De același autor
Mare noroc a avut PSD anul acesta cu sărbătorile pascale, care au mutat reflectoarele de pe cazul Cătălin Voicu pe accidentele şi faptele diverse ale unui weekend lipsit de ştiri. Scandalul ar fi meritat desigur urmărit în continuare, pentru că este totuşi o premieră ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aresteze un senator, adică să-şi dea seama că nu-şi mai poate permite să muşamalizeze cazuri strigătoare la cer fără să se compromită definitiv. Pe de altă parte, din punct de vedere politic, cazul Voicu este o şansă ratată deocamdată de PDL. Principalul partid de guvernământ s-a mulţumit să scoată în evidenţă faptul că nu se află în reţeaua Voicu şi că alegerea lui Traian Băsescu ne-a scăpat de perspectiva de a-l avea pe domnul Voicu nu în arest, ci la conducerea MAI. Ne amintim însă că datorăm demascarea reţelei lui Cătălin Voicu şi schimbarea de atitudine a ÎCCJ Monicăi Macovei, care a creat DNA, lui Daniel Morar, care nu s-a lăsat intimidat de presiunile politice, şi preşedintelui Traian Băsescu, care l-a menţinut în funcţie. Ar mai fi oare posibil un gest de asemenea curaj în anul de graţie 2010? Greu de crezut, având în vedere că Monica Macovei a fost trimisă elegant la Strasbourg. Gesturile de mare curaj, atacurile frontale la adresa sistemului ticăloşit nu s-au mai repetat, iar PDL are tot mai mari greutăţi în a se afirma ca partid reformator şi curajos.
Faptul că nu a speculat la maximum cazul Voicu ne face să credem fie că dorinţa sa de a anihila cu adevărat practicile clientelare şi corupte din politică şi administraţie nu este atât de puternică pe cât am sperat, fie că pur şi simplu nu se poate lupta cu „sistemul“. Probabil că ambele sunt adevărate: PDL este şi el în mare parte produsul clasei politice româneşti, aşa cum o ştim şi nu o iubim – obsedată de propria bunăstare, ruptă de electorat, stând confortabil în turnul ei de fildeş, absorbită de afaceri şi avidă de sinecuri. Are, ce-i drept, administratori capabili ca Vasile Blaga şi lideri oneşti, serioşi şi muncitori până la epuizare, ca Emil Boc; a reuşit să atragă şi intelectuali cu convingeri politice solide, ca Sever Voinescu şi Cristian Preda, dar nici unii, nici ceilalţi nu alcătuiesc o masă critică. Iar subordonarea faţă de finanţatori rămâne în continuare periculoasă. Retragerea lui Traian Băsescu în planul secund după prezidenţiale se simte destul de dureros la nivelul imaginii partidului. Aşa se face că PDL, blocat de lipsa sa de pasiune şi convingere şi de dificultăţile guvernării, nu a putut profita de scandalul din jurul lui Cătălin Voicu, relansându-se în forţă ca alernativa curată şi eficientă la practicile reprobabile consacrate de PSD în viaţa publică românească. Pur şi simplu nu a avut forţa s-o facă.
Mai mult, dacă dăm crezare presei, partidul a constatat cu stupoare, după ce a primit rezultatele unor sondaje de opinie, că alegătorii colegiului 19 din Bucureşti nu sunt încântaţi de niciunul dintre politicienii pe care PDL ar fi dorit să-i propună drept contracandidat al Lilianei Mincă şi că ar fi mai degrabă atraşi de personalităţi din afara politicii – precum Teo Trandafir. Mai mare palmă dată politicienilor nici că se putea, chiar dacă ar fi trebuit să ne aşteptăm la o astfel de reacţie din partea celor care l-au votat pe Piedone primar de sector. PDL nu a reuşit aşadar să găsească un personaj carismatic cu convingeri politice solide şi cu o minimă cultură politică şi a recurs la protagonista unor emisiuni de divertisment care a avut succes doar atunci când în spatele ei s-a aflat PRO TV şi nu a reuşit nimic când a încercat ceva pe cont propriu. Discursul ei dezlânat şi populist, presărat cu poante ieftine ar putea desigur să asigure succesul PDL în faţa unei contracandidate puse pe scandal, dar lipsite de carismă, cum este Liliana Mincă, dar cât de puţin onorantă ar fi această ipotetică victorie pentru un partid cu pretenţii de seriozitate şi calitate! O fi Teo Trandafir mai decentă decât feciorul de bani gata Honoriu Prigoană, dar faptul că partidul coboară atât de mult standardele de competenţă nu va avea darul să entuziasmeze electoratul urban activ.
Dar despre ce standarde vorbim şi despre ce respect faţă de electoratul informat şi implicat mai poate fi vorba, când stâlpii de rezistenţă ai partidului recurg la eternele practici reprobabile ale concursurilor aranjate pentru funcţiile publice şi generează scandaluri inutile, cum a fost cel legat de logodnicul Elenei Băsescu - Bogdan Ionescu, alias Syda? Cu un CV misterios, care se pare că nu satisfăcea condiţiile de angajare şi nici nu cuprindea vreo calificare sau vreo realizare deosebită, în urma unui concurs la care a candidat singur, fiul bunului amic al lui Adriean Videanu a ocupat un post de secretar de stat şi apoi de expert în cadrul Direcţiei de relaţii internaţionale a Ministerului Economiei, care-l propulsa direct pe poziţia de secretar economic al Ambasadei noastre de la Paris. În urma scandalului, junele a renunţat la funcţie, acuzând linşajul mediatic. Pardon, monsieur, dar acesta este rolul presei: să facă publice informaţiile pe care unii le-ar dori cât mai bine ascunse. Suspectăm desigur că retragerea a fost ordonată de preşedintele Băsescu, singurul capabil să priceapă proporţiile daunelor create de excesul de generozitate al ministrului Economiei faţă de prietenul Elenei Băsescu. Dincolo de acest exerciţiu de limitare a efectelor dezastrului, cazul „Syda“ a alimentat suspiciunea că funcţia publică este în continuare tratată ca o moşie a partidelor de guvernământ. Cu alte cuvinte, că nimic nu se schimbă, indiferent cine câştigă alegerile. Deşi politicienii nu par să priceapă, această percepţie este cât se poate de nocivă şi riscă să se întoarcă întotdeauna împotriva lor: politica în sine este compromisă şi în final refuzată de cetăţenii în folosul cărora ar trebui să fie practicată. Odată cu politica sunt discreditate şi instituţiile statului – în primul rând guvernul şi parlamentul.
Adăugăm la aceasta subminarea instituţiilor din interior de către un corp de funcţionari venali şi cinici, cum sunt inspectorii Gărzii Financiare de pildă, care continuă să hărţuiască firmele corecte, deşi premierul le ceruse să înceteze aceste abuzuri. Or, percepţia incapacităţii administrative cuplată cu cea a unei puteri clientelare şi lipsite de principii nu mai este tolerată astăzi, cum era pe vremea Guvernului Văcăroiu. Există deja o parte a electoratului mai informată, mai competentă şi mai exigentă – ce-i drept, nu este vorba de majoritatea alegătorilor, ci doar de acel segment care a făcut întotdeauna diferenţa în favoarea PDL. Pe aceşti oameni doar Monica Macovei i-ar mai putea convinge că politica este o îndeletnicire onorabilă. Monica este însă la Strasbourg, iar noi am rămas cu Teo. //
