De același autor
Impresia pe care o creează Mircea Geoană este aceea a elevului pe care familia îl presează să ia premiul întâi, deşi el nu este capabil să obţină mai mult de o menţiune.
Poate cineva să fie trist pentru că Mircea Geoană a pierdut alegerile la limită, în ciuda desfăşurării de forţe financiare şi politice din spatele său, a televiziunilor care au încălcat flagrant legea în ziua alegerilor, a implicării personale a prietenilor Vântu şi Patriciu? Poate că am fi putut avea o urmă de compasiune, dacă nu s-ar fi grăbit să-şi clameze victoria în baza unor exit-poll-uri trase de păr, deşi o minimă inteligenţă i-ar fi impus să aştepte rezultatele finale.
Este evident că, prin forţe proprii, fără Crin Antonescu şi Klaus Johannis, candidatul Geoană nu ar fi obţinut un scor aproape egal cu cel pe care Traian Băsescu l-a obţinut singur şi susţinut de un partid aflat în minoritate în parlament.
Lipsit de susţinerea fetişului Johannis, Mircea Geoană nu putea convinge prin discurs şi personalitate că merită să fie preşedinte. Odată pusă de Ion Iliescu, eticheta de „prostănac“ nu s-a mai dezlipit de el, iar confruntarea directă cu forţa naturii care s-a dovedit a fi, pe 3 decembrie, Traian Băsescu i-a fost probabil fatală, alături de neinspirata vizită nocturnă la prietenul SOV. De altfel, dependenţa faţă de oligarhi şi faţă de personajele mai puţin populare ale PSD a devenit evidentă, atunci când a declarat – neinspirat, dar obligat – că o va înlocui pe Laura Codruţa Kövesi şi o va numi pe Lidia Bărbulescu în fruntea ÎCCJ.
Perspectiva revenirii la epoca Stănoiu în justiţie era cât se poate de pregnantă. Pe de altă parte, discursul economic tributar vechilor sloganuri ale stângii - locuri de muncă pentru toţi şi protecţia bugetarilor – a înspăimântat populaţia activă din sectorul privat, care se va fi temut şi de perspectiva măririi impozitelor şi abandonării cotei unice, pe care PSD a criticat-o întotdeauna, iar Mircea Geoană a repudiat-o atât în varianta iniţială a programului afişat pe Internet, cât şi în cartea pe care, în stil american, a publicat-o în timpul campaniei.
Panicaţi de reacţia adversă a alegătorilor faţă de filosofia fiscală a PSD, consilierii l-au îndemnat să retracteze şi chiar să promită că va reduce CAS, fără să fi calculat efectele acestei măsuri asupra bugetului. Această dovadă de inconsecvenţă, cuplată cu promisiunile fantasmagorice din 2008 (20.000 de euro pentru fiecare român care se întoarce în ţară!) au afectat grav credibilitatea candidatului la capitolul „soluţii economice“.
De altfel, cariera politică a lui Mircea Geoană poate fi descrisă ca o mică istorie a inconsecvenţei, dacă nu chiar a trădării: trimis ambasador la Washington de guvernul Văcăroiu, se dezice de PDSR în 1996, după victoria lui Emil Constantinescu şi a CDR, şi-l ponegreşte pe Ion Iliescu în celebra scrisoare adresată noului preşedinte; după revenirea lui Ion Iliescu în fruntea statului, se întoarce umil la matcă de dragul funcţiei de ministru de Externe; în 2005, după victoria lui Traian Băsescu şi a Alianţei D.A., îl detronează pe acelaşi Ion Iliescu, în numele reformei şi al rupturii de trecut; iar în 2009 îi pupă din nou mâna, lansându-şi candidatura la prezidenţiale în numele preluării ştafetei de la patriarhul PSD.
În sfârşit, îngrozit de efectele asocierii cu imaginea de activist şi comandant al mineriadelor de care Ion Iliescu nu poate scăpa, Mircea Geoană îl aruncă repede pe fostul său protector în categoria „strigoii trecutului“ şi încearcă o rebranduire anticomunistă care-i înfurie pe timişoreni şi-i scoate la vot în mod fatal pentru el. Nici prietenul SOV nu a fost tratat mai bine, după ce candidatul PSD s-a dezis de el pentru că este „malefic şi turbulent“.
Curajul propriilor opţiuni, loialitatea faţă de aliaţi şi protectori, consecvenţa faţă de principiile enunţate – iată calităţi pe care le vom căuta în zadar la Mircea Geoană. Buna cunoaştere a limbii engleze şi bunele relaţii cu câteva grupuri influente de la Washington, oricât de binevenite ar fi, nu sunt totuşi suficiente pentru a-l transforma pe soţul Mihaelei Geoană într-un Barack Obama român. Mereu în căutare de modele şi de protectori de care să se poată dezice, Mircea Geoană a uitat probabil cine este cu adevărat. //
