Misiunea imposibilă a premierului Rishi Sunak

Marea Britanie, bastion secular al democrației și al eficienței economice, a ajuns sub blestemul chinezesc al „vremurilor interesante”, de sub care nu se știe când și cum va ieși.

Rodica Culcer 01.11.2022

De același autor

Momentul istoric în care Regele Charles III, descendentul Reginei Victoria, prima împărăteasă a Indiei, îl invită pe Rishi Sunak, descendentul unei familii de emigranți indieni, să formeze guvernul britanic ar fi meritat o meditație istorică aprofundată. Realitatea impune însă o analiză a situației extrem de complicate și aparent fără ieșire cu care se confruntă noul premier conservator – o combinație de crize la a cărei erupție Rishi Sunak a contribuit din plin, deși tot el este considerat cea mai bună opțiune a Conservatorilor pentru a conduce guvernul. Dar ce te faci când soluția optimă nu reprezintă o garanție a reușitei?

Cum s-a ajuns aici?

Rishi Sunak este al patrulea premier al Regatului Unit din perioada de după referendumul din 2016 care a dus la ieșirea din UE și al treilea de după alegerile din 2019, ceea ce dă măsura incapacității promotorilor Brexit de a oferi o guvernare stabilă și coerentă. Intransigența ideologică a generat decizii aberante, de tipul minibugetului prezentat de fostul premier Liz Truss și cancelarul său Kwasi Kwarteng, care a provocat un tsunami pe piețele financiare internaționale, ridicând la un nivel nesustenabil dobânda la care era obligat să se împrumute statul britanic și aruncând lira sterlină sub nivelul dolarului american.

Fideli promisiunilor făcute de tabăra Brexit, și anume că Marea Britanie, eliberată de constrângerile UE, avea să devină un paradis al fiscalității reduse și al intervenției statale minime, care vor duce la o creștere economică fără precedent, Truss și Kwarteng s-au apucat să taie drastic impozitele, promițând concomitent un pachet masiv de ajutorare a populației afectate de scumpirea energiei, fără a preciza cum vor finanța deficitul imens – de 60-70 de miliarde de lire sterline –, rezultat din combinația letală a reducerii veniturilor bugetare cu sporirea cheltuielilor. Piețele financiare, Banca Angliei și FMI au înțeles imediat că era vorba de o creștere fără precedent a datoriei publice și au repudiat inițiativa guvernului Truss. Conservatorii au intrat în panică și au amenințat că nu vor vota bugetul propriului guvern. Liz Truss a încercat să-și supună partidul cu forța, iar partidul a constrâns-o să demisioneze după numai 45 de zile de guvernare.

Mai grav este că Liz Truss a ajuns premier în urma votului entuziast al membrilor partidului, încântați de promisiunile ei privind reducerea fiscalității. Rishi Sunak, care a avertizat că piețele internaționale nu aveau să accepte nicicând asemenea „basme”, a pierdut competiția internă din vară. Între demagogie și realism, Conservatorii au ales demagogia – la fel ca în 2016. Doar speriați de prăbușirea în sondaje la 14%, parlamentarii Tory au reușit să se unească în jurul singurului candidat pragmatic și competent economic pe care îl mai aveau, blocând ambițiile lui Boris Johnson, care se visa din nou premier, și evitând procedural votul membrilor partidului, care probabil l-ar fi readus la putere pe Johnson. Noul premier are însă o sarcină aproape imposibilă: de a unifica un partid profund divizat pentru a putea asigura cel puțin stabilizarea financiar-economică a țării și recredibilizarea ei pe plan internațional. 

Cine ești dumneata, Rishi Sunak?

Educat la colegiul de elită Winchester, la Oxford și la Stanford, unde a obținut un MBA, cu o bună experiență financiară realizată la Goldman Sachs și în managementul unor fonduri de investiții de mare risc (hedge funds), Rishi Sunak a ajuns parlamentar în 2017, apoi, în 2019, secretar de stat la finanțe în guvernul Boris Johnson, fiind promovat Cancelar după conflictul deschis între Boris și primul său ministru de finanțe Sajid Javid. Momentul său de glorie a venit în timpul epidemiei de COVID-19, când a deblocat sume considerabile pentru a susține companiile britanice mari și mici. După trecerea fazei acute a pandemiei însă, Rishi Sunak, adept al echilibrului bugetar, a înțeles să mărească impozitele pentru a finanța acele cheltuieli, ceea ce l-a oripilat pe fostul premier Johnson. Când scandalurile generate de comportamentul iresponsabil și minciunile lui Boris Johnson au atins un nivel toxic, Rishi Sunak a demisionat din guvern, reproșându-i public fostului său șef încălcarea standardelor de comportament public. Fidelii lui Boris nu l-au iertat pe Rishi pentru acest gest care a grăbit căderea guvernului.

Poate că Rishi Sunak este etic, pragmatic și competent economic, dar are două puncte vulnerabile: 1. lipsa de experiență politică, care l-a aruncat în mijlocul unui scandal legat de statutul de neplătitor de impozite al milionarei sale soții, și de altul generat de faptul că, deși era demnitar britanic, poseda și un green card american; și 2. susținerea entuziastă a Brexit, care i-a facilitat ascensiunea meteorică în politică. Acum noul premier va fi obligat să se distanțeze de discursul său inițial, superficial și nefondat, pentru că toate datele arată că nici stabilizarea financiară, nici creșterea economică nu pot fi obținute urmând orbește angajamentele Brexit asumate în Manifestul Tory din 2019. Tocmai el, care cerea sus și tare atât ieșirea din UE fără un acord cu Bruxelles-ul, cât și abandonarea protocolului încheiat în privința tranzitului mărfurilor prin Irlanda de Nord, și care nu mai departe de luna august promitea anularea a 2400 de legi adoptate în perioada apartenenței la UE în primele sale 100 de zile la cârma guvernului, deși atât sindicatele, cât și mediul de afaceri îi cereau imperativ să renunțe la această inițiativă creatoare de haos!

