De același autor
În timp ce Marcel Ciolacu se luptă să curețe de pe acum cursa prezidențială de rivali nedoriți, Mircea Geoană, venit de nicăieri, zburdă prin sondaje pe locul întâi în preferințele alegătorilor, cu 24-26%, mult peste cele 15% pe care abia le adună liderul PSD, talonat de Diana Șoșoacă, cu 14,8%. Teoretic, așadar, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, alt visător la președinție, ar trebui să se teamă de Mircea Geoană. Procentul ridicat din sondaje sugerează că românii educați își doresc un alt tip de lider, iar Geoană are ștaif, are discurs, fie și demagogic, are experiență internațională și studii temeinice. Comparația cu Geoană îi dezavantajează deci pe Ciolacu și Ciucă, grevați și de bilanțul unei guvernări comune catastrofale, și va continua să-i dezavantajeze chiar dacă Mircea Geoană nu va intra în final în competiția pentru Cotroceni. Răul pentru ei a fost deja făcut.
Aici însă se termină atuurile domnului Geoană și încep problemele, căci, dincolo de fațada poleită, Mircea Geoană este la fel de lipsit de substanță ca adversarii săi. El vorbește într-adevăr de reforme, a lansat și un site, „România Renaște”, dar nu propune niciun proiect concret. Mai degrabă, mizează pe „impresie artistică”, cum a mizat și la congresul PSD din 2005, când l-a învins pe Ion Iliescu cu un discurs vag, dar pasionat, din care nimeni nu a reținut nimic. Oportunist și cinic, nu are nicio problemă să lingă unde a scuipat și invers. Amintim de scrisoarea către Emil Constantinescu din 1996, după victoria CDR în alegeri, în care, potrivit presei, îl numea „cancer al democrației” pe Ion Iliescu, cel care îl trimisese ambasador la Washington. Ulterior, va reveni în suita lui Iliescu, reales președinte în 2000, va intra în guvernul lui Adrian Năstase și va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei în 2004 și la alegerile prezidențiale din 2009. Le pierde pe ambele, căci este un perdant incorijibil. Totodată, în campania din 2009 apar serioase controverse și eșecuri: este huiduit de revoluționari la Timișoara, unde încearcă să lanseze Pactul pentru Timișoara; face o vizită secretă la Moscova, intermediată de un fost ofițer de informații rus, Boris Golovin, deși era președinte al Senatului și membru al CSAT; și se duce la reședința lui Sorin Ovidiu Vântu în noaptea dinaintea dezbaterii finale cu Traian Băsescu. Acesta din urmă a folosit vizita nocturnă cu un talent care lui Geoană îi lipsește și l-a aruncat în corzi.
Etichetat drept „prostănac” de Ion Iliescu, Geoană nu este așadar ce se laudă a fi și este greu de crezut că va propune ceea ce nu a propus niciodată, și anume reforme de fond în administrație, justiție și serviciile publice, căci mizează exclusiv pe exasperarea electoratului față de deteriorarea situației economice și lipsa de perspective, oferindu-se ca iluzoriu salvator al nației. Ceea ce nu este.
S-a scris despre Geoană că își dorește să fie un fel de Macron de România, adunând în jurul său oameni politici din mai multe partide într-o platformă comună. Doar că Macron avea un program politic solid și un partid nou, En Marche!, ceea ce Geoană nu are nici când, nici cum să facă. A încercat odată, în 2015, să înființeze Partidul Social Român, pierdut imediat în negura irelevanței. Or, fără un partid care să-i asigure infrastructura indispensabilă unei campanii, să-i strângă semnăturile și să-l reprezinte în secțiile de votare, nu are cum să se confrunte cu mașinăriile bine unse ale PSD și PNL. Mișcarea „România Renaște!” nu este deocamdată decât un site fără substanță, cu Geoană pozat din spate, pentru că domnul Geoană nici nu se poate implica în politica românească până la 31 octombrie, când îi expiră mandatul de secretar general-adjunct al NATO. Este însă greu de crezut că mișcarea sa va reuși să pregătească totul la cheie înainte de 1 noiembrie, fără implicarea lui activă, astfel încât probabil că Geoană speră totuși să fie sprijinit de PSD, în pofida reacției de respingere a unei puternice facțiuni din partid, ilustrată de declarațiile brutale ale lui Mihai Tudose. Totodată, brusc, autoritățile române l-au găsit ascuns în Turcia pe cumnatul lui Geoană, Ionuț Costea, condamnat la 8 ani de închisoare pentru corupție. O piatră de moară greu de dus pentru ambițiosul candidat „independent”.
Geoană pare să spere că PSD va obține un rezultat slab la europarlamentare, din cauza proastei guvernări, și atunci, temându-se de un eșec la prezidențiale, Marcel Ciolacu îl va chema să salveze corabia psd-istă. Va pedala deci pe dezastrul din țară, sperând să slăbească partidul în al cărui sprijin speră, căci de la PNL sau de la ADU nu are ce spera. Este o improvizație, nicidecum o strategie, care demonstrează, dacă mai are nevoie, că Mircea Geoană nu este nici serios, nici reformist, ci doar o cioară revopsită destul de superficial. Ce om politic serios s-ar gândi să pună în practică un program de reforme cu un partid antireformist ca PSD sau să aplice un program de reforme fără o majoritate parlamentară și un guvern reformist? La ce majoritate parlamentară se gândește deci Geoană, când promite reforme?
Probabil însă că Geoană are și un plan B, mai negustoresc: să renunțe la candidatură în schimbul unui post înalt la nivel internațional. Ar trebui însă ca numirea să fie făcută înainte de campanie, ca să fie sigură, să nu se ciocnească cu interesele lui Klaus Iohannis, care vizează și el un astfel de post, și ca PSD să fie cu adevărat disperat, ceea ce nu este sigur.
În mod pervers, Geoană poate fi util doar pentru că scoate în evidență primitivismul și limitele candidaților PSD, PNL și AUR. De aceea îi adresăm, gratis, un îndemn: „Mircea, fă-te că vrei să candidezi, poate îți iese ceva din asta, dar vezi să nu-ți rupi gâtul prin meandrele concretului!”. //
