De același autor
Președintele, proaspăt întors din voiajul de plăcere efectuat în Africa, în numele statului și pe banii acestuia, se va posta mândru lângă Arcul de Triumf așteptând onorul fanfarei și parada militară, exersată pe frig, vânt și ploaie de militari, în timp ce el se plimba în safari și admira frumusețile din Zanzibar și Capul Verde. Alături de președinte, premierul Marcel Ciolacu, cu propriile ambiții prezidențiale, va zâmbi și el camerelor de luat vederi, sperând că, într-o zi de sărbătoare națională, poporul, încântat de paradă, va uita de efectele proastei guvernări pe care o prezidează și care sapă constant la temelia nivelului de trai.
Despre excesele prezidențiale din acest voiaj s-a scris atât de mult, încât până și Klaus Iohannis, de la înălțimea aroganței sale structurale, s-a simțit nevoit să ofere o explicație, subțire, „de vară” (căci în Africa era cald), potrivit căreia ar fi pus România „pe radarul african”, fără a fi însă în stare să susțină această găselniță de PR cu detaliile concrete ale vreunui memorandum sau acord economic benefic pentru România. Mai mult, semn că totuși criticile l-au deranjat, a promis că Administrația Prezidențială va da un răspuns presei, care a cerut să cunoască nivelul cheltuielilor efectuate pentru acest turneu. Atenție însă, o va face „în condițiile legii”, deci nu știm ce vom afla, de vreme ce cheltuielile cu deplasările prezidențiale au fost secretizate. Oricum, nu știm să se fi dat vreo explicație până la ora redactării acestor rânduri. Cum ne așteaptă 1 Decembrie și apoi pregătirile pentru Crăciun și Anul Nou, probabil că le vom afla „la anu’ și la mulți ani!”. Remarcăm însă că președintele și-a trimis slugile din PNL la televiziuni și pe internet să-l apere de furia publicului. Disciplinați, analiști respectabili și politicieni mai puțin respectabili au recitat mesajul standard în apărarea „Nașului” de la Cotroceni, iar revoltatul de serviciu al PNL, Rareș Bogdan, s-a aliniat la corul de lăudători, ignorând chestiunea costurilor deplasării, și insinuând, conspirativ, că președintele ar fi fost sabotat pentru că a intrat în ultimul an de mandat și s-ar înteți lupta pentru succesiunea lui. Cine să fie însă sabotorul? Oare însuși premierul, care a dat banii pentru plimbare, sperând că va promova, prin contrast, propria sa imagine de prezidențiabil?
Nu intrăm în jocul speculațiilor, dar ne amintim că Marcel Ciolacu a lăsat baltă grijile guvernării pentru a vizita echipa națională în cantonament înaintea unui meci pe care avea mari șanse să-l câștige (și l-a și câștigat), ceea ce sugerează că vizează să-și creeze un profil de prezidențiabil. În aceeași strategie se încadrează și aerul sfătos, bonom, cu care încearcă să explice toate eșecurile și răzgândirile sale politice prin grija pentru binele public. Din cele mai recente, enumerăm scoaterea de sub regimul de austeritate a primăriilor care nu au bani pentru salarii și pentru proiectele din programul Anghel Saligny, sau aberația aberantului ministru de finanțe Boloș, care vrea să rezolve evaziunea prin stimularea turnătoriei, fără a se gândi că nimeni nu se va solidariza cu un guvern care sparge banii publici pe un aparat administrativ ineficient și umflat și pe pensii speciale, în timp ce serviciile publice esențiale, asistența medicală și educația, sunt subfinanțate, iar poliția a devenit demult o glumă tragic de proastă.
Politruc par excellence, Ciolacu crede că are un as în mânecă cu programul său populist și nerealist de mărire a pensiilor prin recalculare, din septembrie 2024 (mărirea din ianuarie este dictată de lege și abia compensează reducerea puterii de cumpărare cauzată de inflația din 2023). Nu contează logica economică, care spune că pensiile nu pot crește mai rapid decât salariile; nu contează nici avertismentul agenției de rating Fitch că legea pensiilor este nesustenabilă și riscă să ridice nepermis de mult gradul de îndatorare a țării. Ciolacu are de câștigat un electorat captiv, căruia nu-i pasă că măririle de pensii peste bugetul CAS vor declanșa automat un mecanism de creștere a cuantumului contribuțiilor la asigurări sociale, și nu știe că va plăti prețuri crescute în urma unei foarte probabile măriri a TVA în 2025.
Orb, surd și nul din punct de vedere economic, Ciolacu ignoră propria lege a pensiilor și insistă că anul viitor va reduce impozitarea muncii, mărind-o în schimb pe cea a capitalului, ca să ducă de râpă economia privată, adică singura găină care mai face ouă în țara asta. Sunt ignorați cu nonșalanță economiștii serioși și oamenii de afaceri, care avertizează că orice mărire de taxe este achitată în final de consumator. Ciolacu calculează probabil că, atunci când cuțitul va ajunge la os, el fie va fi președinte, departe de grijile guvernării, fie va fi premier și va avea un răgaz de patru ani să cârpească economia, fie va fi în opoziție și își va râde în barbă de guvernul care se va chinui să rezolve problemele imense pe care le-a creat el și coaliția de guvernare. Așa s-a amuzat PSD și în 1996, când a pierdut alegerile și a lăsat guvernul CDR să se descurce cum o ști cu riscul de incapacitate de plată lăsat moștenire de acel „Hagi al finanțelor”, premierul Nicolae Văcăroiu.
Din această perspectivă, PSD ar merita să câștige alegerile și să se confrunte cu consecințele incompetenței sale economice. Doar că, așa cum persistența în aroganță nu va salva moștenirea lui Iohannis, nici perpetuarea unei guvernări incompetente nu poate salva România și probabil nu va fi tolerată la infinit de electorat. //
