De același autor
...Si a fost în sfârşit marea restructurare a sistemului bugetar. Sau, ca să fim mai riguroşi, miniştrii au defilat prin faţa camerelor de televiziune, anunţând cifre ce se voiau impresionante cu privire la reducerile de personal din ministerele şi agenţiile din subordine. Au lipsit însă două lucruri esenţiale: coerenţa demersului şi transparenţa criteriilor.
Scoasă cu forcepsul de FMI, restructurarea aparatului bugetar a fost de fapt o improvizaţie, iar prim-ministrul Emil Boc a evitat pe cât a putut să-şi asume paternitatea ei, ca şi când ar fi fost un copil nedorit. Cine l-a ascultat luni seara la TVR nu avea cum să anticipeze că, imediat a doua zi, ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, avea să anunţe reduceri de posturi şi 10 zile de concediu fără plată obligatoriu pentru bugetari: pe un ton patetic, premierul ne asigura în ajun că pentru el „fiecare loc de muncă este un destin“ şi că vrea „să salveze locurile de muncă ale românilor“. Întrebat cum se împacă declaraţiile sale liniştitoare cu ordinul preşedintelui Băsescu privind reducerea a 20% din personalul bugetar, domnul Boc a dat din colţ în colţ, admiţând în fraze vagi şi stufoase că agenţiile guvernamentale vor fi totuşi restructurate drastic. Acolo, pesemne, locul de muncă nu mai reprezintă un destin!
În loc să-şi asume bărbăteşte anunţarea măsurilor nepopulare ale reformei, Emil Boc le-a lăsat pe seama miniştrilor, sugerând că ar vrea să se distanţeze de ele pentru a putea poza în băiatul bun şi plin de compasiune care nu doreşte să facă rău nimănui. Dacă este vorba de o operaţiune de protejare a imaginii proprii, ea se dovedeşte neinspirată şi bazată pe o idee greşită a sentimentelor populaţiei, mai ales că, în elanul său protector faţă de funcţionărimea excedentară, premierul a uitat de angajaţii din sectorul privat, care şi-au pierdut deja locurile de muncă din cauza crizei, fără să trezească compasiunea nimănui.
Avem motive să credem, de altfel, că Emil Boc a intrat pe o pantă descendentă a carierei sale politice. El a fost dezavuat succesiv de Traian Băsescu şi de apropiatul său, Theodor Stolojan. Joi, preşedintele a respins ca „greşită“ ideea celor 10 zile de concediu fără plată, explicând că astfel „vor fi demotivaţi şi angajaţii buni“ şi că ar fi fost de preferat „o selecţie calitativă de personal“, în locul reducerii salariilor celor buni. Duminică a urmat atacul devastator al domnului Stolojan, care a criticat guvernul pentru că, în timp ce le pretinde românilor solidaritate, cheltuieşte banii pe „aiureli festiviste“ şi pentru că ar fi abordat greşit Legea salarizării unice: „în loc să rezolve o treabă relativ simplă de ierarhizare a activităţilor sociale de la 1 la 15, s-au apucat să discute nivelul de salarii şi au intrat, evident, într-o încurcătură şi mi-e teamă că acelaşi lucru se va întâmpla cu standardele de cost“. Brusc, au fost scoase în evidenţă toate defectele de concepţie ale aşa-zisei reforme şi a fost ridiculizat discursul lui Emil Boc, de vineri, prin care acesta clama că ar face „reforma statului“, iar reducerile şi comasările de agenţii ar fi rodul unor analize efectuate de-a lungul ultimelor opt luni. De ce atunci nu a anunţat-o mai înainte şi nu ne-a explicat care sunt principiile şi criteriile care stau la baza ei? Totodată, informaţiile din interiorul ministerelor privind modul în care s-au produs restructurările sugerează că nu a existat nicio analiză a performanţelor profesionale ale angajaţilor şi că restructurarea i-a cruţat pe cei care au fost angajaţi recent, pe criterii politice, şi ale căror salarii sunt în continuare nejustificat de mari. Nu vom mai căuta însă coerenţă în discursul domnului Boc, mărginindu-ne la constatarea unor divergenţe tot mai vizibile dintre el şi şeful statului.
PSD a primit reducerile bugetare cu duplicitatea-i obişnuită: membrii guvernului au susţinut măsurile de economisire a banului public, în timp ce liderul partidului, Mircea Geoană, revenit bronzat dintr-o binemeritată vacanţă, a declarat că se opune reducerilor de personal. În weekend la Buşteni, relaţiile dintre Gheorghe Pogea şi Liviu Dragnea păreau numai lapte şi miere, iar ideea ruperii coaliţiei de guvernare devenea tot mai puţin probabilă, în ciuda avertismentelor preşedintelui PSD Sibiu Ioan Cindrea. Secretul stabilităţii coaliţiei nu este însă grija faţă de destinele ţării, ci hotărârea unor miniştri ai PSD, cum ar fi, se pare, Ilie Sârbu, de a nu-şi părăsi funcţiile, chiar dacă partidul ar decide să se retragă de la guvernare. La sfârşitul săptămânii, de altfel, Mircea Geoană a simţit pe pielea lui tăişul disidenţei din PSD, când Ioan Rus i-a cerut fără ocolişuri să „impună alt tip de dezbatere“ decât cele pe tema „perdelelor Elenei Udrea“ şi al şedinţelor „ca un tip de şezătoare“ şi să dea soluţii anticriză viabile pentru oamenii de afaceri. Dezavuând comisiile parlamentare Ridzi şi Udrea, domnul Rus i-a întins de fapt o mână de ajutor preşedintelui Băsescu şi PD-L, aflaţi într-o dificultate vizibilă din cauza campaniei împotriva ministrului Turismului, şi a creat un context favorabil pentru Adriean Videanu, care a anunţat duminică 37 de măsuri anticriză propuse de PD-L.
Este cert că în PSD există un clivaj între cei care vor să guverneze în continuare cu PD-L şi cei care, împreună cu PNL şi cu PC, sunt disperaţi să-l împiedice pe Traian Băsescu să obţină al doilea mandat prezidenţial şi generează scandal după scandal pentru a-l compromite. Din această perspectivă, stingerea scandalului din jurul Elenei Udrea este o prioritate pentru PD-L şi totodată pentru aliaţii săi din PSD. Vom asista, aşadar, la un război sângeros, în care plângerea penală depusă de Ministerul Turismului la adresa lui Ludovic Orban şi apariţia pe piaţă a înregistrării unei discuţii purtate de patru membri ai „comisiei Udrea“ nu sunt decât nişte salve inaugurale. Pentru opinia publică, preocupată mai degrabă de efectele crizei, acesta este însă un război irelevant. Cu toate eforturile sale, se pare că aripa dură din PSD este pe cale să piardă bătălia pentru dizlocarea Elenei Udrea. Mai mult, din cauza comportamentului lor obsesiv-maniacal, adversarii lui Traian Băsescu ajung să-i facă un mare serviciu: în sondaje, domnul Băsescu îşi menţine un avans de 14 procente faţă de Mircea Geoană, în ciuda scandalurilor Udrea şi Ridzi şi în ciuda atitudinii dure pe care o are faţă de reforma administraţiei. De unde se vede că publicul tolerează slăbiciunile omeneşti şi apreciază asumarea unor soluţii dureroase, dar necesare. O personalitate puternică, cu toate defectele ei, este mai bine privită decât un politician fără curaj şi fără personalitate. Atât Emil Boc, cât şi Mircea Geoană ar putea lua nişte lecţii. //
