Mercenarii internaționali și banii irosiți ai PSD

Când un avocat american, fie el și de renume, ca Rudy Giuliani, își permite să-i ceară președintelui României o lege a amnistiei care să scape de pedeapsă presupusele victime ale abuzurilor justiției din România, fără a numi niciun „abuzat“ și fără a prezenta niciun argument juridic, te poți întreba mai întâi de ce o face și apoi cum își permite un asemenea demers, pe care nu ar îndrăzni să-l întreprindă la adresa unui șef de stat sau de guvern dintr-o țară occidentală avansată – ca Franța sau Germania, de pildă. Un posibil răspuns la a doua întrebare este că Giuliani nu consideră că România este o țară care merită respectată, motiv pentru care nu se sfiește să facă bani pe seama ei, fie și cu prețul unor critici în presa liberală americană. Și de ce s-ar sfii, de vreme ce românii se lasă conduși de penali? De aici derivă și răspunsul la prima întrebare: Giuliani a scris scrisoarea pentru bani, după cum el însuși a recunoscut, fiind plătit de avocatul lui Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Deci nu din convingere și nu pentru că el însuși, ca fost procuror care a trimis la închisoare importanți capi ai Mafiei din New York, ar considera că procurorii români au procedat cu adevărat într-o manieră abuzivă. Mai ales că Giuliani, ca procuror, a fost adesea criticat pentru arestări pripite ale unor oameni de afaceri care nu au putut fi puși sub acuzare ulterior din lipsă de probe. Scriind această scrisoare, Giuliani, conștient sau nu, a făcut jocul PSD-iștilor cu dosare penale conduși de Liviu Dragnea, care aveau nevoie de un pretext, fie el și fals, pentru a justifica o OUG care să-i scape de rigorile legii.

Rudy Giuliani este cel mai cunoscut dintre mercenarii internaționali care au abdicat de la criteriile integrității morale și profesionale pentru un pumn de arginți din partea inamicilor statului de drept, printre care se numără personaje penale cu dare de mână, ca Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, și Alexander Adamescu, inculpat, fugit din țară pentru a evita să se prezinte la audieri. Acesta din urmă a finanțat de altfel mai multe campanii de presă în ultimii trei ani, adică după ce el și tatăl său, decedat între timp, au fost implicați într-un proces privind mituirea unor judecători. Amintim câteva dintre momentele cele mai semnificative ale acestor campanii, care au făcut vâlvă în presa românească controlată de penali, dar nu au avut efecte asupra magistraților – nici de la București, nici de la Londra, unde Alexander Adamescu se luptă împotriva cererii de extrădare înaintată de statul român.

Mercenarii din slujba lui Adamescu jr.

Astfel, pe data de 5 martie 2015, The New York Times, care astăzi îl critică pe Giuliani pentru gestul său, a publicat un articol de opinie semnat de un personaj dubios, Patrick Basham, director al unei ONG obscure intitulată Democracy Institute, care lansează tema amnistiei pentru faptele penale recunoscute de cei condamnați și pledează cauza mogulilor media Dan Adamescu și Adrian Sârbu, decretând că dosarele lor ar fi „problematice“ din cauza unor influențe politice. Basham scrisese deja despre „abuzurile“ procurorilor în cazul lui Dan Adamescu și în 2 noiembrie 2014, în ziarul rus Pravda, și în ianuarie 2015, când a atacat direct autoritățile din România pentru că permit „persecutarea“ lui Adamescu. Pretinsul militant pentru democrație, care în 2013 îl elogia pe Victor Ponta ca pe un Tony Blair al României, este însă cunoscut ca autor al unor articole controversate scrise în schimbul unor sponsorizări din partea unor mari companii. Tot în 2015 Newsweek publică un articol similar semnat de Luke Dale-Harris.

