De același autor
Declarat de Vasile Dâncu „congresul ultimei șanse”, evenimentul organizat de PSD la sfârșitul săptămânii trecute a avut drept principal rezultat promovarea lui Ion Marcel Ciolacu de la statutul de președinte interimar la cel de președinte ales al partidului și instalarea în bloc a unei echipe de conducere care ar trebui, potrivit declarațiilor patetice de la congres, să marcheze ruptura de era Dragnea și restartarea PSD.
Din cauza verii și a pandemiei, congresul PSD nu s-a bucurat de atenția pe care au atras-o altădată evenimente similare, poate și pentru că era un déja vu înainte să înceapă, iar candidatura lui Eugen Teodorovici nu a fost luată în serios de nimeni, nici măcar de domnul Teodorovici, care a și lipsit de la congres. Totodată, cine mai crede astăzi că PSD se poate schimba, cum promit liderii săi? Chiar dacă noul prim-vicepreședinte Sorin Grindeanu cere să se instituie meritocrația în politica de promovare a cadrelor, cum să-l crezi când de domeniul social se va ocupa, în calitate de vicepreședinte, Lia Olguța Vasilescu, a cărei performanță la conducerea Ministerului Muncii a fost lamentabilă? Și nu ne referim doar la penibilul episod cunoscut drept „la marche du tramvai”, ci la incapacitatea sa de a da o singură cifră corectă cu privire la legile pe care le pregătea ministerul său, fiind constant corectată de ministrul de finanțe sau de adjuncții săi. Și despre ce competență sau integritate putem vorbi în cazul Gabrielei Firea, aleasă și ea prim-vicepreședinte, care a administrat dezastruos Capitala? Ca să nu mai vorbim de alt vicepreședinte ales sâmbătă, Titus Corlățean, ministru de externe în momentul alegerilor prezidențiale din 2014, care au declanșat proteste fără precedent în rândul diasporei împiedicate să voteze. De altfel, Titus Corlățean a fost scăpat de ancheta DNA, care îl acuza de abuz în serviciu în acest caz, doar de votul colegilor din Senat.
Toate acestea sunt bine-cunoscute, motiv pentru care nimeni nu poate lua în serios echipa lui Ciolacu și cu atât mai puțin declarațiile președintelui PSD, care pretinde că se dezice de „cei care au crezut că pot folosi PSD ca pe o cheie la ușile justiției” și anunță că „trebuie să ne rupem de acest trecut... justiția trebuie făcută în sala de judecată”. S-au supărat pe el Codrin Ștefănescu și site-ul Sputnik, împreună cu dinozaurul-șef al PSD, Dumitru Buzatu de la Vaslui, dar să nu uităm că domnul Ciolacu nu a protestat față de masacrarea legilor justiției la comanda lui Florin Iordache, iar de anul trecut, de când este președintele Camerei, nu a încercat să anuleze dezastrul legislativ produs de PSD împreună cu ALDE, PRO România și UDMR. Dimpotrivă, legea de desființare a SIIJ, de pildă, a fost respinsă categoric. Despre ce ruptură vorbim?
În sfârșit, merită recitită și biografia politică a noului lider, ca să nu uităm asocierea sa nu numai cu Liviu Dragnea, ci și cu Omar Hayssam, care, de altfel, potrivit presei, l-ar fi împrumutat cu 200 de milioane de lei vechi la începutul anilor 2000.
Dacă aceasta este echipa „ultimei șanse”, atunci este limpede că nimic nu se schimbă în caracterul mafiot intrinsec al PSD. Să fim, deci, atenți la loviturile sub centură pe care acest partid de carnasieri le pregătește pentru lunile următoare, mai ales că Vasile Dâncu, noul președinte al Consiliului Național, a susținut cu tărie depunerea moțiunii de cenzură, ca o „cerere socială”, și amânarea alegerilor locale și parlamentare. Dar de unde rezultă că societatea și-ar dori înlocuirea guvernului? Sondajele confirmă doar scăderea popularității PSD, despre care însuși domnul Dâncu spune că a pierdut jumătate din susținători în ultimii trei ani. Nu este clar nici de ce un nou guvern instalat în locul celui în funcție nu ar influența alegerile, așa cum se teme acum domnul Dâncu. Pandemia este însă un bun pretext pentru a cere amânarea alegerilor, domnul Dâncu întrebându-se patetic: „Ne trebuie moarte pentru voturi?”. Dar haos politic „în vreme de coronavirus” ne trebuie? ne întrebăm, în aceeași logică. Pentru că este limpede că nu va exista un nou guvern până la alegeri, dacă moțiunea trece, ci doar un guvern PNL slăbit, care nu va putea emite OUG și care va fi pus la zid de un PSD programat să-l blocheze în parlament și chiar să forțeze un dezastru economic prin impunerea măririi pensiilor cu 40%. Iar dacă moțiunea cade, să zicem, înainte de 1 septembrie, PSD poate depune imediat alta după începutul sesiunii ordinare a parlamentului. Desigur, PNL nu stă cu brațele încrucișate, ci negociază dezertări de psd-iști, pentru că altă soluție nu are, deocamdată.
Dacă soarta moțiunii este incertă, ideea amânării alegerilor are mai multă tracțiune printre aleșii neamului, bucuroși să se mai înfrupte din banul public până în martie și să creeze condițiile pentru erodarea PNL, forțat să guverneze pe timp de iarnă, pandemie și criză economică. În mod logic, CCR, sesizată deja de PNL, ar trebui să blocheze legea care îi permite parlamentului să decidă data alegerilor parlamentare, conflictul de interese fiind evident, dar cine mai crede astăzi în obiectivitatea și integritatea profesională a CCR?
Dincolo de frumoasele declarații de bune intenții ale liderilor psd-iști la congres, realitatea care se conturează la orizont este mult mai sumbră: PSD, cu Ciolacu în frunte, își va juca ultima șansă de a-și demonstra forța și a se agăța de putere, sacrificând democrația, economia și sănătatea publică. Dacă opoziția și electoratul vor să-și apere și ele șansa de ieșire din impas, trebuie să țină seama de potențialul distructiv inepuizabil al acestui partid. //
