De același autor
Saptamana trecuta Alianta a trecut periculos de aproape pe langa o criza politica: de fapt, a ajuns in pragul ei, oprindu-se in mod miraculos inainte ca ireparabilul sa se produca. La originea crizei a stat fara indoiala operatiunea de demolare a primului ministru Calin Popescu Tariceanu lansata de Elena Udrea la Antena 3. Fosta sefa a cancelariei prezidentiale a “dezvaluit” ca premierul ii telefonase procurorului general Ilie Botos in dimineata imediat urmatoare retinerii lui Dinu Patriciu, inainte ca instanta sa se pronunte asupra mandatului de arestare. O buna parte a presei a vrut sa faca din acest gest un motiv pentru a cere demisia premierului. Domnul Botos insusi a confirmat foarte rapid telefonul, pe care de altfel nici premierul nu l-a negat, iar ministrul Justitiei, Monica Macovei, a declarat transant ca acel telefon nu trebuia dat. De acord, dar sa ne amintim ca doamna Macovei nu a cerut demisia premierului si, mai ales, ca nu este om politic si, ca atare, face doar declaratii de principiu, nu politice.
Pentru comentatorii de buna-credinta, remarcele Monicai Macovei ar fi trebuit scoase din ecuatia politica - desi trebuie sa recunoastem ca multi nu am inteles de la bun inceput ce se intampla. Abia mai tarziu am inteles cat de abila, de-a dreptul diabolica, a fost manipularea de presa prin care s-a creat impresia unui “razboi intre palate”. Cohorte de jurnalisti si comentatori de ocazie s-au perindat prin studiourile de televiziune (am putea spune “un anumit studio de televiziune”) pentru a ne convinge ca ne aflam in plin razboi intre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. S-au desenat planuri strategice cu alinieri de trupe, care nu aveau nici o legatura cu realitatea: Mona Musca, de pilda, era trecuta in tabara premierului, desi toata lumea stie ca este mai apropiata de presedintele tarii decat de presedintele PNL. Nici o clipa nimeni nu s-a intrebat: de ce? Care ar fi mobilul unui astfel de razboi in acest moment?
Or, faptele aratau de fapt in felul urmator: Traian Basescu tocmai declarase, cu o saptamana in urma, guvernul Tariceanu drept cel mai competent guvern din ultimii 15 ani, atribuindu-i meritul de a fi “scos tara din groapa”. Intors de la Atena, presedintele, vizibil jenat, a calificat telefonul drept incorect, dar a marturisit ca stiuse de el si preferase sa-l acopere pe primul ministru in fata curiozitatii presei, declarand in iunie pentru Romania libera ca nu se daduse nici un telefon. Nu putem fi de acord cu nesinceritatea fata de presa, dar vom retine de aceasta data ca Traian Basescu nu a dorit sa-i faca dificultati lui Calin Popescu Tariceanu. De ce, dintr-o data, i-ar fi devenit ostil? Da, a fost suparat de retragerea demisiei premierului din 18 iulie si, din nou da, este si acum iritat de influenta pe care Dinu Patriciu pare s-o aiba asupra primului ministru, precum si de declaratiile belicoase ale unor liberali. Dar tocmai fusese incheiat un armistitiu prin aparitia comuna a presedintelui cu primul ministru, in fata natiunii, in ziua Raportului de tara.
Marea problema care a favorizat speculatiile cu privire la “razboiul dintre palate” este de fapt Elena Udrea. Apropierea ei de presedinte a justificat suspiciunea ca atacul la premier fusese lansat cu voie de la Cotroceni. Ne-am fi dorit, si ne dorim, ca presedintele sa fie ceva mai exigent in alegerea unora dintre consilierii sai apropiati. Mai ales dupa ce am aflat, prin intermediul Evenimentului Zilei, ca doamna Udrea fusese consiliata de o firma de PR apropiata lui Liviu Luca, unul dintre proprietarii de facto ai postului Realitatea TV si prieten al lui Sorin Ovidiu Vantu. Directorul firmei a recunoscut ca o sfatuise pe vechea sa prietena cum sa se imbrace. Poate ii sugerase chiar tinuta provocatoare si deloc conforma cu decenta functiei! Poate si comportamentul ei scandalos, menit parca sa atraga atentia asupra sa si sa enerveze pe toata lumea de bun-simt, fusese bine regizat pentru a-l compromite pe presedinte. Putem specula linistiti ca si atacul la adresa premierului a fost elaborat de cei care, eventual, au folosit-o pe Elena Udrea, cu consimtamantul ei, evident. Grav este ca presedintele, om politic atat de experimentat, nu si-a dat seama mai inainte de pericolul pe care-l prezenta consiliera sa. Banuim, iar unii chiar spera, ca a inteles in sfarsit ce era sa se intample. Nu putem insa sa fim siguri. De data aceasta pericolul a fost inlaturat, PD straduindu-se din rasputeri sa-l sustina pe premier. Din pacate, liberalii s-au semetit din nou fara motiv cand i-au cerut presedintelui schimbarea sefilor de servicii. Nu ca nu ar fi avut dreptate, dar poate nu era momentul. Nu putem totusi sa nu ne intrebam cui i-a folosit aceasta hidoasa diversiune? Evident, marilor corupti, de ale caror dosare nu s-a mai ocupat nimeni tocmai acum, cand Comisia Europeana asteapta deschiderea unor anchete semnificative. In al doilea rand, a folosit PSD, care, prin vocea lui Mircea Geoana, a anuntat ca se pregateste de alegeri anticipate in 2006. Se vede cu ochiul liber ca scandalul din jurul premierului era menit sa duca la ruperea Aliantei, pe de o parte, si la discreditarea actualei puteri, pe de alta parte.
Ne-a trebuit ceva vreme, dar am inteles in sfarsit ca adevaratul razboi nu se da intre Palate, ci intre cei care vor sa se lupte cu coruptia si cei care vor sa zadarniceasca aceasta lupta - si au avut atat de mult succes pana acum.
