De același autor
Probabil că prima promisiune politică încălcată de președintele Iohannis a fost aceea că nu va fi președinte-jucător, cum fusese Traian Băsescu. Deja în 2016 s-a implicat în campania electorală, forțându-i pe liberali să-l susțină pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier, deși acesta din urmă a întors destul de puțin elegant spatele PNL. Drept urmare, PNL abia a obținut un procentaj în jur de 20%. Iată-ne în 2020, din nou în campanie, cu un președinte mai „jucător” decât a fost vreodată, disperat să salveze PNL de consecințele mediocrității sale funciare și ale proastei gestionări a pandemiei (dacă judecăm după cifre și după evaluările Comisiei Europene și ale OMS).
Conchidem, deci, că atunci când președintele nu se implica în viața politică și lăsa lucrurile în voia lor, tot niște jocuri făcea, dar unele pe care nu le mărturisea, poate pentru că erau prea cinice – cum a fost numirea Vioricăi Dăncilă în funcția de premier, deși exista precedentul respingerii lui Sevil Shhaideh, doar pentru a se asigura că PSD se va prăbuși și nu va trimite în ring un candidat credibil la prezidențialele din 2019. Țara a pierdut, dar strategia a funcționat, iar astăzi, domnul Iohannis o reia, mizând obsesiv pe discursul anti-PSD (Pe-Se-De). Vehemența sa a început însă să irite chiar o parte a publicului anti-PSD, pentru că 1. acuzele se repetă prea mult și nu spun nimic nou unui electorat care oricum nu are de gând să se îndrepte către gașca lui Marcel Ciolacu și 2. încep să fie percepute ca o tentativă de a acoperi neajunsurile guvernării PNL, care durează de peste un an și nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Transformat în „pompier atomic”, șeful statului încearcă să rezolve din mers deficiențele acestei guvernări, atunci când nu le poate masca, asumându-și chiar riscul de a se expune el însuși criticilor, cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul reportajului Recorder.ro despre directorul de la Apele Române schimbat de politrucii PNL pentru a face loc altui politruc. A fost penibil pentru președinte să se prefacă în conferința de presă că nu era informat asupra acestui caz, care ținea capul de afiș de câteva zile bune, deși are la Cotroceni nu numai un birou de presă, ci și un departament de monitorizare a instituțiilor statului. Ulterior, a intervenit ferm, punând presiune pe Ludovic Orban să ia și el poziție în cazul numirilor clientelare. Dar cine îl crede pe domnul Orban când promite că va revizui toate numirile politice după alegeri? Și nu a fost singurul caz în care președintele a încercat să rezolve o problemă creată de PNL, punându-se pe sine în situații puțin avantajoase sau chiar repezindu-i pe ziariștii care puneau întrebări pe cât de incomode, pe atât de legitime.
Este limpede că implicarea intensă a președintelui în campanie se datorează tocmai guvernării slabe a PNL, pe care este nevoit să o laude, așa cum un părinte își laudă odrasla incapabilă. Rezolvările lui sunt însă doar de fațadă și de moment, generate de sesizările presei, nu de propriile analize, iar promisiunile privind reformele profunde care vor veni după alegeri sunt doar vorbe goale, căci nu există niciun plan concret în acest sens. O listă de obiective pentru cheltuirea banilor europeni nu este totuși un plan de reformă.
Totodată, Klaus Iohannis are și el la activ destule numiri contestate și contestabile, un exemplu recent, dar nu singurul, fiind Georgiana Hosu, fost procuror-șef la DIICOT. Totuși, domnul Iohannis pare să spere că oamenii vor crede că el se va implica în actul guvernării și după alegeri pentru a corecta și suplini neajunsurile partidului iubit. Ludovic Orban speră însă cu totul altceva, și anume că, cocoțat din nou în fruntea guvernului, își va vedea de treburi și de clientelă exact așa cum a făcut-o până acum, iar președintele își va vedea de plimbările sale în străinătate. Doar nu din eroism guvernează liberalii singuri, cum se lamentează Klaus Iohannis, ci pentru că vor să aibă controlul absolut asupra bugetului de stat și asupra numirilor din administrație.
Ceva mai lucid, președintele l-a trezit pe Orban din reverie și i-a explicat, cu cifrele pe masă, că PNL nu crește în sondaje, ci scade, ceea ce înseamnă că va fi nevoit să guverneze cu USR-PLUS, care crește, nu scade, în aceleași sondaje. Date fiind incompatibilitățile structurale între cele două partide – căci nu poți pune un petic nou pe o haină veche, cum ne învață Evanghelia – putem anticipa că implicarea lui Klaus Iohannis va fi nu doar necesară, ci esențială, ulterior, dacă va dori cu adevărat realizarea unei coaliții funcționale PNL–USR-PLUS sau, mai degrabă, dacă UE îi va cere acest lucru.
Participarea intensă la campania electorală nu a fost lipsită de probleme pentru președinte, mai ales că relația de coabitare loială a puterii politice cu presa independentă este un continent pe care domnul Iohannis abia începe să-l descopere. În ansamblu însă, constatăm că președintele are mai multe resurse intelectuale decât PNL, ceea ce nu este greu, și înțelege mai repede gravitatea problemelor, deși nu oferă întotdeauna soluțiile pe care ni le-am dori, din cauza limitelor proprii și a celor impuse de partid. Din cauza acestor limite, probabil că atât președintele, cât mai ales PNL au ales și au păstrat consilieri de comunicare care le-au făcut mult rău.
Fără îndoială, Klaus Iohannis este singura salvare a PNL în aceste alegeri. Va salva el însă și țara de abuzuri, incompetență, clientelism și corupție și după 6 decembrie? Să fim realiști, să nu-i cerem minuni lui Moș Nicolae. Klaus Iohannis este și el, până la urmă, un om al sistemului, pe care nu-l putem crede pe cuvânt, nici măcar când aduce daruri. Lupta pentru reformarea României va trebui să continue: lupta noastră, nu a lor.
