De același autor
Dintre brazii de la Bran, din umbra castelului, s-a auzit la sfarsitul saptamanii trecute vocea presedintelui PSD, Mircea Geoana. Liderul principalului partid de opozitie a aratat cu degetul la congresul PNL, pe care l-a apreciat drept o imitatie de congres comunist, cu un singur candidat la presedintia partidului. Recunoastem ca liderul PSD a marcat un punct binemeritat. Intr-adevar, el insusi a fost ales in fruntea social-democratilor in urma unei competitii cu un candidat care ar fi putut fi redutabil, si anume Sorin Oprescu. Numaratoarea voturilor s-a facut in vazul tuturor, ceea ce nu si-a permis pana acum nici un alt partid. Ceea ce nu spune insa domnul Geoana, dar noi nu ar trebui sa uitam, este ca alegerea lui Ion Iliescu in fruntea PSD s-a facut cu unanimitate de voturi, dupa un discurs al fostului sef de stat primit cu ovatii la scena deschisa. Multi au crezut atunci ca alegerea lui Ion Iliescu intr-o functie onorifica fusese o decizie tactica, menita sa asigure pacea in partid si sa-i permita lui Mircea Geoana sa reformeze PSD si sa-l transforme intr-un partid social-democrat modern. Dupa numai opt zile, aveam sa intelegem ca Mircea Geoana a inclinat steagul reformei in fata batranului cominternist..jpg)
La 18 decembrie 2006, fatada prinsa in pioneze a cazut. Comportandu-se ca un secund al lui Ion Iliescu in ziua condamnarii regimului comunist din Romania de catre presedintele tarii, Mircea Geoana si-a ratat rendez-vous-ul cu istoria si s-a condamnat pentru multa vreme la un rol secundar in politica nationala. PSD a avut atunci sansa de a scutura imaginea de succesor al PCR si de a incepe o viata noua. Prezenta lui Ion Iliescu in fruntea sa insa a impiedicat acest lucru si a aruncat partidul inapoi cu cativa ani buni, iar Mircea Geoana va avea o mare dificultate in a sterge eticheta de "trompeta a lui Ion Iliescu", pe care i-a aplicat-o imediat Traian Basescu. Abia incepusem sa uitam de eticheta de "prostanac", pe care i-o aplicase Ion Iliescu. Daca de la Iliescu si Vacaroiu ne asteptam sa se opuna din rasputeri condamnarii comunismului, de la Mircea Geoana ne-am fi asteptat totusi la altceva, si nu la declaratii penibile pe culoarele parlamentului, invocand pretexte subtiri pentru a justifica rezistenta la initiativa prezidentiala.
Dupa un sfarsit de an penibil, PSD a incercat o relansare in primele zile ale lui ianuarie, cand a cerut, in mod justificat, explicatii pentru risipa de bani publici reprezentata de organizarea celui de-al doilea revelion din Piata Revolutiei, al carui unic scop a fost fronda fata de Traian Basescu. La cateva zile dupa aceea insa, Ion Iliescu a pus din nou partidul in dificultate, declarand la un post de televiziune ca PSD ar sprijini un guvern minoritar PNL. Aceasta exact cand domnul Geoana nu mai obosea sa critice guvernul Tariceanu. Dezmintirile lui Cristian Diaconescu nu au reusit sa stearga impresia ca presedintele de onoare fie nu mai stie ce spune, fie doreste sa impuna o linie politica diferita de cea a restului conducerii. Nu este exclus ca Ion Iliescu sa urmareasca in mod pervers subminarea lui Mircea Geoana si compromiterea relatiilor sale cu grupul de la Cluj si a unei posibile colaborari, in viitor, cu PD. In tot cazul, cu el in frunte, aceasta colaborare devine din ce in ce mai putin probabila. Mircea Geoana nu se dovedeste deocamdata capabil sa contracareze manevrele atat subterane, cat si declarative ale mult mai versatului sau adversar.
Alta initiativa a PSD anul acesta a constat in criticarea guvernului pentru absenta unei strategii postaderare. Este adevarat ca aceasta strategie a fost incropita de guvern in decembrie, desi ar fi trebuit anuntata si dezbatuta cu mult inainte, dar nici social-democratii nu se pot lauda ca aveau pregatita o alternativa.
Dupa aceste cateva improvizatii de inceput de an, liderii PSD s-au retras la Bran ca sa se pregateasca de "lupta cea mare". Prea multe lucruri noi nu am aflat insa nici acum. Ni s-a spus ca partidul se pregateste din nou de ofensiva, ca va lansa o dezbatere asupra proiectului propriu (al catelea oare?) intitulat "Romania sociala", ca va depune o motiune de cenzura si cate si mai cate... Nimic nu poate ascunde insa faptul ca noii conduceri ii lipseste claritatea ideologica si convingerea in propriile idealuri si ca nu este capabila sa elaboreze un program social-democrat modern. Intr-un cuvant, ii lipseste forta si vigoarea. Singurul care stie exact in ce crede si poate emite un mesaj coerent, desi depasit de istorie, este Ion Iliescu.
Partea proasta pentru Mircea Geoana si echipa sa este ca au foarte putin timp pentru o relansare reala, pentru ca scandalurile inghetate pe perioada sarbatorilor vor reizbucni si vor arunca din nou cu noroi pe sigla partidului. Chiar daca unii dintre fostii sai premieri si ministri nu mai ocupa un loc de frunte in ierarhia partidului sau au plecat la alte partide, imaginea guvernului dintre 2000-2004 ca eminamente corupt are toate sansele sa se accentueze, iar procesul lui Adrian Costea, care va incepe anul acesta la Paris, nu va lasa neatins PSD.
Pe scurt, e greu de crezut ca PSD ar mai putea oferi o alternativa la guvernare la urmatoarele alegeri, anticipate sau la termen. Tot ce poate spera este sa fie un partener onorabil de guvernare pentru un partid mai puternic, eventual pentru PD. Prezenta lui Ion Iliescu in fruntea sa va fi insa o piedica in calea unei astfel de aliante. Or, partidul a demonstrat ca nu poate sa se desparta de eternul si mai putin fascinantul sau conducator. Daca nu rezolva insa aceasta dilema, PSD risca sa se transforme intr-un partid al sperantelor desarte. O parte din drum l-a parcurs deja spre aceasta fundatura a politicii, iar acronimul nici nu trebuie schimbat.
