De același autor
Ca împăratul din poveste, premierul Florin Cîțu a fost lăsat de colegii săi de coaliție și guvern în pielea goală, la figurat, în fața imperativelor unui buget dificil și a unei opinii publice care aștepta alte soluții pentru reducerea deficitului decât cele anunțate. Lipsa sa de experiență politică și absența sprijinului din partea unui partid important și-au spus cuvântul, iar resursele personale ale domnului Cîțu au avut rezultate comunicaționale îndoielnice.
Este greu de înțeles de ce premierul a creat inițial așteptări privind tăierea sporurilor nejustificate ale bugetarilor, pentru ca apoi să anunțe că ele vor fi plătite și anul acesta, urmând a fi desființate nu prin OUG, ci printr-o lege adoptată de parlament. Ce sens are să detaliezi sporurile care „nu sunt date pe criterii de performanță” și înghit 24% din anvelopa salarială, pentru ca apoi să plasezi povara reducerii deficitului pe umerii pensionarilor, care nu vor vedea nici măcar o indexare cu rata inflației. Până la urmă – strige HoReCa ce o vrea să strige – sistarea emiterii de vouchere de vacanță este singura măsură care a eliminat un avantaj nejustificat acordat bugetarilor pe seama celorlalți contribuabili.
Dacă este adevărat ceea ce scrie presa: că PNL și UDMR nu au agreat tăierea sporurilor aberante prin OUG și au preferat să temporizeze eliminarea lor, poate chiar până la Sfântul Așteaptă, patron al politicienilor din România, atunci putem presupune că premierul a încercat inițial să pună presiune pe partenerii săi politici, iar apoi, ca să-și mascheze eșecul, s-a lansat într-un discurs agresiv, jucând rolul de muschetar neînfricat care se luptă nu numai cu PSD, al cărui „dezmăț” bugetar se angajează să-l „repare”, ci și cu propriii miniștri pe care îi amenință cu revocarea dacă nu vor reduce cheltuielile ministerelor pe care le conduc. Citim în această agresivitate frustrarea neputinței, dar și precaritatea domnului Cîțu ca personaj politic, căci modul în care a înțeles să-l apostrofeze pe liderul PSD, Marcel Ciolacu – „tovarășe Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon” –, coboară și mai mult ștacheta discursului public, situată deja destul de jos. Totodată, Florin Cîțu promite cu emfază reforme – salarizarea personalului bugetar, pensii, educație, administrare fiscală – dar fără măcar o schiță de principii, fără termene și, mai ales, fără garanția unui sprijin politic. Poate că a dorit să pună în evidență tocmai lipsa de apetit pentru reforme manifestată de PNL și UDMR, marii temporizatori ai eliminării sporurilor. Ludovic Orban, pe care domnul Cîțu pare că va dori să-l înlocuiască în funcția de lider al PNL la viitorul congres, are evident altă agendă, în perspectiva aceluiași eveniment, și anume protejarea clientelei și mulțumirea șefilor de filiale care o patronează. El se declară pentru menținerea unor sporuri „justificate”, dar nu poate spune care sunt acelea („refuz să vă dau o declarație clară”), iar ministrul muncii, Raluca Turcan, plânge de milă bugetarilor care nu și-ar putea plăti ratele dacă ar pierde sporurile. Să fie vorba și de „bieții” traducători de la Metrorex, cu salarii de 6.000 de lei, care primesc „spor de tunel”? Dar despre dezmățul de la Metrorex ar trebui întrebat alt penelist, Lucian Bode, astăzi ministru de interne, care a fost ministrul transporturilor anul trecut, exact când angajații Metrorex primeau, în plină pandemie și criză financiară, măriri salariale de 18%.
Dubla măsură a liderilor PNL, cu Orban și Turcan în frunte, este evidentă, pentru că pensionarii de rând nu au beneficiat de aceeași compasiune, „pensionarii speciali” nu au fost deranjați în nici un fel, iar tema salariilor astronomice din ministere, companii și agenții de stat nici nu este atinsă. Pe scurt, PNL și UDMR sunt la unison cu PSD în politica de protejare a noii nomenclaturi, care se lăfăie de treizeci de ani prin instituțiile, agențiile și companiile de stat. Între discursul lor și realitatea financiară cu care se confruntă țara s-a creat o falie, care se lărgește în momentul în care introducem în ecuație risipa banilor publici scoasă la iveală de presă în fiecare zi prin enumerarea contractelor cu ramificații politice mirosind pestilențial a corupție. Deși acest model de comportament politic, perpetuat de toate guvernele, a dus la secătuirea bugetului de stat și indirect la exodul românilor educați și harnici, cu perspectiva unui dezastru demografic, guvernanții nu dau nici un semn că doresc să elimine inechitățile flagrante, continuând să privilegieze clientela de partid, „noua clasă” care consumă resursele bugetare, deși nu excelează nici prin competență, nici prin etica serviciului public. O clasă pe care PNL a mai și sporit-o anul trecut, după cum rezultă din cifrele Ministerului de Finanțe.
Deși vorbește frumos despre eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și primari, USR PLUS s-a pliat pe discursul penelist al eliminării sporurilor în parlament, deși problema se putea rezolva prin OUG, așa cum s-a rezolvat cea a completelor de trei judecători, urmând ca legislația să fie schimbată în Parlament în regim de urgență, înainte ca CCR să fi avut timp să soluționeze o eventuală contestație. Era nevoie doar de voință politică, iar evidenta ei absență sugerează că nomenclatura va câștiga întotdeauna în competiția pentru resurse. Nu avem deci în față un viitor de reforme, ci unul de cârpeli și bâlbe, iar împăratul reformist e gol, pentru că sfetnicii i-au furat hainele. //
