mihai Tănăsescu la Mi­nisterul de Finanțe, devenit ul­terior vicepreşedinte și membru al Comitetului Director al Băncii Europene de Investiții, cu sediul la Luxemburg, sau Ioan Mircea Pașcu la Apărare, fost beneficiar al unei burse Ford, Eugen Dij­mă­rescu la Comerț, Ioan Rus la In­ter­ne sau Dan Ioan Popescu la Ministerul Economiei, Daniela Bartoș și Mircea Beuran la Sănă­tate. Toți au avut studii solide și necontestate. Până și ministrul Jus­tiției Rodica Stănoiu, cea de tris­tă amintire, avea o pregătire mult superioară față de cea a lui Florin Iordache, primul ministru al Justiției numit de Liviu Drag­nea, iar succesorul ei în funcție, numit cu mare greutate de Adri­an Năstase din cauza opoziției lui Ion Iliescu, a fost Cristian Diaco­nescu, care, prin reformele ini­țiate, a deschis calea spre adera­rea noastră la UE, în ciuda imen­selor probleme pe care România le avea la acest capitol.

De altfel, acesta a fost marele me­rit al echipei Năstase, cu toate con­troversele care o umbresc: fap­tul că a reușit să închidă ma­joritatea capitolelor de negociere cu UE, făcând posibilă aderarea, și să finalizeze aderarea la NATO. Ar fi fost greu să realizeze acest lucru, dacă miniștri săi ar fi vor­bit franceza și engleza ca Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu, și nu impecabil, ca Adrian Năs­tase, Mircea Geoană și Ioan Mir­cea Pașcu.

Guvernele Ponta, tranziția spre semidoctism

Mult mai puțin performante, ce­le patru guverne conduse de Vic­tor Ponta au reprezentat o tran­ziție spre hegemonia baronilor semidocți. Pe lângă miniștri ca Bogdan Aurescu la Externe, ab­solvent al Facultăților de Drept (cu Diplomă de Merit) și de Is­torie ale Universității din Bu­curești, doctor în drept Summa cum laude și cadru universitar, Ioana Petrescu, absolventă a Wellesley College din Boston, la Finanțe, Robert Cazanciuc la Jus­tiție, licențiat în drept la Univer­sitatea din București și absol­vent al Institutului Național al Magistraturii, Vasile Cepoi, doc­tor în medicină și profesor uni­versitar, sau Raed Arafat, absol­vent al Universității de Medi­cină din Cluj, au fost promovate asiduu și personaje dubioase ca Liviu Pop, Ioan Mang și Gabriel Oprea, ultimii doi acuzați de pla­giat al tezelor de doctorat, ca și șeful guvernului, de altfel, căruia în final i s-a și retras titlul de doctor în științe juridice.

Dragnea și încununarea imposturii

În cazul guvernelor PSD din ul­timul an, problema se simplifică, pentru că titluri de doctor sunt prea puține, dar și acelea con­tes­tate, cum este cazul tezei minis­tru­lui Muncii Lia Olguța Vasi­lescu. Nici fostul premier Mihai Tudose nu a fost scutit de acest gen de acuzații, deși a colec­țio­nat numeroase cursuri de specia­lizare în probleme de securitate, în țară și în străinătate. În ansam­blu, avem de a face cu generația de politicieni școlită pe la uni­versități private sau de provin­cie, majoritatea create tocmai pentru a oferi titluri universitare politrucilor pe care PSD ținea nea­părat să-i cocoațe în funcții de conducere.

Un rol esențial l-au jucat în „vali­darea“ academică a acestor per­sonaje Academia de Poliție și Academia SRI, dar și SNSPA, pre­ferata activiștilor PSD. Carmen Dan, de pildă, care și-a început cariera ca secretara unei școli din Videle, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică Bucureşti, la vârsta de 30 de ani, şi a fost licenţiată la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cu­za“. A urmat programe de mas­ter și de perfecționare la institute ale unor ministere și agenții gu­ver­namentale, dar nicio specia­li­zare în străinătate. Așa a ajuns însă prefect, senator și astăzi ministru de Interne. Nici vecina sa de bloc din Videle, Viorica Dăncilă, premierul desemnat, nu s-a omorât cu studiile: absol­ventă a Institutului de Petrol și Gaze, a fost profesoară și apoi angajată a PETROM, înainte să devină consilier județean, și apoi europarlamentar. Câteva cursuri postuniversitare, tot la SNSPA, se adaugă unui CV foarte subțire, care atestă o experiență ma­na­gerială zero.

Acest pattern educațional este valabil și pentru alți miniștri din guvernele Grindeanu și Tudose, dar nu putem încheia fără să-l menționăm pe Paul Stănescu, ba­ronul de Olt care împarte fondu­rile pentru dezvoltare regională în baza unei diplome de inginer agronom din 1982 și a experi­en­ței de director la Agromec Vi­și­na, la IAS Studina și la Fabrica de Conserve Caracal. Cu această zestre profesională a ajuns pre­ședintele CJ Olt, apoi senator și vicepremier. Este, s-o recu­noaș­tem, o performanță, dar una ca­re atestă doar instituirea în PSD a primatului voinței politice ne­controlate de competență sau de vreun principiu etic.

Baronii locali, venali, primitivi și fără scrupule, au reușit în ultimii 13 ani să-i înlăture pe profe­sio­niștii care puteau găsi un limbaj comun cu Bruxellesul, ca Mircea Geoană și Cristian Diaconescu, de pildă, sau, mai recent, Aurelia Cristea. Nu întâmplător avea Li­viu Dragnea aversiune față de „bruxelleză“, o limbă ale cărei re­guli îi sunt străine. PSD de as­tăzi este cel redus la esența sa de mecanism de aservire a resur­se­lor și instituțiilor statului față de interesele unui grup bine definit de baroni. Este, de fapt, același partid primitiv și brutal din 1990, care deține azi puterea absolută și are toate șansele să dea ceasul istoriei înapoi chiar cu 28 de ani. Democrația generată de Revoluția din decembrie 1989 riscă să se dovedească o casă de carton, ceea ce sugerează un eșec major. Va fi nevoie de un efort național de o amploare nebă­nuită, ca să nu fie vorba de un eșec istoric al României.