Metamorfozele domnului Toader

Nu cunoaștem motivele pentru care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a abandonat poziția principială adoptată pe vremea Guvernului Grin­deanu, când bloca inițiativele lui Liviu Drag­nea, refuzând, de pildă, să pro­pună un prag valoric pen­tru abuzul în serviciu sau or­ganizând largi consultări pe te­­ma legilor justiției. Știm doar că astăzi avem în față o va­riantă spilcuită, deci mai per­versă, a sinistrului Florin Iordache-altă-întrebare, promotor al OUG 13. Com­pe­tențele incontestabile ale dom­nului Toader în materie de drept par să se fi subordonat complet inte­reselor patronilor săi politici din PSD și ALDE. Din 24 august, când a prezentat un pachet de legi cuprinzând măsuri menite să aser­veas­că justiția față de politic, ministrul Toader a devenit de facto brațul înarmat care conduce asaltul pornit de Dragnea & Co. asupra sta­tu­lui de drept și anticorupției. Până și tonul său, altădată calm și măsurat, a devenit agresiv, înscriindu-se în același registru în care evo­luează Liviu Dragnea. Și tot ca Liviu Dragnea, domnul Toader întreprinde o acțiune de com­promitere și marginalizare a instituțiilor sta­tului de drept, cum este CSM, amenințând cu demolarea lor, dacă emascularea eșuează. „Exis­tă și modelul unor state care nu au CSM“, a avertizat ministrul, după ce forul magistraților a dat aviz negativ legilor (contra)reformei în justiție. De altfel, declarațiile domnului Toader la Antena 3 după acest aviz negativ cons­tituie cel mai recent episod al acestei campanii de de­con­stru­cție instituțională pro­mo­vată de actuala putere.

Deși avizul era fundamentat pe o amplă consultare a par­chetelor și a instanțelor, mi­nistrul Justiției a sfidat forul suprem al magistraților ab­sen­tând de la ședință, pe motiv că știa di­na­inte care avea să fie rezultatul votului. A pre­ferat să-și prezinte poziția în aceeași sea­ră la Antena 3, substituind un interviu la te­le­viziunea de casă a unui condamnat penal dez­baterii argumentate cu magistrații. Pe aceștia din urmă i-a persiflat, recomandându-i de pil­dă președintei CSM, Mariana Ghena, care se ară­tase „neplăcut surprinsă“ de absența mi­nistrului de la dezbateri, „să-și revină din de­ruta care a cuprins-o“, iar obiecțiilor ma­gis­tra­ților prezenți la ședință le-a răspuns cu ata­curi directe, acuzându-i că ar fi animați de „dorința de conservare a actualelor pri­vi­legii“. De fapt, nu am asistat la pledoaria unui intelectual universitar jurist, ci la dis­cursul unui politician lipsit de subtilitate.

De altfel, toți magistrații recunosc necesitatea modificării legilor adoptate în 2004, dar nu do­resc ca modificările să anuleze in­de­pen­dența justiției. Nici măcar cei care ar fi dorit un aviz pozitiv cu observații, ca președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, nu sunt de acord cu tre­cerea Inspecției Judiciare în subordinea mi­nistrului Justiției, numit politic, sau cu pro­cedura de numire a procurorilor, care des­chi­de larg porțile interferenței politice.

Putem însă deduce că domnul Toader a sfidat CSM pentru că știa că puterea politică nu va ține cont de avizul acestuia. Liviu Dragnea de­clarase deja, pe 24 septembrie: „Nu cedăm, nu dăm nici măcar un pas înapoi. Legile jus­tiției vor fi adoptate“. Iar după avizul negativ al CSM din 28 septembrie, același Liviu Drag­nea respingea apelul președintelui Iohannis la renegocierea textului cu specialiștii din sis­te­mul judiciar și anunța că legile vor fi dez­bă­tute în parlament, unde se va crea „un cadru un­de toate asociațiile magistraților, toate ins­tituțiile să vină să se exprime“. Dar acest ca­dru, potrivit legilor țării, exista deja la CSM. Ce rost are să-l dublezi? Poate doar pentru a crea o structură ad-hoc, controlată politic, în ca­re ne așteptăm să conteze în primul rând punc­te­le unor minoritari, favorabili PSD și ALDE, cum s-a arătat Asociația Magistraților, spre deo­sebire de mult mai reprezentativa UNJR. Precedentul a fost deja creat la Comisia parl­a­m­entară de anchetă privind alegerile din 2009 și la Comisia de control al SRI. Ac­cep­tând această strategie, Tudorel Toader s-a me­ta­mor­fozat din universitar și magistrat în­tr-un activist politic care pune și el umărul la rea­li­zarea programului PSD-ALDE de aservire po­li­ti­că a instituțiilor statului. Soldat fidel al ar­matei demolatoare, Tudorel Toader a adop­tat un discurs agresiv atât la adresa pre­șe­dintelui Io­hannis, cât și față de ambasadorul SUA, Hans Klemm, care a exprimat în re­pe­tate rânduri în­grijorarea țării sale față de re­centele de­mer­suri menite să slăbească lupta anticorupție.

Putem oare spera ca tăvălugul demolator al PSD-ALDE să fie oprit? Ne mai putem lua țara înapoi, când o putere animată doar de do­rin­ța de a-și asigura impunitatea pentru fă­ră­de­legile comise în trecut și pentru cele pe care dorește să le comită în viitor atacă economia, edu­cația, presa și instituțiile statului de drept? Având în vedere numărul semnificativ de cozi de topor și dominația penalilor asupra mass-media, este greu să fim optimiști. Să nu uităm că joi, cum observa judecătorul Cris­ti Danileț, opt membri ai CSM au votat pentru aservirea politică a justiției, deci doar cu doi mai puțin decât cei care au votat împotrivă. Iar președinta ÎCCJ a fost de partea de­mo­la­to­rilor, cum a fost și atunci când a blocat dis­cu­tarea în CSM a raportului de audit al Inspecției Judiciare. Pârghiile puterii, inclusiv CCR, se află în mâinile agresorilor, iar apărătorii de­mo­crației reale (nu originale!) sunt risipiți, di­vi­zați și slabi. Totuși, odată, demult, David l-a învins pe Goliath. Poate se repetă.