Masura

“Ce ar putea sa invete un istoric de la un inginer?”, se spune ca l-a intrebat Nicolae Iorga pe Ionel Bratianu. “Masura”, i-ar fi raspuns liderul liberal. Daca ar fi sa ne intrebam ce invataminte ar trebui sa tragem din drama ultimelor saptamani, desfasurata pentru majoritatea dintre noi pe ecranele televizoarelor, raspunsul ar trebui sa fie tot cel dat de Bratianu.
Desigur, dreapta masura, la juste mesure - cum ar spune “sora noastra mai mare”, nu poate fi data de natura. Pentru puterea noastra de intelegere ea s-a manifestat in exces, desi undeva, la un nivel inaccesibil noua, probabil ca s-a atins un echilibru. Jos insa, in “cercul nostru stramt” in care ne petrece norocul, echilibrul a fost rupt, apele au iesit din matca si s-au napustit asupra oamenilor nestiutori si nepregatiti, distrugandu-le tot ce credeau ei ca au mai de pret.
Se pot face la infinit consideratii filozofice si religioase pe aceasta tema - dar nu aceasta este chemarea jurnalistilor si nici domeniul lor de competenta. Dreapta masura ar fi trebuit insa sa fie un principiu calauzitor si in activitatea jurnalistica, extrem de intensa in ultimele zile. Putem spune acum, dupa ce apele s-au mai retras si evaluarile incep sa se apropie de adevar, ca nu a fost asa. Unii au confundat goana dupa informatii cu goana dupa senzational. Televiziunile de stiri au reluat la infinit aceleasi imagini dramatice, prezentate adesea in paralel cu imagini de arhiva de la sedintele de guvern - desi majoritatea ministrilor se aflau in teren la ora difuzarii. Ceva ne face sa credem ca agenda nu a fost 100% corecta si ca televiziunile in cauza s-au servit de drama satenilor afectati de inundatii pentru a atinge un obiectiv politic: discreditarea guvernului.
Drama sinistratilor este reala, dar cineva, la un moment dat, trebuia s-o puna in context national cu date concrete si corecte. O examinare lucida a faptelor si mai ales a cifrelor ar fi aratat ca dezastrul nu a atins cote nationale, ci doar regionale, ca doar 15.000 de oameni din cele 22 de milioane de locuitori ai Romaniei au fost evacuati, ca pierderile si suferinta sunt acute in cateva sate si ca potopul a afectat doar 1% din suprafata agricola a tarii. Pierderile sunt mari, dar nu vor distruge natiunea. Analiza concreta, “la rece”, nu este o dovada a lipsei de compasiune, ci o premisa a unei decizii corecte si a unui comportament adecvat - ceea ce in aceste momente inseamna acordarea unui sprijin maxim oamenilor aflati in suferinta concomitent cu mentinerea restului tarii in stare de functionare. Este ceea ce guvernul a incercat sa faca dupa puterile sale si ale tarii - o tara vandalizata timp de 60 ani (45 de comunism si 15 de post-comunism) de cei care au condus-o, o tara in care jumatate din populatie este lipsita de informatie si de educatie, prada bunului plac al baronilor si baronetilor locali, iar infrastructura este mai mult decat precara pentru ca nici un guvern nu s-a ocupat de reabilitarea ei. A propos, nu l-am vazut pe Marian Oprisan printre sinistrati, desi judetul Vrancea a suferit cele mai mari pierderi omenesti. I-am vazut in schimb pe colegii sai de partid profitand de drama inundatiilor pentru a lovi in guvern. Speriati de anticipate, PSD-istii ataca pe toate fronturile. Pana si marele maestru al populismului de partid si de stat, Ion Iliescu, pare sa fi pierdut masura umana si judeca totul prin prisma interesului politic. Cand elita politica este incapabila de solidaritate, ce se poate astepta de la restul societatii? Inundatiile din Moldova au dat pana la urma si masura politicienilor.
Merita sa amintim aici, pentru a mai turna o galeata de apa rece peste atmosfera inflamata de pe scena noastra publica, faptul ca nu suntem singurii incercati de soarta. Aproape in fiecare an, coasta de est a Statelor Unite este bantuita de un uragan. In 2002 Germania si Cehia au fost confruntate cu o furie a apelor fara precedent, iar, cu cativa ani inainte, sudul Frantei a cazut victima unui potop incredibil care a devastat orasul Avignon. Pana si Marea Britanie a avut parte de inundatii in vestul teritoriului. Nici o clipa insa nu s-a intrat intr-o stare de isterie nationala si nimeni nu a indraznit sa speculeze excesiv nenorocirea altora pentru a marca puncte politice. Masura a fost pastrata, exceptie facand poate doar Germania, unde cancelarul Schroeder, aflat in campanie electorala, a stiut sa profite de catastrofa naturala pentru a castiga simpatia alegatorilor, afisandu-se ostentativ in mijlocul celor napastuiti. Populism, veti exclama pe buna dreptate.
Inundatiile din aceasta vara ne ofera un bun prilej pentru a hotari ce vrem de fapt de la autoritati in momente de restriste: sa actioneze cu calm si eficienta sau sa ne planga pe umar cu lacrimi de crocodil impartind promisiuni in dreapta si in stanga. Indraznesc sa sugerez ca datoria guvernului este sa administreze, nu sa mangaie. Sinistratii au insa nevoie si de sprijin moral. Imaginile femeilor disperate si ale barbatilor revoltati de propria lor neputinta care l-au luat cu asalt pe Traian Basescu in satele Moldovei dau masura prabusirii comunitatilor locale ca factori de coeziune. Punctele de reper de odinioara - preotul, invatatorul, primarul, elita locala - nu mai au nici o autoritate morala, confundandu-se cu o administratie amorala. Romania trebuie reconstruita de jos in sus, de la baza catre varf. Gradul de implicare al oamenilor politici in acest efort sisific va da in cele din urma adevarata masura a responsabilitatii lor fata de natiune.