De același autor
Din toata agitatia forurilor europene de saptamana trecuta singurul lucru cert pentru Romania este “numaratoarea inversa” asupra careia avertiza ministrul Justitiei, Monica Macovei: daca nu vom satisface criteriile europene pana in octombrie, integrarea nu va avea loc la 1 ianuarie 2007, ci abia in 2008. In contextul reticentei crescute fata de extindere in statele “vechii Europe”, orice intarziere ne poate fi fatala. Fara indoiala, capitolele cele mai dureroase si greu de rezolvat sunt cele ale justitiei si luptei impotriva coruptiei, desi nici in domeniul concurentei situatia nu este stralucita. La capitolul coruptie am inceput insa sa primim “cartonase galbene”, spune Monica Macovei, pentru ca nici un dosar de mare coruptie nu a fost rezolvat. Ca sa fim credibili in ochii scepticului comisar Olli Rehn, se impune deci redeschiderea cazurilor spectaculoase si scandaloase de care s-a ocupat pana acum cu seriozitate numai presa.
La prima vedere, efervescenta din domeniul justitiei ar trebui sa ne furnizeze motive de optimism: Dumitru Sechelariu a fost retinut dupa ce Curtea de Apel Bucuresti le-a dat dreptate procurorilor care au facut recurs la decizia initiala de eliberare a fostului primar al Bacaului; judecatoarea Andreea Ciuca, retinuta abuziv in 2003 si hartuita de procurorii PNA timp de doi ani de zile, a fost declarata nevinovata de Inalta Curte de Casatie si Justitie; Marcel Tundrea, gorjanul inchis pe nedrept timp de 12 ani, a fost declarat definitiv nevinovat in urma administrarii probelor ADN; Sorin Ovidiu Vantu, de neatins pana acum, a fost condamnat la doi ani inchisoare cu executare in cazul BID, iar CSM l-a revocat pe scandalosul Ioan Popa din functia de secretar general. Ai zice ca statul de drept a inceput sa functioneze brusc, iar procurorii si judecatorii nu mai asculta decat de lege si de constiinta lor. In mod paradoxal, pana si eliberarea lui Miron Cozma ar trebui sa ateste tot buna functionare si independenta justitiei, in ciuda consternarii pe care a starnit-o.
Cu toate aceste zgomote incurajatoare care ne vin dinspre instante si Parchete, optimismul trebuie bine temperat. O minima inteligenta impune o maxima prudenta. Din cauza nenumaratelor abuzuri comise anterior de procurori, nu putem sti de pilda cine are dreptate in cazul Sechelariu: judecatorii care l-au eliberat sau cei care au dispus retinerea sa? Si apoi, in cazul Andreei Ciuca, procurorii PNA vor face recurs. Iar in Romania recursul, perfect normal in alte tari, a devenit o solutie pentru eliberarea escrocilor si criminalilor. O demonstreaza cu prisosinta istoria dosarului revolutiei din Cluj, oras in care in decembrie 1989 au fost ucise 26 de persoane. Abia anul acesta, in mai, cei vinovati au fost condamnati la inchisoare. Interesante in acest moment nu sunt insa condamnarile, ci faptul ca dosarul a fost inchis si redeschis de trei ori in ultimii 15 ani. Cei trei condamnati luna trecuta - generalul Iulian Topliceanu, fostul secretar PCR Ioachim Moga si ofiterul Ilie Dicu - au scapat pana acum de rigorile justitiei tocmai datorita magistratilor care au ascultat de comenzile politice ale regimului Iliescu. Oricat s-ar bate cu pumnul in piept, breasla procurorilor si judecatorilor nu se poate prezenta cu fruntea sus in fata natiunii. Are prea multe oi negre si pete pe obraz. Breasla care se vrea intangibila datoreaza multe explicatii natiunii: cum a fost posibil de pilda ca procurorul care l-a trimis in puscarie pe degeaba pe Marcel Tundrea sa fie promovat ca sef al cercetarilor penale in judetul Gorj? Ce s-a intamplat cu procurorul bihorean Alexandru Lele, persecutat pentru ca a indraznit sa-l aresteze pe Adrian Tarau, finantatorul PSD aparat cu furie de Adrian Nastase? De ce nu sunt sanctionati procurorii care au ascuns probele incriminante din dosarul lui Ion Alexandru Tiriac?
Acestor intrebari despre trecut li se adauga incertitudinile legate de viitor: de dosarul RAFO nu am mai auzit nimic si nici de Omar Hayssam. Procurorii, palcuri-palcuri, cerceteaza, dar nu finalizeaza. Nu exista deocamdata nici o sentinta definitiva intr-un mare caz de coruptie, nici in dosarele revolutiei. In plus, rezistenta breslei la reforma este feroce, judecand dupa opozitia fata de masurile propuse de Monica Macovei manifestata de Parchete si de CSM. Sigur ca, asa cum porcul nu se poate bucura de venirea Craciunului pentru ca urmeaza sa fie taiat, nici membrii CSM nu se pot bucura de noile legi, care nu le vor permite sa fie in acelasi timp arbitri si jucatori: adica presedinti de instanta si Parchete si in acelasi timp membri in forul suprem al magistraturii. Acelasi rationament se aplica si in cazul procurorilor: noile legi vor usura demiterea procurorului general si a procurorului general al PNA. Mai grave pentru vechea garda din justitie sunt insa prevederile care au drept scop primenirea corpului magistratilor: pensionarea celor care au atins limita de varsta si promovarea prin concurs a celor tineri si, teoretic, competenti. Nu este greu de inteles de ce PSD se opune cu furie pachetului de legi propus de guvern: toata reteaua sa de protectie se va narui, toate increngaturile dintre politicieni si magistrati vor iesi la iveala.
Desi masurile propuse de Monica Macovei au fost bine primite de Olli Rehn, intransigentul finlandez ne-a amintit ca importanta e acum aplicarea legii. Or, sistemul este atat de “ticalosit” incat cu greu va putea fi schimbat. Iata de ce, chiar daca presedintele Basescu priveste cu incredere in ochii procurorilor, noi se cuvine sa privim cu multa prudenta agitatia Parchetelor si instantelor din ultimele saptamani.
