Legile electorale sau maiestria inconsecventei

Rodica Culcer 26.03.2008

De același autor

Inainte sa se avante in batalia electorala, parlamentarii ne-au facut cadou un pachet de legi electorale care proiecteaza pentru orice observator onest portretul unei clase politice inconsecvente si preocupate mai degraba de calcule de conjunctura decat de construirea unei democratii coerente si stabile.

In consecinta, peste doua luni, alegatorii vor fi chemati sa-si aleaga reprezentantii in administratia locala dupa nu mai putin de trei sisteme: sistemul uninominal cu un singur tur pentru presedintii de consilii judetene, sistemul uninominal in doua tururi de scrutin pentru primari si un sistem proportional, pe liste, pentru consiliile locale si judetene. Ce va intelege electoratul din aceasta varietate nu stim, dar putem banui ca unii cetateni nici nu vor incerca sa desluseasca regulile care se aplica fiecarui buletin si fie nu se vor duce la vot, fie vor vota cum le va indica primarul. Legitimitatea democratica a alesilor va suferi astfel o lovitura serioasa. Dar cui ii mai pasa azi de legitimitate sau de reprezentativitate?

Sa ne amintim insa de toamna anului 2007, marcata de campania furibunda a "coalitiei celor 322" impotriva votului uninominal propus de presedinte. PNL, UDMR, PC si PRM s-au manifestat vehement
impotriva propunerii prezidentiale, iar televiziunile ne-au bombardat cu tot felul de studii rasarite peste noapte care sustineau ca sistemul uninominal s-ar aplica preponderent in Africa, nu in Europa, ca ar consfinti o dictatura a partidelor si ca, daca vom adopta uninominalul francez, o mare parte a electoratului nu va fi reprezentata

in parlament. Nimeni nu si-a batut capul macar sa observe ca statele africane citate erau foste colonii britanice, care preluasera sistemul fostei metropole. Dupa epuizarea patimilor politice la referendumul pierdut de presedinte in noiembrie, tema uninominalului a fost reluata intr-o cacofonie politica totala, iar la votul final asupra noii legi toata lumea care criticase uninominalul ca nereprezentativ a uitat cu desavarsire acest lucru si a adoptat senina amendamentul PSD privind alegerea presedintilor de CJ prin vot uninominal de tip britanic, adica "invingatorul ia totul", chiar daca nu a obtinut jumatate plus unu din voturi. Iata asadar ca, de unde in 2007 un asemenea sistem era criticat pe motiv ca nu exprima optiunile electoratului, in 2008 el a fost acceptat fara probleme. Prin urmare, vom alege presedintii de CJ in stil anglo-saxon si primarii in stil francez, ca sa impacam pe toata lumea!

La alegerile locale, sistemul mixt cu care ne-am ales avantajeaza partidele cu o baza solida in teritoriu si cu personalitati afirmate pe plan local, ca PSD si PD-L. Lipsiti de corectivul unui al doilea tur, care regrupeaza electoratul in doua tabere si il legitimeaza fara echivoc pe candidatul castigator, multi "baroni locali" se vor mentine probabil pe functie. Sansele primenirii liderilor politici din teritoriu sunt asadar minime in fiefurile "baronilor" consacrati. Este usor de inteles acum de ce PSD, care dispune de cel mai mare numar de "baroni", a insistat atat de violent asupra introducerii acestui sistem de vot inca din 2008. PSD-istii stiu de altfel ca "baronii" realesi vor face jocurile in turul al doilea al alegerilor de primari, acolo unde competitia nu s-a decis din primul tur. Vom avea asadar situatii in care primarii vor fi alesi in functie de relatiile pe care le au cu presedintele de CJ si in functie de rezultatul alegerilor pentru consiliile locale si judetene, care vor fi deja cunoscute din primul tur. Urmand indeaproape aceeasi logica, PD-L si-a aruncat in batalia pentru CJ si primarii o mare parte dintre personalitati, contand pe cotele ridicate din sondaje. PNL si-ar fi aruncat si el in lupta personalitatile - daca le-ar fi avut. Cum nu le are si este slab in teritoriu, perspectiva alegerilor locale ii da fiori. Se pare ca, la
intalnirea cu social-democratii de saptamana trecuta, liderii liberali ar fi amenintat cu o ordonanta de urgenta care ar introduce doua tururi de scrutin pentru alegerea presedintilor de CJ. Probabil nu vor reusi sa-si duca la indeplinire aceasta amenintare si vor intelege in sfarsit ca au cazut
in capcana PSD, care-si mai si bate joc de ei propunandu-le tot felul de protocoale si acorduri, prin care in turul al doilea cele doua partide ar urma sa-si sustina reciproc candidatii cel mai bine plasati. PSD conteaza, evident, pe faptul ca majoritatea candidatilor bine plasati ii vor apartine si vrea sa fie sigur ca liberalii nu se vor refugia cumva alaturi de PD-L, daca acesta va castiga un numar semnificativ de mandate.

Sa mai spunem in final ca sistemele de vot pe care le aplicam la locale, trei la numar, reprezinta cu totul altceva decat sistemul fals uninominal pe care-l vom experimenta la alegerile parlamentare. Acest al patrulea sistem de vot combina un uninominal riguros - unde candidatul este ales doar cu jumatate plus unu din voturi, deci este mai reprezentativ decat un presedinte de CJ ! - cu o lista misterioasa de candidati care vor fi alesi dupa criterii complicate, deci vor fi mai putin reprezentativi decat cei alesi uninominal, si cu tot felul de concesii pentru partidele domnilor Markó Béla si Dan Voiculescu.

Iata, asadar, ca eforturile parlamentarilor au avut drept rezultat cel mai incoerent sistem electoral din Europa, din care nu poti desprinde o conceptie politica unitara. Singurul "fir rosu" calauzitor este interesul politic imediat al celui mai tare. In aceasta privinta, intr-adevar, nu ne putem plange ca politicienii nu ar fi consecventi.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22