De același autor
Joi 28 septembrie, cand romanii erau dispusi sa creada ca in tara lor se intampla lucruri mari, de vreme ce 36 de sefi de state si de guverne, precum si alte oficialitati dintr-un total de 63 de tari se adunasera la Bucuresti pentru Sommet-ul Francofoniei, canalul France 2 al televiziunii publice franceze transmitea in principalul sau jurnal de actualitati doar 30 de secunde de imagini de la deschiderea marelui eveniment de la Bucuresti. Pentru jurnalistii francezi, marea intrunire a Francofoniei a fost mai degraba un prilej pentru realizarea unui reportaj amplu despre "urmele lasate de Ceausescu", in speta despre dosariada. Argumentele oficialilor romani, disperati sa ne convinga de utilitatea Francofoniei pentru "vizibilitatea" tarii noastre pe plan international, nu par sa fi fost confirmate de interesul mass-media din Franta si din alte state care conteaza. Cu toate acestea, ar fi nedrept sa desfiintam cu totul importanta acestui sommet pentru tara noastra..jpg)
Recent iesita din izolarea internationala impusa de comunism si apoi de mineriadele din anii 1990, Romania a putut demonstra ca este capabila sa organizeze o reuniune internationala de amploare, iar politicienii relevanti ai momentului au putut aprecia efortul guvernantilor de la Bucuresti. In plan secundar (in ciuda vaicarelilor simplificatoare si tatesti ale mass-media autohtone), bucurestenii au avut parte timp de doua zile de un trafic mult mai degajat decat in restul anului si s-au ales cu semaforizarea Pietei Victoriei, ceea ce nu este putin lucru. Ridicandu-ne deasupra nivelului strazii, in planul politicii internationale, Romania a devenit, cu prilejul sommet-ului, o voce care s-a facut auzita, datorita pozitiei sale fata de criza din Liban si a prezentei lui Jacques Chirac la Bucuresti.
Libanul a fost rana deschisa a Sommet-ului Francofoniei si problema care a intarziat adoptarea unei rezolutii. Nici macar la conferinta de presa finala de vineri, intarziata cu o ora, nu s-a putut comunica o solutie a disputei generate de amendamentul propus de delegatia egipteana. Acesta cerea ca in declaratia finala tarile francofone sa deplanga tragedia din Liban si consecintele suferite de populatia libaneza. De ce nu si suferintele populatiei israeliene, a intrebat premierul canadian Stephen Harper, amintindu-le celor prezenti ca "suferinta nu este bazata pe nationalitate". Premierul Calin Popescu Tariceanu a respins si el amendamentul egiptenilor, pe motiv ca dezechilibra declaratia finala. In cele din urma, problema a fost rezolvata de Franta, care a reusit sa impuna o formulare neutra. Astfel, in varianta finala a rezolutiei, liderii francofoni deplang "tragedia din Liban si consecintele dramatice pentru ansamblul populatiilor civile" si solicita "incetarea totala a ostilitatilor si revenirea la calm in Liban". Formularea diplomatica nu recunoaste explicit ca in conflictul din Liban au existat si victime israeliene, ceea ce traseaza clar limitele politice ale OIF. Numarul mare de tari musulmane membre face ca ea sa nu poata fi obiectiva decat sub presiunile exercitate din partea unei mari puteri, cum este Franta. Fara autoritatea Frantei, disputa iscata de victimele conflictului din Liban nu ar fi fost rezolvata. De fapt, fara Franta nici nu ar exista francofonie si aceasta ar trebui sa fie si consolarea noastra pentru faptul ca in 1991 am intrat intr-o organizatie care nu prea are ce sa ne ofere si legitimeaza prea multi dictatori africani. Daca nu am dreptate, atunci de ce a cerut Reporters sans frontières presedintelui OIF, Abdou Diouf, sa asigure libertatea de exprimare din numeroase tari francofone din Africa?
Sa revenim insa la sora noastra mai mare, Franta, al carei presedinte s-a comportat seniorial: dupa intalnirea cu Traian Basescu, a felicitat Romania pentru succesul aderarii la UE la 1 ianuarie 2007 si a scos in evidenta cu evidenta curtoazie expertiza Romaniei in zona Marii Negre si in aplanarea conflictului din Kosovo, adica exact domeniile privilegiate de presedintele Romaniei. A fost probabil o modalitate de a-i multumi lui Traian Basescu pentru faptul ca si-a asumat decizia, sugerata diplomatic de Paris, de a nu-l invita la sommet pe presedintele Libanului, Emile Lahoud, aflat sub embargo international din cauza suspiciunilor legate de rolul sau in asasinarea fostului premier libanez Rafiq Hariri. Adoptand o pozitie principiala, Romania a facut o figura buna in acest moment, ceea ce este un preludiu incurajator la integrarea sa in UE. Participarea presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, la sommet a subliniat de altfel acest lucru. Dincolo de declaratiile de circumstanta ramane totusi si un mare semn de intrebare nerezolvat: de ce a renuntat presedintele Chirac la vizita de stat in Romania planificata initial in ajunul sommet-ului?
Romania a obtinut, asadar, un profit politic modest, dar cert de pe urma sommet-ului francofon. Cam atat, caci nu putem lua in serios discutiile despre utilizarea calculatorului. Cu tot respectul, nu de la Burkina Faso si nici macar de la Franta nu vom invata prea multe in privinta tehnologiei informatiei, ci tot de la americani, aceasta bête noire a francofonilor. Sa dam insa Parisului ce este al lui, sa promovam diversitatea culturala, sa asteptam cu interes universitatea francofona virtuala, sa apreciem efortul organizatorilor romani si sa ne intoarcem la treburile natiei - caci, dupa plecarea musafirilor, gazdele au inceput sa se certe mai abitir ca inainte. La Balkanie isi ia revansa!
