De același autor
Din punctul geografic în care ne aflăm, este interesant să constatăm că, față de vestul Europei, în care extremiștii de dreapta au obținut succese notabile în dauna partidelor de centru și de stânga, în centrul și estul Europei moderații pro-europeni au înregistrat o serie de succese, contribuind astfel la echilibrarea politică a Parlamentului European. Astfel, în Slovacia lui Robert Fico, opoziția liberală a câștigat, în Polonia coaliția care susține guvernul lui Donald Tusk și-a consolidat poziția față de fostul partid de guvernământ antieuropean PiS, și în Ungaria FIDESZ-ul vehement pro-Rusia și pro-China condus de Viktor Orbán a obținut cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani, iar partidul Tisza condus de Péter Magyar a obținut un rezultat nesperat până acum de un partid de opoziție ungar. La capitolul democrație și pro-europenism, așadar, Estul a bătut Vestul.
Dar veselia se oprește aici, chiar dacă tabloul politic al PE atestă soliditatea unui centru democratic pro-european, pentru că avansul înregistrat de partidele antieuropene populiste și suveraniste din Franța, Germania, Austria, Belgia și Spania nu rămâne fără consecințe. Doar în Italia suveraniștii putiniști ai lui Matteo Salvini, din partidul Lega, au pierdut masiv. Poate pentru că alegătorii sunt mulțumiți de suveranismul moderat al premierului Giorgia Meloni.
Așadar, majoritatea de centru alcătuită din PPE, S&D (socialiști și democrați) și Renew poate fi menținută, deși va fi diminuată din cauza pierderilor masive suferite de Renew (22 de mandate în minus). Alături de Renew Europe, Verzii pierd și ei masiv (19 mandate), în favoarea partidelor situate la dreapta PPE: Conservatorii și Reformiștii Europeni, ECR (mai moderat), și Identitate și Democrație, ID (suveranist, antieuropean și xenofob, cu simpatii pro-Putin), care au câștigat 4 și, respectiv, 9 mandate. ECR rămâne mai puternic, cu 73 de mandate, lăsând în urmă ID, cu 58. Lor li se adaugă însă cei 15 europarlamentari ai problematicei Alternative für Deutschland, expulzată din ID, dar devenită al doilea partid în Germania, după CDU/CSU, câștigătorul categoric al alegerilor de duminică.
Până acum, norocul majorității centriste a fost că ECR și ID nu s-au unit, din cauza faliilor care le-au separat, mai ales în privința simpatiei pro-Putin și pro-China, dominante în ID. Dar dacă aceste două grupuri s-ar uni, atunci ele ar deveni al doilea mare grup parlamentar în PE, de care va trebui să se țină seama. Oricum, spun specialiștii, majoritatea PE-S&D-Renew va fi nevoită să colaboreze cu ECR pe diverse teme de interes comunitar, cum ar fi migrația, iar Ursula von der Leyen va avea sigur nevoie de sprijinul ECR pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene, căci nu se poate baza pe votul tuturor partidelor componente ale noii majorități – nici măcar pe toate partidele componente ale PPE. Dacă extremiștii din ID ar putea fi izolați, în schimb dreapta suveranistă din ECR, poate mai puțin extremă, dar sigur nu centristă, a pus piciorul în ușă și nu mai poate fi ignorată.
Considerate întotdeauna un test de popularitate pentru guvernele statelor UE, alegerile europarlamentare nu au determinat niciodată mutații politice atât de dramatice ca anul acesta, când „motorul” politic franco-german al UE a fost spulberat de opoziție: după ce RN, partidul lui Marine Le Pen, a obținut de două ori mai multe voturi decât partidul Renaissance al președintelui Macron, șeful statului a dizolvat parlamentul și a convocat alegeri anticipate, lansându-le francezilor provocarea de a aduce RN la guvernare. O decizie riscantă, se plâng socialiștii francezi, dar perfect democratică și curajoasă. În Germania în schimb, unde „coaliția semafor” a social-democraților, verzilor și liberalilor a fost umilită de alianța tradițională de centru-dreapta CDU/CSU, cancelarul Olaf Scholz, lider al SPD, nu dă semne că ar dori să renunțe la putere. În schimb, premierul Belgiei a anunțat că va demisiona în urma succeselor peste așteptări ale separatiștilor flamanzi.
Noul executiv european și noul Parlament vor fi, așadar, obligate să țină cont de trendul antiecologist, antiimigraționist și antiprogresist care a șubrezit majoritatea centristă, a generat succesul populiștilor și extremiștilor de dreapta și a dus la rezultate catastrofale pentru guvernele proeuropene din Franța, Germania și Belgia. Poate că trebuia să fi înțeles din timp că unele politici impuse de UE, inclusiv Green Deal, erau prea costisitoare pentru cetățenii cărora Bruxelles-ul a uitat să le spună că ei vor achita nota de plată. De altfel, CDU/CSU a și anunțat că este partidul de dreapta al industriei și al agriculturii. Ne putem aștepta deci ca politicile din „Pactul Verde” să fie revizuite și mult atenuate, iar politicile antiimigraționiste să fie înăsprite, dacă acest lucru mai este posibil.
Buni sau răi, alegătorii europeni au cerut să le fie respectate prioritățile, care țin de nivelul de trai și de inflație, de reticențele față de schimbările radicale impuse cu forța și față de valul migraționist. Totodată, tinerii, preocupați de locurile de muncă și de perspective, s-au simțit ignorați de partidele tradiționale, lăsându-se seduși de populiști, care s-au prefăcut că îi înțeleg.
În concluzie, deși catastrofa a fost evitată și democrația europeană a supraviețuit, în lipsa unor reorientări politice din partea partidelor democratice, viitorul nu arată promițător, mai ales cu umbra lui Putin lățindu-se peste Europa.
