Mita, romaneasca si suedeza

Daca la inceputul anilor 1990 aproape toti credeam ca oamenii de afaceri occidentali sunt corecti si eficienti, acum suntem cu mult mai sceptici si mai intelepti, pentru ca stim foarte bine ca multe practici incorecte si adesea necurate nu le sunt deloc straine marilor companii care au evoluat in libertate, in timp ce noi le priveam cu jind de dincoace de Cortina de Fier. Orice ipotetica urma de idealism a disparut odata cu dezvaluirile din ultimele doua saptamani legate de asa-numita "mita suedeza", care ar fi fost platita de firma ABB catre un grup de cinci guvernanti romani in scopul declarat al stingerii datoriei statului roman catre Suedia. Mai eficienti decat omologii lor romani, procurorii suedezi au descoperit ca directorul diviziunii romanesti a companiei ABB, Peter Fallenius, nu poate justifica o suma echivalenta cu 500 de milioane de dolari cheltuita in numele firmei. Ca sa se apere, Fallenius a sustinut ca banii au fost folositi pentru a cumpara bunavointa unor oficiali de la Bucuresti in scopul semnarii unor contracte avantajoase in cadrul programului de stingere a datoriei istorice. S-a vorbit de ministri de Finante si alti oficiali, fara sa se dea insa vreun nume. Unul din procurorii suedezi, intervievat de Realitatea TV, a declarat insa ca nu crede in scuza mitei pentru romani si ca-l considera pe Fallenius vinovat de delapidare in folos personal. Presa suedeza a semnalat insa faptul ca demnitarii suedezi audiati in Parlamentul de la Stockholm au declarat ca stiau de mita si de faptul ca banii ar fi fost rulati prin conturile unei firme off-shore, special infiintata in acest scop. In Suedia scandalul este in plina desfasurare si ar putea implica, dincolo de oficialii firmei ABB, o serie de ministri. Prestigiul firmei a suferit o lovitura puternica, dar nici guvernul nu iese nesifonat din aceasta afacere. Pentru noi, scandalul "mitei suedeze" este interesant pentru conexiunile sale romanesti. Am putea avea in sfarsit dovada coruptiei la nivel inalt, care ne-a adus pe unul din ultimele locuri in toate clasamentele internationale ale corectitudinii. Problema este, asadar: cine a luat banii transferati de Peter Fallenius?
Cum negocierile au fost deschise de Mircea Ciumara cand era ministru de Finante in timpul guvernarii CDR, prima banuiala a cazut asupra lui. In 1997-1998, chestiunea datoriei suedeze a inflamat spiritele la Bucuresti, unde presa si opozitia au considerat ca suma de 800 de milioane de dolari, la care fusese evaluata obligatia de plata a statului roman, era exagerata. Mai putin s-a vorbit despre faptul ca suedezii nu voiau atat bani, cat actiuni la marile companii de stat care urmau sa fie privatizate. De aici putem intelege nemultumirea oamenilor de afaceri locali care voiau sa dobandeasca ei insisi aceste actiuni, daca se poate pe nimic. Iar guvernarea PSD care a urmat din decembrie 2000 a demonstrat ca se poate. Numai ca, oricat de tentant ar fi sa-l acuzam pe Mircea Ciumara de coruptie, trebuie sa ne amintim ca a parasit ministerul inainte de semnarea contractului. Succesorii sai, Daniel Daianu si Traian Remes, sunt greu de incriminat, caci nu au incheiat nici un contract cu suedezii, iar Daniel Daianu s-a opus vehement conditiilor negociate de predecesorul sau taranist. Din declaratiile sale recente reiese chiar ca un reprezentant al firmei ABB, Mihai Cotfas, de origine romana, ar fi fost concomitent consilier al ministrului de Finante, ceea ce reprezinta un flagrant conflict de interese. Totusi, de ce sa-l fi mituit suedezii pe Ciumara daca nu au avut nici un castig de pe urma lui? Pana la rezolvarea acestei chestiuni in instantele suedeze, raman faptele, iar ele spun ca datoria suedeza a fost stinsa de guvernul Nastase pentru numai 120 de milioane de dolari. Mai mult, presa suedeza a publicat o serie de articole din care reiese ca ABB ar fi obtinut contracte importante cu companiile de stat romanesti, cum ar fi Transelectrica, in virtutea unei intelegeri semnate de fostul ministru al Industriei si Resurselor, Dan Ioan Popescu, cu omologul sau suedez. Domnul Popescu nu a dat inca o dezmintire oficiala a acuzatiilor implicite din articolele preluate de presa romana, iar fostul ministru de Finante Mihai Tanasescu se jura ca negocierile romano-suedeze pentru stingerea datoriei nu au implicat nici o firma. Ziaristii suedezi se incapataneaza insa sa sustina contrariul.
Intre timp, la Bucuresti a fost audiat la PNA fostul primar Viorel Lis, mentionat, se pare, de Peter Fallenius. Imbolditi de exemplul suedezilor, ziaristii romani au inceput si ei sa investigheze cazul, ajungand la contractele extrem de banoase obtinute de ABB la Buzau, pentru reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului, pe cand prefect era PSD-istul Vasile Ion si primar colegul sau de partid Constantin Boscodeala. Din pacate, in virtutea scandalului izbucnit la Stockholm, toate contractele firmei ABB starnesc suspiciuni, care vor persista pana la lamurirea cazului de catre justitia suedeza.
Pana la incheierea anchetei desfasurate la Stockholm putem trage totusi cateva concluzii preliminare. Mai intai, ca nu ne uimeste nici o acuzatie de luare de mita la adresa oficialilor romani, indiferent de guvernul din care au facut parte. In al doilea rand, ca ne-am facut din nou de pomina la capitolul coruptie, intr-un moment dificil al relatiilor cu UE, si, in sfarsit, ca procurorii romani au fost o mana moarta in acest caz timp de cel putin opt ani. In rest, despre imaginea Romaniei in lume, numai de bine.