De același autor
Cunoscându-i însă de peste treizeci de ani și urmărindu-le comportamentul, ne lămurim că este vorba de fapt despre o bătălie pentru resurse și pentru blocarea reformelor. Miza este crucială, iar combatanților nici nu le pasă că toate măștile și frunzele de viță cad pe rând și le dezgolesc cupiditatea și lipsa de scrupule.
Presiunile pentru alianța toxică PSD-PNL vin din partea PSD, partid care ar fi avut tot interesul să folosească timpul rămas până la alegerile din 2024 pentru a se reforma și consolida, speculând dificultățile pandemiei și ale evoluțiilor economice problematice cu care urma să se confrunte guvernul coaliției. Au intervenit însă cele 29 de miliarde de euro din PNRR, din care PSD risca să nu primească mai nimic, mai ales dacă USR se încăpățâna să aplice regulile europene și să realizeze reformele cerute de UE. Criza coaliției i-a adus pe tavă o splendidă oportunitate de a accede la resurse – poate nu la toată suma, căci reformele cerute de UE sunt inacceptabile pentru PSD, dar câteva miliarde bune de euro tot se vor încasa.
Dacă la PSD lucrurile sunt clare, în tabăra PNL, situația este mult mai complicată, pentru că aici chiar este vorba de o criză cu consecințe pe termen lung. Nu mai are nimeni niciun dubiu astăzi că artizanul crizei din coaliție a fost președintele Iohannis, cel care ulterior a insistat asupra formării unei coaliții de guvernare PNL-PSD, după ce tentativa guvernului minoritar a eșuat, cum era și logic să se întâmple. El i-a ordonat lui Florin Cîțu să-i revoce pe miniștrii USR, el și-a bătut joc de Dacian Cioloș, desemnându-l premier, deși le ordonase liberalilor să nu-l susțină, el i-a etichetat pe useriști drept „crizatori”. Și cine l-a susținut constant și în forță? Antena3, televiziunea GRIVCO, și Dan Voiculescu personal, care l-a apărat pe Cîțu când s-a aflat despre aventurile sale dezonorante din Statele Unite. Și aceasta pentru că Florin Cîțu era atunci un pion important pe care Voiculescu și Iohannis îl mutau pe tabla de șah în scopul eliminării lui Ludovic Orban din cursa pentru președinția PNL. Abia după congresul PNL și moțiunea de cenzură a aflat Cîțu cât de puțin contează în marea ecuație a puterii și că ar trebui să se mulțumească cu președinția Senatului, căci premier nu mai poate fi, mai ales după ce a epuizat rezerva guvernamentală pentru a-și achita datoriile față de primarii PNL, lăsându-i pe pesediști cu ochii în soare.
Dar nu numai Cîțu descoperă cât de puțin contează, ci întregul PNL, trădat de Klaus Iohannis, președintele căruia i s-a supus, crezând că are o cheie magică pentru rezolvarea crizei, când de fapt rolul său era doar să declanșeze criza și să o lase să evolueze pentru a putea aduce PSD la guvernare. Cu ochii la președinte, liberalii au ignorat realitatea, care le spunea că nu pot avea putere decât în coaliție cu USR și UDMR, pentru că doar acolo erau ei partidul majoritar, în timp ce în orice combinație cu PSD devin partid minoritar, nevoit să se mulțumească cu un rol secundar. Iar PSD știe să joace tare cu un partid intrat în descompunere.
Așadar, cruda realitate pe care o descoperă liberalii treziți din visele induse de președintele GRIVCO este că nu mai beneficiază de cele 25 de procente din mandatele parlamentare obținute după alegeri, pentru că Ludovic Orban a reușit să le smulgă un număr considerabil de parlamentari. Mai grav pentru conducerea PNL este însă că au apărut disensiuni chiar în interiorul „echipei câștigătoare”. Politicieni tineri, care se gândesc la viitorul lor politic, precum Ciprian Ciucu și Cristian Băcanu, de pildă, nu vor nici să se compromită în ochii alegătorilor devenind colegi de guvernare cu PSD, nici să se lase marginalizați de gașca lui Ciolacu. Greii partidului însă, mai vechi în branșă, ca Emil Boc și Gheorghe Flutur, gândesc că este mai bine să păstreze un oarecare acces la resursele bugetare europene și autohtone, să protejeze în continuare legăturile lor cu clanurile interlope care, printre altele, otrăvesc aerul, apele și solul țării, după cum arată Octavian Berceanu, și să blocheze reformele cerute de UE, mai ales în justiție, ceea ce pot realiza doar alături de PSD, nicidecum alături de USR. Așadar, orice se va întâmpla, PNL se sfâșie și are toate șansele să devină acel partid-balama visat de Dinu Patriciu. Ca anexă a PSD, ca stâlp al sistemului și complice la regresul României, va pierde total electoratul anti-PSD la viitoarele alegeri și va deveni irelevant.
Esența crizei guvernamentale marca Iohannis este de fapt regruparea forțelor conservatoare, antireformiste, care au sărăcit România în ultimii treizeci de ani și i-au blocat progresul. Apariția pe scena politică a USR, unica forță neîncadrată în „sistem”, a complicat ecuația politică și le-a forțat să se reafirme. Această falie majoră delimitează clar taberele politice. Discursul despre „orgoliile” USR care ar fi distrus coaliția este deci fals: coaliția a fost distrusă deliberat de Iohannis cu locotenenții lui, pentru că împiedica accesul PSD la guvernare. Liberalii care refuză să se compromită alături de PSD vor fi nevoiți să-și regândească viitorul, eventual cu Ilie Bolojan la cârmă. Dacă ne gândim bine, până la urmă, deși exasperantă, actuala criză oferă, ca orice criză autentică, o oportunitate perfectă pentru o mai mult decât necesară clarificare a opțiunilor. //
