De același autor
Nu este nevoie sa fii un fin analist politic pentru ca sa-ti dai seama cat de prost functioneaza coalitia aflata la guvernare. Este suficient sa fii un cetatean informat ca sa stii prin ce aventuri a trecut Ordonanta DNA pana sa fie adoptata, cata rezistenta a generat reforma in sanatate printre parlamentarii coalitiei si cat de greu este sa obtii astazi aprobarea parlamentara a unei masuri de combatere a coruptiei. Votul de marti, 28 februarie, in urma caruia asa numita “Ordonanta a integritatii” era cat pe ce sa fie respinsa de deputati, a tras un nou semnal de alarma asupra lipsei de coeziune a coalitiei. Ordonanta a fost salvata de lipsa de cvorum din Camera, in virtutea careia votul de respingere nu a fost validat, dar interesant a fost cat de hotarat au votat cei 18 deputati UDMR impotriva unui act normativ de interes national. Deputatul Marton Arpad a declarat cu nonsalanta si aroganta ca formatiunea sa nu va vota ordonantele guvernului daca nu obtine votarea statutului minoritatilor. Cu alte cuvinte, lupta impotriva coruptiei este prea putin importanta pentru UDMR. Nu ne amintim ca, pe vremea guvernarii PSD, echipa lui Markó Béla sa fi sabotat atat de ostentativ interesul national. Daca la PC ne asteptam sa “joace la doua capete”, pentru ca asa a facut intotdeauna, UDMR avea o reputatie mai buna. Este momentul s-o reevaluam.
Atitudinea UDMR si derapajele PC nu sunt insa decat o parte a problemelor care submineaza coalitia. Relatia dintre PD si PNL s-a deteriorat intr-un ritm alert, ajungand intr-un punct mort. Cele doua partide nu mai au de fapt aceeasi agenda, iar Alianta a devenit o forma fara fond. Stimulati de Dinu Patriciu, omul forte al PNL si adversar ab initio al Aliantei, liberalii i-au declarat razboi omului forte al PD, care este Traian Basescu. Prea putin impresionati, democratii isi continua campania pentru un mare partid popular, dar racolarile efectuate de pana acum nu ne dau sperante. Totodata, PD practica un joc in forta prin care incearca sa-i divizeze pe liberali si sa-l izoleze pe Calin Popescu Tariceanu.
Coalitia in ansamblul ei a ajuns, asadar, in punctul in care acumularea tensiunilor si conflictelor a schimbat profund natura relatiilor dintre partidele componente. Dincolo de jocul politic, merita insa observate cu atentie cele doua falii de-a lungul carora s-au produs principalele fisuri: relatia partidelor cu presedintele Basescu si masurile de combatere a coruptiei.
Ca urmare a ostilitatii neimpacate a liberalilor si a PC, seful statului a luat distanta fata de liderii coalitiei si s-a constituit in centru de putere independent, deasupra granitei dintre putere si opozitie. Asa s-a intamplat cu prilejul negocierilor pentru salvarea Ordonantei DNA, cand discutiile cu PSD au fost constructive in lipsa domnilor Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu. Asa se va intampla probabil si cu prilejul dezbaterilor pe tema legilor sigurantei nationale, atat de inabil prezentate de presedinte. Un PSD cooperant, dispus sa lucreze pe textele (unele inacceptabile) ale legilor si sa le “umanizeze”, ar putea contracara criticile liberalilor. Nu discutam aici de oportunitatea strategiei prezidentiale, ci de calculele pragmatice pe care le-ar putea face.
Alta linie de actiune a presedintelui a fost de a lansa tot timpul subiecte de dezbatere publica independente de agenda guvernului sau a partidelor, precum si de a critica deschis anumite actiuni guvernamentale. Asa s-a intamplat cu pretul gazelor sau cu acordul-cadru care permitea incheierea de contracte fara licitatie cu firme elvetiene. Ca sa nu mai vorbim de laitmotivul grupurilor de interese, care enerveaza cel putin trei din cele trei partide aflate la guvernare. Drept urmare, Traian Basescu este acuzat constant ca tulbura apele si destabilizeaza coalitia. De fapt, presedintele stie ca nu poate influenta mersul lucrurilor daca nu controleaza agenda publica. Abilitatea sa in selectarea temelor de interes public este confirmata de popularitatea considerabila inregistrata de sondaje. Daca tot a ratat anticipatele, Traian Basescu pare hotarat sa nu slabeasca ofensiva asupra guvernului si coalitiei, plasandu-se in opozitie cu “sistemul ticalosit”. Acesta din urma are insa suficienti aparatori in coalitie.
Sabotarea in parlament a ordonantelor adoptate anul trecut pentru a respecta cerintele UE in domeniul luptei anticoruptie s-a facut cu concursul tacit al unor liberali si cel deschis al UDMR-istilor. Urmeaza insa dezbaterea asupra legii privind controlul averilor demnitarilor, propusa de Ministerul Justitiei si de presedintele ANAF, Sebastian Bodu. Conservatorii sunt deja furibunzi si cer demisia domnului Bodu pe motiv ca nu ar fi destul de dur la adresa averilor ilicite - in fond, pentru ca masurile sale, desi nu sunt maximale, sunt mai realiste si deci ar putea sa fie puse in practica. Faptul ca legile menite sa combata coruptia bulverseaza coalitia aflata la guvernare este un fenomen mai mult decat ingrijorator.
Deocamdata coalitia guverneaza, desi nu functioneaza. Ea nu functioneaza pentru ca membrii ei nu mai au nimic in comun, decat dorinta de a valorifica individual avantajele guvernarii. Ea nu poate fi salvata si nici nu merita. Actualul impas este pretul platit pentru ratarea sansei alegerilor anticipate, care ar fi clarificat scena politica si ar fi diminuat posibilitatea sabotarii reformelor anticoruptie prin jocul politic al unei coalitii eterogene. N-a fost sa fie.
