Mizeria opozitiei

Intr-un fel, era normal, deoarece PRM este cel mai numeros partid al opozitiei, iar liderii PD si PNL nu sunt parlamentari. De altfel, textul motiunii poarta amprenta partidului si publicatiei pe care le conduce, incepand chiar de la titlul Mafia sufoca Romania, fost slogan electoral al PRM. Problema ar fi ca liderul PRM are mai multe condamnari pentru calomnie, iar partidul si ziarul sau au facut numeroase afirmatii care contravin atat principiilor democratice, cat si orientarii pro-occidentale, pe care PD si PNL o sustin.

Legaturile sale cu Securitatea sunt recunoscute deschis; intoleranta, xenofobia si sovinismul definesc partidul, iar insultele si calomniile la adresa mai multor personalitati au fost publice. Un exemplu recent il constituie referirile la adresa ambasadorului SUA la Bucuresti pe care nu ne permitem sa le citam.

De ce s-au alaturat deci PD si PNL, care sustin ca reprezinta opozitia democratica, unui astfel de partid? Raspunsul este simplu - pentru ca fara PRM, nu pot aduna semnaturile necesare depunerii unei motiuni de cenzura. Atat de slaba este in parlament “opozitia democratica”. Merita insa sa inaintezi o motiune de cenzura in aceste conditii? Semnatarii nu s-au gandit, ce-i drept, la daramarea guvernului, ci la fortarea unei dezbateri publice, televizate pe o tema care poate diminua popularitatea guvernantilor.

Problema este ca dezbaterea a fost transformata in spectacol ieftin inainte sa inceapa. Constienti de vulnerabilitatea lor la capitolul coruptie, PSD-istii au adoptat strategia aruncarii in derizoriu a motiunii. Dupa citirea ei in Parlament, deputatul Radu Podgoreanu i-a oferit lui Corneliu Vadim Tudor un flacon de distonocalm pentru a-i tempera zelul.

Acesta din urma i-a raspuns cu o insulta reprodusa copios de presa. Ce inceput mai prost putea fi imaginat pentru o dezbatere care se dorea serioasa? Tot PSD a speculat cu abilitate alaturarea la PRM a “opozitiei democratice”.

Chiar daca este un truc vechi al partidului de guvernamant, de data aceasta PD si PNL i-au oferit argumentele pe tava. Cele doua partide risca sa cada in capcana PSD-ului nu numai asociindu-se cu PRM, ci mizand pe gesturi spectaculoase pe care le cred de efect la televiziune. Ceea ce poate acredita impresia ca PSD guverneaza si se ocupa de lucruri serioase, in timp ce opozitia se tine de scandal.

In plus, atacurile la persoana, instigate de PRM, sunt un joc periculos care se poate intoarce impotriva PD si PNL, caci nu toti parlamentarii opozitiei sunt fara repros. Astfel, principiile si ideile se pierd intr-o cearta de mahala din care toata lumea iese prost.

Pentru a fi credibile macar in ochii celor care doresc o schimbare, PD si PNL ar trebui sa se gandeasca si la alte forme de actiune decat la motiunea de cenzura care le obliga sa se asocieze cu PRM.

Din pacate, opozitia nu are prea multe idei si nici destui oameni politici talentati. Practic, singurii care pot face fata cu brio unor dezbateri televizate sunt Emil Boc si Mona Musca. De aceea ii vedem aproape intotdeauna numai pe ei, ceea ce restrange posibilitatile de comunicare ale celor doua partide.

Opozitia nu are nici viteza de reactie, preluand din presa temele protestelor sale, asa cum s-a intamplat recent si cu ordonanta care plafona indemnizatia pentru concediul parental.

In concluzie, opozitia este lipsita de profesionalism, si aceasta intr-o epoca in care politica nu mai este de mult o activitate de amatori, iar partidul de guvernamant se profesionalizeaza.

Nici in afara parlamentului nu stam mai bine. In loc sa se relanseze ca o alternativa proaspata la rutina politica neinspirata a partidelor parlamentare, PNTCD se afunda tot mai mult in dispute interne care risca sa-l distruga.

Asa cum nu a fost capabil sa controleze guvernul, Victor Ciorbea se dovedeste incapabil sa controleze partidul, ajungand sa suspende si sa excluda pe oricine indrazneste sa exprime o parere contrara. Constantin Dudu Ionescu si Remus Opris vor fi avand defectele lor, dar au fost consecventi in fidelitatea lor fata de PNTCD, indiferent daca acesta a fost la putere sau in opozitie.

Sunt poate printre putinii veterani ai partidului care nu au fugit in alte partide si nu au creat alte formatiuni politice. Revolta lor, care este un gest de disperare, ar trebui sa-i dea de gandit lui Victor Ciorbea, ceea ce nu se intampla.

Corneliu Coposu, mult invocat de toata lumea dar inteles de prea putini, probabil se intoarce in mormant vazand spectacolul jalnic pe care-l ofera urmasii sai. In sfarsit, dupa ce i-a mai trecut scarba de politica, Emil Constantinescu se intoarce si creeaza un partid care sa-l invite sa candideze la presedintie.

Actiunea Populara va face “politica altfel”, dar nu stim cum, dupa cum nu suntem siguri nici ca membrii sai si conducatorul lor au invatat macar sa faca politica. Deocamdata deci, pe frontul opozitiei nimic nou. Mai rau chiar, parafrazandu-l pe Eminescu: aceleasi masti, aceeasi piesa.

Ironia soartei face ca lipsa de inspiratie si energie a opozitiei sa se manifeste tocmai cand incepe sa se simta uzura PSD. Recentul sondaj INSOMAR realizat in Bucuresti a demonstrat ca atunci cand este bine combatut, partidul de guvernamant pierde teren. In ciuda tuturor atacurilor dezlantuite la adresa sa, Traian Basescu se bucura de 75% din intentiile de vot ale bucurestenilor.

Potrivit altor sondaje, la nivel national, PSD continua sa conduca in preferintele alegatorilor, in ciuda problemelor generate de nivelul astronomic al intretinerii, de coruptie sau de dezastrul din sanatate. Si aceasta pentru ca, la nivel national, nu exista o alternativa credibila. Ceea ce ne face sa anticipam ca, pana la urma, PSD ar putea castiga si alegerile viitoare prin abandonul opozitiei.