O demisie cu probleme

Rodica Culcer 02.08.2005

De același autor

De la Shakespeare stim ca nimic nu este ce pare a fi. In ultimii ani constatam ca, in politica, aceasta invatatura este dureros de adevarata. Am ajuns cu gandul la bardul englez pentru ca in piesele lui istorice a scris despre conspiratii si tradari, despre slabiciunile si tenebrele sufletului omenesc. Nici un personaj al acestor piese, care vorbesc in fond si despre politica, nu scapa neatins, caci tot ce se leaga de putere corupe fiinta umana.
Politica romaneasca isi asteapta inca marii scriitori. In absenta unui autor de geniu, intrigile si conspiratiile de pe scena bucuresteana nu pot deveni o drama shakespeareana. Se ocupa de ele doar jurnalistii si analistii, carora le lipseste perspectiva tragica, dar detecteaza bine derizoriul si sesizeaza rapid contradictia dintre aparentele unui gest politic si esenta sa. Cele intamplate in ultima saptamana ilustreaza poate mai bine decat am fi dorit aceasta contradictie.
Incepem cu evenimentul care a dominat scena, si anume demisia Monei Musca din guvern si din conducerea PNL. Prezentata ca un gest dictat de consecventa si principii si mai ales venita din partea celui mai popular ministru al guvernului, aceasta demisie da o lovitura de imagine echipei conduse de Calin Popescu Tariceanu. Nu cred ca Mona Musca nu a calculat consecintele si daunele produse.
Nu ne permitem, desigur, sa-i facem proces de intentie doamnei Musca, dar este de datoria noastra sa examinam critic inlantuirea evenimentelor si argumentelor demisiei. Vom vedea ca, privite in ordine cronologica, aceste argumente dobandesc o oarecare precaritate care ne trimite cu gandul in spatele scenei, in culisele agitate ale politicii noastre.
Sa recapitulam, asadar: Mona Musca ii reproseaza premierului ca a renuntat la demisia sa dupa ce o declarase irevocabila. Dar, inca inainte sa se intoarca premierul de la Bruxelles, insasi doamna Musca declara ca guvernul trebuie sa renunte la anticipate si sa se concentreze asupra ajutorarii sinistratilor. Cum se putea renunta la anticipate altfel decat prin retragerea demisiei premierului? Trebuia sa demisioneze pentru ca a promis, nu sa se agate de scaun, replica eroic Mona Musca. Indraznesc sa sugerez ca a doua parte a frazei a fost nerostita, dar este usor de dedus: sa demisioneze din guvern si sa-i cedeze functia de prim-ministru lui Theodor Stolojan. Ne amintim ca insusi domnul Stolojan a propus ca functia de premier sa fie despartita de cea de lider al partidului, mascand destul de inabil dorinta proprie de a ocupa fotoliul prim-ministerial. A fost o incercare nereusita de lovitura de guvern, un gest politic improvizat, o incercare neinspirata de a profita de turbulenta generata in PNL de oscilatiile primului ministru.
Mona Musca s-a solidarizat public cu Theodor Stolojan si probabil ar fi dorit sa-l vada in locul lui Calin Popescu Tariceanu. Nu era insa necesar sa plece si sa-si faca publica optiunea de la delegatia permanenta a PNL, unde se votase secret, decat daca dorea sa obtina un impact maxim si sa faca o bresa in partid. Sansele unui astfel de demers sunt discutabile la ora actuala, in ciuda faptului ca demisia doamnei Musca a fost urmata de confruntarea publica dintre premier si ministrul de Finante, Ionut Popescu.
Cazul acestuia din urma este insa usor diferit de cel al ministrului Culturii, pentru ca domnul Popescu are o justificare mai temeinica: niciodata, nici el, nici premierul, nici Alianta nu au fost de acord cu subventiile acordate unor intreprinderi falimentare, cum este Tractorul. Uzina brasoveana inghite subventii si ajutoare de 15 ani doar pentru a acumula pierderi si datorii la buget. Orice sprijin acordat in asemenea imprejurari va crea un precedent periculos, de care se vor agata si alti dinozauri energofagi care tin in loc economia romaneasca. Si totusi...
Cu toate justificarile principiale, nu putem uita faptul ca si Ionut Popescu este un apropiat al lui Theodor Stolojan si nu putem crede ca nu si-a dat seama de impactul unui refuz public de a semna hotararea de guvern initiata de premier. In plus, parca acest gest vine prea aproape in timp de cel al Monei Musca pentru ca sa credem in coincidente. Mai degraba deslusim inceputul unei campanii de discreditare si slabire a pozitiei lui Calin Popescu Tariceanu in guvern, menita sa-i convinga pe liderii liberali din teritoriu ca au nevoie de alt premier.
Nu este acum momentul sa discutam meritele lui Theodor Stolojan, dar este imperativ necesar sa stim daca Traian Basescu este implicat in campania de subminare a actualului premier. Toate speculatiile de presa au pus reflectorul pe Palatul Cotroceni, unde functioneaza domnul Stolojan, si au speculat relatiile glaciale dintre liberali si PD-isti si dintre premier si presedinte. Declaratiile presedintelui contrazic aceste interpretari: el s-a delimitat clar de Theodor Stolojan si a militat constant pentru unitatea Aliantei.
Daca-l creditam pe Traian Basescu cu suficienta inteligenta politica, ar trebui sa ne indoim ca ar gira demersuri atat de prost pregatite, cum a fost ultima descindere a domnului Stolojan in arena publica. In plus, ministrii PD au ramas in guvern si nu fac declaratii incendiare. Interesul public pare sa primeze asupra celui de partid. Cum insa am deschis articolul amintind ca nimic nu este ce pare a fi si am cautat sa demonstrez ca declaratiile politice mascheaza de fapt intentii ascunse, nu pot exclude posibilitatea ca aceasta ipoteza optimista sa se dovedeasca o iluzie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22