De același autor
Dacă ne gândim bine, cea mai importantă lecție de politică pe care ne-a dat-o Liviu Dragnea este aceea că democrația nu funcționează în absența unei opoziții reale. Drama ultimilor doi ani este nu atât barbaria PSD-istă, care distruge democrația, statul de drept și economia, cât slăbiciunea opoziției, care nu o poate împiedica.
Așa cum Stalin putea întreba zeflemitor „câte divizii are Papa?“, Dragnea ne poate aminti în fiecare clipă că opoziția parlamentară nu are destui membri pentru a-i pune probleme. Fără o fractură semnificativă în interiorul PSD, cum ar fi partidul lui Victor Ponta, ea nu poate realiza aproape nimic. Lipsită de putere, opoziția a fost condamnată la operațiuni de imagine, care s-o ajute să se profileze ca o alternativă reală la alegerile din 2020. Nu toate au fost însă reușite, căci nu are niciun rost să te lansezi într-o tentativă de revocare a lui Liviu Dragnea și a lui Florin Iordache doar pentru a demonstra că nu poți învinge PSD nici când acesta pierde majoritatea. O pierdere pur teoretică de altfel, de vreme ce PSD-ALDE pot conta pe UDMR și pe grupul minorităților, întotdeauna subordonat partidului aflat la putere și vechi aliat al PSD.
Ca să fim corecți, trebuie să apreciem faptul că PNL, USR și uneori PMP au utilizat la maximum toate posibilitățile legale de contestare a demersurilor PSD-iste de subordonare politică a justiției la CCR, la Consiliul Europei și la Comisia de la Veneția, obținând și unele succese parțiale. Tot opoziția, mai concret PNL, a susținut în Parlamentul European independența justiției, chiar dacă și-a atras acuzații (false) de lipsă de patriotism din partea mult prea emoționalei Viorica Dăncilă. Și totuși, PNL nu scapă de imaginea de fost membru al USL, mai ales după ce a votat alături de PSD un cod administrativ controversat și declarat ulterior integral neconstituțional și după ce l-a readus pe Crin Antonescu în prim-planul competiției pentru un loc eligibil pe lista de candidați la europarlamentare.
Spectrul colaboraționismului cu PSD, care a distrus opoziția în ultimii 29 de ani, nu planează însă doar asupra PNL, ci amenință chiar USR, partidul în care începuse să-și pună speranțe electoratul anti-PSD. Fotografia în care Dan Barna zâmbește alături de Viorica Dăncilă și Tudorel Toader chiar în ziua în care a fost depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi șocat acest electorat, care se poate întreba dacă USR este cu adevărat hotărât să dea jos guvernul marionetei lui Dragnea sau dacă liderii USR nu sunt prea naivi pentru a se măsura cu politicienii versați și cinici din PSD și ALDE, căci tot ce au obținut Barna, Ghinea & co. a fost o declarație care ar putea fi în avantajul ei, nu al USR. În plus, imaginea bate explicația post factum a conducerii USR, ceea ce orice politician care pleacă la luptă ar trebui să știe.
Chiar și așa, în ciuda a ceea ce sperăm că este doar un accident, singura speranță de înnoire a clasei politice tot de USR și de partidul lui Dacian Cioloș se leagă, iar faptul că fostul premier tehnocrat a recurs la un artificiu pentru a-și putea înregistra formațiunea – renunțând la MRÎ și mutându-se cu arme și bagaje într-un partid nou, gata înregistrat, PLUS – nu trebuie să ne ducă cu gândul la demersuri similare eșuate în trecut, cum a fost cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu, ci să ne încurajeze în convingerea că blocajele PSD (încă) mai pot fi învinse cu inteligență și imaginație. USR și PLUS pot acum să realizeze alianța politică pe care au promis-o pentru alegerile europarlamentare și să se contureze ca un actor politic semnificativ, dacă vor obține un scor bun la acest scrutin.
Deocamdată, însă, niciun partid politic nu-i pune lui Dragnea probleme de ordin existențial. Doar președintele Iohannis îi mai poate sta în cale în acest an electoral, zădărnicindu-i ambițiile de a ajunge la Cotroceni. De altfel, șeful statului și-a și început campania, blocând remanierea dorită de Dragnea și criticând la scenă deschisă Guvernul Dăncilă. Deși domnul Iohannis spune ceea ce mulți gândesc și vor să audă, ceva sună fals sau, mai degrabă, nesincer. Nu putem să nu vedem că domnul Iohannis joacă și el un joc de imagine pe care și l-a pregătit din momentul numirii Vioricăi Dăncilă în fruntea guvernului, și anume, acela de a-și crea un adversar foarte slab care să fie o pradă ușoară în campanie. Dacă îl interesa buna guvernare, o respingea din start pe Viorica Dăncilă, cum a respins-o pe Sevil Shhaideh, care era mult mai coerentă, și refuza toate propunerile din cadrul remanierii, căci nu este Bădălău mai bun decât Olguța Vasilescu. Dar este mai spectaculos să o blochezi pe Olguța Vasilescu decât pe Bădălău, nu-i așa?, și este benefic pentru imagine să atragi furia aproape dementă a lui Dragnea, care a depășit orice măsură la ședința CExN de duminică.
Cu tot cinismul evident prin transparență, șansele lui Klaus Iohannis de a învinge candidatul PSD se conturează mai convingător decât cele ale partidelor de opoziție, care încă bâjbâie. De altfel, singura speranță concretă a venit în 2018 de la primarii din Cluj, Arad, Timișoara și Oradea, toți situați pe poziții marginale în PNL, care au încheiat Alianța Vestului. Provocarea la adresa administrației corupte și incompetente de la București, dar și la imobilismul partidului este reală și binevenită. Sperăm că nu va rămâne fără urmări.
