Klaus cel îndrăzneț și Ludovic cel înșelător

Nici nu se stinseseră bine ecourile victoriei lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, că entuziasmul publicului, cât va fi fost, a fost înlocuit cu dezamăgirea generală față de șovăielile guvernului Orban cu privire la onorarea marilor promisiuni din campanie, și anume depesedizarea, abro­garea recursului compensatoriu, desființarea Secției Speciale și alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Instalat comod în fotoliul prim ministerial, „Ludovic I” a inaugurat în schimb epoca jumătăților de măsură: a demarat înlăturarea clientelei PSD din aparatul guvernamental, dar a anunțat că schimbările privind justiția și alegerile locale nu vor fi adoptate prin OUG sau prin asumarea răspunderii, ci prin dezbatere parlamentară, afirmație surprinzătoare pentru conducătorul unui guvern minoritar, lipsit de majoritate în parlament. Nu însă și pentru cei care își amintesc că Ludovic Orban a câștigat președinția PNL cu o campanie care punea accentul pe chestiunile economice, nu pe combaterea corupției, și că, în 2005, a preferat continuarea „soluției imorale”- adică a alianței cu Dan Voiculescu - soluției curajoase a alegerilor anticipate. Tot el a contribuit activ atunci la ruperea Alianței D.A. Acesta este omul și nu s-a schimbat.

Abia după descinderea președintelui Iohannis la PNL, a început premierul să vorbească de asumarea răspunderii. L-a ajutat puțin și PSD, interesat să-și curețe imaginea, cu abrogarea rapidă a legii recursului compensatoriu. În schimb, desființarea SSIIJ și alegerea primarilor în două tururi (fără de care depesedizarea devine un simplu miraj) au fost amânate pentru anul viitor, iar răspunderea guvernului va fi asumată inițial doar pentru unele măsuri administrative din justiție. Nimeni nu contestă urgența chestiunilor economice pe care insistă Ludovic Orban, dar atunci de ce modificarea OUG 114, de care liberalii s-au plâns non-stop în opoziție, nu face parte din primul pachet de legi pentru care guvernul intenționează să-și asume răspunderea? Iar lucrurile bune pe care guvernul Orban le face sau le anunță, cum ar fi desecretizarea documentelor și înregistrărilor legate de dosarul 10 august 2018, interdicția cumulării pensiei și salariului pentru bugetari, o lege a pensiilor mai echitabilă sau reducerea personalului administrativ prin reorganizarea ministerelor, nu pot suplini rezolvarea chestiunilor esențiale, legate de SSIIJ și alegerile locale, care bat pasul pe loc.

PNL pare mai interesat de racolarea primarilor psd-iști decât de sprijinirea opoziției în ansamblu la alegerile locale. Nu întâmplător le-a amintit președintele Iohannis liberalilor că PSD, nu USR, este adevăratul adversar. Ei fac tot ce știu, și anume, își sabotează aliații, cum au procedat și în cadrul Alianței D.A. Este adevărat că PSD și UDMR amenință cu o moțiune de cenzură în cazul asumării răspunderii guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi, dar PNL ar avea doar de câștigat, dacă le-ar provoca să dărâme acest guvern și apoi pe următorul, deschizând calea către anticipate, pentru că fie parlamentarii dau înapoi, umiliți, și guvernul Orban III, să zicem, rămâne în funcție, fie se ajunge la anticipate și PNL are toate șansele să obțină un scor foarte bun și un mandat democratic pentru un program de reforme. Aceste șanse se vor reduce însă pe măsură ce dificultățile guvernării îi vor eroda popularitatea. Klaus Iohannis pare să fi înțeles acest lucru, Ludovic Orban încă nu, în ciuda declarațiilor.

Din păcate, îndoielile legate de voința lui Ludovic Orban de a reforma cu adevărat guvernul și guvernarea sunt alimentate și de numirile pe care premierul le-a făcut în aparatul guvernamental, în paralel cu pesedizarea PNL, prin atragerea membrilor ALDE și PRO România. Este greu să mai ai încredere într-un premier care numește în guvern oameni ca Nini Săpunaru, al cărui mandat în fruntea Direcţiei Generale a Vămilor (1997-1999) a fost marcat de afacerea „Ţigareta” și de scandaluri de trafic de droguri și de produse petroliere, care a beneficiat de contracte de consultanță cu entități din subordinea lui Marian Oprișan; sau ca ultracontroversatul Virgil Guran, condamnat, conform romaniacurata.ro, pentru fals în înscrisuri, fals intelectual și evaziune fiscală și rămas cu cazierul curat doar pentru că faptele s-au prescris înainte de judecarea apelului; sau precum Costel Barbu, condamnat definitiv pentru incompatibilitate în 2015. Nu avem spațiul necesar pentru a evidenția toate numirile dubioase, chiar reprobabile, sau protejarea clientelei PSD în unele ministere, cum ar fi, de pildă, Ministerul Fondurilor Europene, dar chiar și exemplele de mai sus pun sub semnul întrebării calitatea lui Ludovic Orban ca om politic.

În prezent, doar Klaus Iohannis mai pare convins de necesitatea unor politici îndrăznețe, probabil pentru că, în al doilea mandat, dorește să-și schimbe imaginea de președinte pasiv, bine intenționat, dar ineficient. Spre deosebire de președinte, Ludovic Orban pare preocupat în primul rând de asigurarea puterii pentru sine și pentru cercul său de apropiați. Mă tem că el nu va depăși niciodată aceste limite și va rămâne premierul jumătăților de măsură și al compromisului, într-un moment istoric care cere curaj și viziune. Ca atare, progresul real al României depinde acum de determinarea președintelui Iohannis de a-l scoate pe premier din tiparele sale nefericite. Să sperăm că această determinare nu este și ea o iluzie. //