„Dividendul Brexit”, o glumă

Pe când pleda pentru Brexit, probabil pentru a-și asigura ascensiunea, Rishi Sunak promitea un impresionant „dividend Brexit”. Șase ani mai târziu, nu se vede nici urmă de dividend, dimpotrivă: Marea Britanie este singura țară din G7 care nu a revenit la ritmul de creștere dinaintea pandemiei, în condițiile în care toate țările din G7 au trecut prin pandemie și trec prin criza energetică generată de războiul din Ucraina. După de­zastrul financiar provocat de guvernul Truss, conspirația tăcerii în jurul eșecului economic al Brexit (promovată de Tory și Laburiști în egală măsură) începe să fie demascată de analize documentate ale efectelor ieșirii din UE, adică ale pierderii principalei piețe pentru exporturile britanice.  Reducerea cu o treime a comerțului cu UE nu a fost compensată de expansiunea comerțului cu restul lumii, cum promiseseră, fără nici un calcul serios, promotorii Brexit. Prea puține acorduri comerciale noi au fost încheiate, iar mult trâmbițatul acord comercial cu SUA nu s-a materializat nici în ziua de astăzi. Influentul Birou pentru Responsabilitate Bugetară (OBR) a calculat că economia s-a restrâns cu 4% după Brexit.

Companiile se plâng deschis de noile taxe vamale și de costul unei birocrații paralizante, impuse atât de standardele europene, cât și de cele nou create în UK. Devalorizarea lirei sterline cu 10% după Brexit a scumpit importurile și transportul internațional de mărfuri (calculat în dolari) fără a stimula exporturile, cum se aștepta. A crescut doar inflația, fiecare gospodărie din UK fiind acum cu £870 mai săracă, potrivit Financial Times. Devenite necompetitive, multe companii și-au mutat pur și simplu activitatea pe celălalt mal al Canalului Mânecii, lipsind Londra de contribuția lor la bugetul național. Investitorii străini sunt și ei reținuți față de o țară devenită incertă. Fără bani la buget, guvernul nu are cum să continue finanțarea serviciilor publice (ordine publică, sănătate și educație) la nivelul așteptat, iar bani nu sunt pentru că economia stagnează, blocată, printre altele, de deficitul de forță de muncă generat de plecarea străinilor după Brexit, și întreținut de continuarea politicii antiimigraționiste a dreptei, ostilă nu numai imigrației ilegale, ci și celei legale.

Sătulă de acest declin economic, majoritatea britanicilor dorește extinderea colaborării cu UE, fără a cere revenirea în Uniune, potrivit unor sondaje recente ale Tony Blair Institute. Pragmatic, Sunak, fanaticul pro-Brexit de altădată, ar da înapoi, dar se împiedică de un partid divizat și subminat de o dreaptă dogmatică și răzbunătoare, orbită de propria ideologie, care neagă realitățile economice și sociale.

Un partid în lumea lui

În prima sa alocuțiune ca premier, Rishi Sunak le-a cerut Conservatorilor să se unească dacă nu vor să dispară de pe harta politică. După venirea lui la putere, partidul a crescut în sondaje la 23%, dar Labour se menține la peste 50%, iar liderul laburist Keir Starmer este considerat un potențial mai bun premier decât Sunak. Să nu uităm că în 2019 Boris Johnson a câștigat pentru că Laburiștii erau conduși de Jeremy Corbyn și de echipa sa de stângiști – antisemiți pe deasupra –, care au speriat națiunea. Între timp, extremiștii din Partidul Laburist au fost marginalizați, dar cei din Partidul Conservator se află încă la putere și orice compromis cu ei creează mai multe probleme decât rezolvă, ceea ce premierul Sunak a aflat pe propria piele după ce, în semn de bunăvoință, a numit-o din nou ministru de interne pe Suella Braverman, un exponent al dreptei extreme, la doar câteva zile după ce demisionase din guvernul Truss, în urma încălcării normelor de securitate în comunicare. Trimisese materiale confidențiale de pe adresa sa privată de email, inclusiv unor persoane care nu ar fi trebuit să le primească. Ancheta asupra acestor gafe este în curs, prezența doamnei Braverman în guvern devenind o vulnerabilitate majoră pentru premier. 

Totodată, echipa lui Boris Johnson se agită, îl critică pe Sunak pentru că nu vrea să se deplaseze în Egipt la summitul COP27 (unde Johnson se duce!) și își promovează agresiv proiectele legislative. Categoric, premierul va avea mari greutăți să obțină un vot favorabil pe 17 noiembrie pentru un buget echilibrat, chiar dacă de acest buget depinde credibilitatea Marii Britanii. La  măsuri inovatoare și îndrăznețe nici nu se poate gândi, probabil, frânat fiind de malformațiile congenitale ale Marii Britanii post-Brexit. De altfel, toți analiștii serioși sunt rezervați față de viitor. Provocarea este uriașă, oastea guvernului dezbinată, iar menținerea țării pe linia de plutire nu mai este suficientă pentru a-i opri declinul. Marea Britanie, bastion secular al democrației și al eficienței economice, a ajuns sub blestemul chinezesc al „vremurilor interesante”, de sub care nu se știe când și cum va ieși. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22