De același autor
Nu avem nici un temei nici sa ne raportam la modelul lituanian, nici sa ne temem de modelul ucrainean.
A devenit deja o moda pentru politicieni sa invoce, pe post de model sau de sperietoare, exemple din alte tari pentru a justifica acele decizii si demersuri mai greu de sustinut prin recursul la morala sau la realitate. In cazul suspendarii presedintelui Basescu, modelul invocat de PSD si PNL pentru justificarea votului lor din parlament este Lituania, prima tara europeana care si-a demis presedintele cu numai cateva saptamani inainte de a se integra in UE, iar sperietoarea este Ucraina, unde, in 2004, in urma campaniei populare desfasurate in centrul Kievului de sustinatorii sai, prooccidentalul Viktor Iuscenko a ajuns presedinte inlaturandu-l pe Viktor Ianukovici, candidatul Moscovei si al oligarhiei economice prorusesti. Din nou, acum, Ucraina este scena unei confruntari Iuscenko-Ianukovici. Ca si in 2004, manifestatiile de strada si Curtea Constitutionala joaca un rol important, desi datele s-au schimbat si elanul demonstrantilor a scazut considerabil.
Comparaison n’est pas raison , spun insa francezii si au dreptate, dupa cum vom constata daca ducem pana la capat analogiile sugerate. La 6 aprilie 2004, Rolandas Paksas devenea primul presedinte demis al unui stat european, in urma unui vot strans al parlamentului de la Vilnius. Acuzatiile, confirmate de o comisie parlamentara, erau grave: acordarea ilegala a cetateniei, divulgarea de informatii secrete si amestec in sectorul privat al economiei. Campania impotriva lui Paksas incepuse din toamna lui 2003, cand un raport al serviciilor secrete a aratat ca unii consilieri ai presedintelui erau conectati la cercurile mafiote din Rusia, iar seful statului ar fi fost el insusi vulnerabil la influentele acestor cercuri. Oameni de afaceri dubiosi ar fi incercat sa determine schimbari de personal in cadrul Presedintiei, iar presedintele insusi ar fi incercat sa influenteze rezultatul unor privatizari si ar fi tolerat presiunile exercitate de oamenii sai asupra unor institutii ale statului. "Geniul rau" al lui Paksas a fost identificat in persoana omului de afaceri de origine rusa Iuri Borisov, principalul finantator al campaniei sale prezidentiale. Potrivit serviciilor secrete lituaniene, Borisov ar fi avut el insusi legaturi cu serviciile secrete ruse, iar seful statului lituanian i-ar fi divulgat informatii secrete, avertizandu-l pe magnatul rus ca telefonul sau era ascultat de autoritati. Curtea Constitutionala de la Vilnius a constatat ca decizia presedintelui de a-i acorda lui Borisov cetatenia lituaniana incalca trei articole din Constitutia tarii.
Diferentele dintre situatia fostului presedinte lituanian si cea a presedintelui Basescu sunt evidente: la Vilnius a existat o decizie a Curtii Constitutionale care-l incrimina pe seful statului, ceea ce nu a fost cazul la Bucuresti, iar acuzatiile formulate nu se refereau la conducerea sub influenta alcoolului sau la criticile aduse guvernului, ci la legaturi dubioase cu cercurile de afaceri legate de serviciile secrete din Rusia, ceea ce echivala cu inalta tradare. La prima vedere cel putin, se pare ca balticii au fost mai seriosi.
Interesant este insa si ceea ce s-a intamplat ulterior, cand Paksas a vrut sa candideze din nou la alegerile prezidentiale organizate dupa demiterea sa: parlamentul a adoptat in graba o lege care-i interzicea unui presedinte demis sa candideze timp de cinci ani. Poate ca de aici s-au inspirat cei care s-au gandit la o lege similara pentru a opri o eventuala candidatura a lui Traian Basescu.
Deoarece legislatia lituaniana nu prevede recursul la electorat pentru demiterea presedintelui, Paksas nu a putut apela la sprijinul popular de care se bucura. Traian Basescu insa poate, ceea ce creeaza o problema adversarilor sai. Mircea Geoana a inceput sa ne sperie cu spectrul Ucrainei, asa cum in anii 1990 eram speriati cu "modelul iugoslav", care ne-ar fi amenintat integritatea teritoriala. Daca ne amintim insa bine, in 2004 victoria lui Viktor Iuscenko dupa repetarea scrutinului electoral a avut loc pasnic, fara violenta, fiind considerata o victorie a cetatenilor asupra coruptiei din sistem si sustinuta de Curtea Constitutionala de la Kiev. "Modelul ucrainean" are insa si elemente sinistre, daca ne gandim numai la otravirea cu dioxina a lui Iuscenko. Potrivit unei analize BBC, demersul ar fi avut drept scop nu lichidarea, ci desfigurarea presedintelui ales pentru a-i distruge imaginea si carisma. Nu ne ramane decat sa speram ca acest mod de actiona nu-i va inspira si pe adversarii lui Traian Basescu. In plus, in aprilie 2007, cand confruntarea dintre Iuscenko si Ianukovici a ajuns din nou in strada, mai multi membri ai Curtii s-au plans de presiuni exercitate asupra lor din partea sustinatorilor primului ministru, ceea ce, in ciuda acuzatiilor PSD cu privire la un presupus santaj la adresa unor judecatori ai CCR, nu pare sa fi fost cazul in Romania.
Nu avem, asadar, nici un temei nici sa ne raportam la modelul lituanian, nici sa ne temem de modelul ucrainean. Romania nu s-a desprins din URSS si nu are aceleasi probleme cu influenta fostei tari-mama; iar Traian Basescu nu este nici Rolandas Paksas si nici Viktor Iuscenko. Si nici nu trebuie sa ne temem de o scindare a societatii romanesti intre sustinatorii si adversarii presedintelui. Singurul pericol real la orizont este prapastia care se casca intre politicieni si cetateni si care devine o amenintare la adresa democratiei. Daca problema nu va fi rezolvata rapid, riscam sa oferim lumii un model neaos romanesc de toata rusinea.
