Cum scăpăm de „ciuma roșie” în vremea pandemiei

Să nu fim fataliști: dacă se vor administra doze suficiente de imaginație, inteligență și curaj, bătălia pentru vindecarea României de „ciuma roșie” nu va fi neapărat pierdută.

Rodica Culcer 02.06.2020

De același autor

Poate ar fi util pentru liderii PSD ca, în pregătirea unui congres pe care îl anunță ca pe o despărțire de trecut (adică de era Dragnea), să se întrebe de ce se lipesc de partidul lor etichete inspirate de molime, precum „ciuma roșie”, sau de boli incurabile precum cancerul. Dincolo de toxicitatea practicilor și personajelor asociate cu PSD și sateliții săi de o bună parte a electoratului, probabil că și absența unor remedii eficiente inspiră astfel de imagini.

Privite atent, demersurile politice generate de PSD, împreună cu ALDE și Pro România, confirmă capacitatea acestei tabere politice de a împinge România pe un parcurs nesănătos. Încălcarea deliberată și ostentativă a regulii purtării măștii de protecție, dublate de declarațiile incitatoare din partea unor PSD-iști și a suporterilor lor care au urmărit fără jenă declanșarea unor manifestări de nesupunere civică din partea unei populații obosite de restricții, sunt tot atâtea dovezi ale cinismului aproape criminal al inițiatorilor, dar și a dependenței lor față de un electorat ignorant și irațional. La nivel parlamentar, puterea PSD de a-și impune interesele s-a văzut și mai limpede. Mai întâi, majoritatea parlamentară pe care o domină a decis că starea de alertă decretată de guvern trebuie încuviințată de parlament, ceea ce înseamnă că PSD o poate modifica sau respinge, dacă interesele partidului o cer, indiferent de argumentele de ordin medical. Tentativa de a obliga guvernul să deschidă terasele înainte de vreme este doar unul din exemple. Apoi, tot PSD a impus o lege care a mutat prerogativa stabilirii datei alegerilor de la guvern la parlament. Dacă CCR, dominată de fideli ai PSD, respinge contestația opoziției, atunci PSD va dicta data alegerilor cum îi va conveni - probabil împingând-o la limita legii, în speranța că PNL, forțat să gestioneze o perioadă extrem de dificilă, se va eroda puternic. Partidul urmărește, printr-un populism inconștient, să diminueze cât poate succesul guvernului în ținerea sub control a epidemiei.

Și pentru că toate acestea și altele asemenea lor trebuia să poarte un nume, le vom numi interesul electoral al PSD. Echipa lui Marcel Ciolacu se pregătește atât pentru un congres intern, cu prilejul căruia urmărește anihilarea grupării Dragnea, cât, mai ales, pentru alegerile locale și generale. Primele semne sunt că „noua gardă” din jurul domnului Ciolacu i-ar putea include pe Paul Stănescu, Gabriela Firea, Vasile Dâncu și eventual Sorin Grindeanu, dar nu putem exclude ca oamenii lui Liviu Dragnea să se lupte la baionetă pentru poziții de forță în partid. Din perspectiva alegerilor interne și naționale, interesul PSD este de a destabiliza pe orice cale guvernul PNL, pus deja în dificultate de lipsa unei majorități parlamentare și de necesitatea de a gestiona atât pandemia, cât și consecințele ei economice. Deja popularitatea liberalilor scade în sondaje, și guvernul Orban este blocat prin toate mijloacele de o majoritate parlamentară care îi respinge toate ordonanțele. Pentru că totuși scad și procentele PSD, partidul a purces la o campanie mai agresivă, care vizează o moțiune de cenzură. Aici PSD este bine servit de legile lipsite de fundament economic pe care le-a impus privind dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. PSD-iștii calculează că nu numai alegătorii lor, în majoritate pensionari, ci și familiile cu copii vor fi surzi la avertismentele Comisiei Europene, ale FMI, ale BNR sau ale Consiliului Fiscal privind declanșarea unei crize economice acute dacă cheltuielile bugetare vor fi mărite disproporționat. De altfel, tema dublării alocațiilor ca motiv de a introduce moțiunea de cenzură a fost adăugată în weekend tocmai pentru a înlătura acuzația că ar fi doar un partid al pensionarilor, dispus să sacrifice populația activă. PNL riscă să piardă indiferent ce ar decide: să piardă alegerile dacă nu mărește semnificativ pensiile și alocațiile, sau să arunce în aer bugetul dacă cedează imperativului electoral. Oricum am privi lucrurile, în acest moment suntem cu toții captivi ai PSD.

Se pune totuși întrebarea: dacă guvernul Orban ar dubla alocațiile și ar mări pensiile conform legilor PSD-iste, oare ar renunța PSD la moțiunea de cenzură? Probabil că nu, pentru că dărâmarea guvernului Orban în perioada de pre-campanie electorală îi convine prea mult: guvernul liberal ar avea puteri limitate și mari dificultăți în mobilizarea activului, iar PSD s-ar afla pe poziții de forță într-o perioadă de instabilitate politică.

Va garanta această strategie destructivă o victorie categorică în alegeri a PSD și a aliaților săi din ALDE și Pro România? În ciuda aparențelor, nu este încă un pariu câștigat, pentru că tocmai cinismul acestor manevre ar putea mobiliza electoratul anti-PSD - un electorat pe care personaje ca Marcel Ciolacu, Gabriela Firea sau Paul Stănescu nu au cum să-l seducă. Ar trebui însă ca PNL să găsească înțelepciunea de a-și mobiliza aliații pe care i-a îndepărtat programatic, și anume USR și PLUS, și de a se reconcilia cu UDMR, chiar dacă formațiunea lui Kelemen Hunor nu merită acest lucru. Este greu de crezut că Ludovic Orban are resursele necesare pentru o asemenea politică, dar Klaus Iohannis le-ar putea avea. Să nu fim deci fataliști: dacă se vor administra doze suficiente de imaginație, inteligență și curaj, bătălia pentru vindecarea României de „ciuma roșie” nu va fi neapărat pierdută. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22