Rămase fără efecte concrete, aceste articole sunt urmate în 2016-2017 de o nouă campanie, sub semnătura lui David Clark, autodefinit drept consultant și comentator independent, care reia tema „persecutării“ lui Adamescu de către procurorii din România într-un raport publicat sub egida fundației The Henry Jackson Society și într-un articol publicat de The Guardian, în care afirmă că „Lupta împotriva corupției din România este o perdea de fum pentru slăbirea democrației în această țară“, punând fenomenul în contextul slăbirii democrației în Europa de Est. Clark susține că Dan Adamescu ar fi fost condamnat definitiv în urma unui proces „presărat de nereguli“, în timp ce fiul său, Alexander, ar fi și el nevinovat, de vreme ce „singura dovadă împotriva lui pare să fie că a continuat să militeze în apărarea tatălui său“. Clark omite acuzațiile DNA, acuzând instituția că ar abuza de putere și ar recurge la metode comuniste în scopul unor vendete politice. Același discurs anti-DNA l-a avut și Darren White, un controversat fost agent al Secret Service, concediat de guvernul american și devenit asociat în afaceri cu Adrian Sârbu. În 2016 s-a manifestat public virulent împotriva procurorului șef al DNA Laura Codruța Kövesi.

Black Cube, un mister neelucidat

Mercenarii lui Adamescu s-au dovedit totodată foarte abili în a specula în folosul clientului lor o serie de preocupări ale opiniei publice britanice. Astfel, Alexander Adamescu s-a folosit de ostilitatea influentului ziar conservator britanic pro-Brexit The Telegraph, încercând să acrediteze ideea că mandatul european de arestare în baza căruia era cerută extrădarea sa ar fi conform „unui mecanism controversat, defectuos și ușor de folosit abuziv“. Aceleași argumente au fost invocate și de Daily Mail, ziar ce s-a remarcat prin campania sa împotriva românilor care lucrează în Marea Britanie. Filiera antisemitismului nu a fost nici ea uitată, publicația European Jewish Press acuzând autoritățile din România că l-ar vâna pe Adamescu pentru că are origini evreiești. Autorul, un oarecare Eldad Beck, încearcă să-l scoată pe Adamescu din scandalul Black Cube, susținând că „brațele guvernului român“ ar fi responsabile de activitățile agenției israeliene menite să o compromită, prin procedee ilegale, pe Laura Codruța Kövesi. Dubiile legate de implicarea lui Adamescu, Popoviciu și a altor politicieni și oameni de afaceri cu condamnări penale în operațiunea Black Cube nu au dispărut însă, fie și pentru faptul că operațiunea se desfășura în interesul lor, iar resursele financiare necesare erau considerabile. Din păcate, multe aspecte ale scandalului Black Cube au rămas neelucidate, motiv pentru care nu înțelegem de ce lucrau agenții Black Cube atât de relaxați și la vedere, fiind surprinși în holul Hotelului Hilton ca niște amatori.

Tentaculele românești ale campaniilor

Să nu fi fost implicat oare nimeni din partea autorităților în acest caz dubios? Știm deja că în cazul Giuliani, consulul român la New York, Cătălin Dancu, era la curent cu operațiunea de lobby a avocatului lui Popoviciu, iar Liviu Dragnea și guvernul de la București l-au criticat aspru pe ambasadorul român la Washington, George Maior, care a prezentat scrisoarea lui Giuliani ca pe un demers individual care nu are nici o legătură cu poziția Administrației americane. Interesele rețelei cvasi-mafiote care conduce la ora actuală România par să fie bine servite de manipulările de presă finanțate de personaje ca Popoviciu și Adamescu, ceea ce ne îndeamnă să ne întrebăm dacă nu sunt implicați în ele și alți politicieni. De altfel, aceste manipulări nu ar avea absolut nici un impact dacă nu ar fi preluate de televiziuni ca Antena 3, B1 TV, România TV, care încearcă să le credibilizeze.

Scopul acestor articole plătite și publicate cu superficialitate de unele publicații serioase din Occident nu este însă de a influența opinia publică internațională, pentru că și autorii lor știu că nu o pot face. Jurnaliștii adevărați care lucrează pentru aceste publicații au scris corect despre lupta anticorupție din România și au dezavuat campania antijustiție a lui Liviu Dragnea, care are o imagine execrabilă. Scopul principal al acestor materiale scrise de mercenarii internaționali este de a fi preluate de mass-media din România și prezentate de propagandiștii politicienilor penali drept documente legitime care ar justifica schimbarea politicii penale a statului român, în mod concret, amnistierea faptelor de corupție. Nici acest scop nu a fost însă atins, ceea ce sugerează că, până la urmă, comanditarii acestor operațiuni de manipulare și-au cheltuit banii de pomană. Căci prost nu este cine cere, ci doar cine dă.