De același autor
După vertictul dat pe 19 octombrie de Comisia de la Veneția, România se profilează clar ca o țară în care legile sunt amendate în folosul infractorilor. Aproape simultan, ea devine și un stat în care drepturile civice, prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sunt restrânse, după ce, pe 15 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că orice protest care se desfășoară în fața unei clădiri publice importante sau pe o cale publică trebuie declarat în prealabil și că orice persoană prezentă la un astfel de miting fără să-și fi anunțat dinante prezența poate fi sancționată. Până când ÎCCJ va publica motivarea hotărârii din 15 octombrie și va lămuri eventual în ce constă declararea protestului sau a adunării publice, rămâne valabilă concluzia organizațiilor civice care avertizează că ÎCCJ a interzis practic protestele spontane și le-a dat mână liberă jandarmilor să reprime orice protest antiguvernamental neanunțat și să aplice sancțiuni participanților.
Totul a plecat de la un recurs în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, care cerea o interpretare a art. 3 și art. 26 din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, în vederea stabilirii unei practici unitare a instanțelor care judecă contestațiile protestatarilor amendați de jandarmi. Cum Colegiul CAB a recomandat obligativitatea recunoașterii valabilității acestor amenzi, ne așteptăm ca toate contestațiile să fie respinse, deși până acum multe instanțe le-au acceptat.
La fel ca modificările aduse legilor justiției și legislației penale de parlament, și restricțiile impuse de decizia de interpretare a ÎCCJ ne aduc în conflict cu valorile și standardele europene și cu jurisprudența CEDO. Ele anulează practic o excepție introdusă în 2004 la art. 3 din lege, care stipula că nu trebuie declarate manifestațiile care „se desfășoară în exteriorul sau incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat“. Cu alte cuvinte, era perfect legal să protestezi în exteriorul sediului guvernului sau al parlamentului. De ce era deci nevoie de o decizie de interpretare, mai ales că această excepție fusese introdusă în legea fesenistă din 1991 ca răspuns la solicitările UE în vederea admiterii României? Oare tocmai pentru a desființa practic excepția în cauză și a reveni la statu-quo-ante în plină campanie de restaurație antidemocratică în justiție? Doar nu ne vom îndoi că judecătorii CAB sau ÎCCJ cunosc deciziile CEDO care impun autorităților toleranță față de reuniunile pașnice, pentru a respecta spiritul art. 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de întrunire. Așteptăm deci cu interes răspunsul CEDO la sesizarea pe care organizația Evoluție în instituție a anunțat că o va înainta împotriva statului român cu privire la această decizie.
Până atunci, însă, rămânem la bunul plac al politicienilor puterii, care au primit cu entuziasm restrângerea drepturilor civice de către ÎCCJ. Eternul Eugen Nicolicea ne-a amintit cu superioritate că: „Nu există protest spontan prevăzut în legislaţie“. Așa este, dar cum de nu a spus acest lucru și cu prilejul protestelor „spontane“, adică manipulate de USL, din iarna 2011/2012, când jandarmii erau provocați și atacați de protestatarii asmuțiți și chiar plătiți de Antena 3? Atunci nimeni nu a avut nevoie de decizii de interpretare a legii, pentru că, de altfel, nimeni nu a fost amendat. Se pare că, în România, doar protestatarii anti-PSD trebuie sancționați, ceea ce ne face să ne întrebăm cât de neutri politic sunt înalții magistrați.
În aceeași notă cu Nicolicea, Norica Nicolai nu s-a sfiit să afirme la RFI că „nu mai poate ieși nimeni la protest“, cum s-a întâmplat în cazul OUG 13, și că nu putem manifesta decât „într-un cadru organizat şi reglementat de către statul în care facem acest lucru“. Te-ai fi așteptat de la un europarlamentar ALDE să ceară mai degrabă asigurarea unui cadru de manifestare neîngrădită a libertății de expresie și a dreptului la întrunire, nu să militeze pentru limitarea libertăților civice și cenzurarea acțiunilor civice spontane. Dar să nu uităm că grupul ALDE din Parlamentul European va discuta posibilitatea excluderii ALDE din România la Congresul său din 9 noiembrie, tocmai din cauza atitudinii sale față de statul de drept.
Mai trebuie spus, în final, că decizia ÎCCJ din 15 octombrie aplică o lovitură de grație unui drept la protest și așa mult atenuat de procedurile birocratice care au transformat notificarea autorităților cu privire la organizarea unui miting într-o operațiune de autorizare a acestuia, care nu figura în lege, sau de tertipurile puse în practică de partidele aflate la putere pentru a face imposibil protestul în fața sediilor lor. Astfel, nimeni nu mai poate protesta în fața sediului PSD, de pildă, pentru că acolo și-a anunțat deja intenția de a manifesta o organizație obscură care însă nu face altceva decât să blocheze acțiunile protestatarilor autentici, profitând de faptul că nu se pot organiza două evenimente în același loc.
Oricât ar fi însă de importantă libertatea de a protesta, evoluția protestelor în ultima vreme sugerează că nu ele reprezintă soluția salvatoare. În al doisprezecelea ceas, avem nevoie de campanii civice mai bine organizate și structurate, dar mai ales avem nevoie de acțiune politică. Consolidarea unei forțe politice democratice capabile să contracareze deriva iliberală spre care ne împing majoritatea parlamentară și magistrații nostalgici devine, așadar, un imperativ al supraviețuirii democrației în România.
