Politica secetei

Intr-o tara in care politizarea institutiilor, ca de fapt a tuturor ungherelor vietii publice, a ajuns la paroxism, un fenomen atat de ofertant cum e seceta nu putea sa scape mana lunga a politicului. Asa s-a si intamplat saptamana trecuta, cand arsita de pe ogoare a adus din nou la incandescenta relatiile dintre premier si presedinte. Gravitatea fenomenului a avut totusi pana acum si un efect pozitiv, in sensul ca partile beligerante s-au abtinut, deocamdata cel putin, de la un razboi al declaratiilor care le-ar fi aruncat in derizoriu.

Nici politicienii nu au scapat insa de efectele secetei, care le-a scos in evidenta limitele de competenta in gestionarea unor fenomene neprevazute si lipsa de pregatire pentru functia publica. Cazul cel mai dramatic este cel al ministrului agriculturii, Decebal Traian Remes.

 Inca de la mijlocul lunii mai a devenit clar ca situatia culturilor agricole in cele 34 de judete afectate de seceta avea sa se agraveze, ca 60% din suprafata agricola a tarii a fost afectata de seceta, culturile de grau, orz si rapita fiind in mare parte compromise. In consecinta, guvernul a aprobat la 14 mai dublarea subventiei pentru irigatii si a perioadei de decontare a facturilor pentru irigatii, precum si livrarea energiei electrice de catre  Hidroelectrica si Nuclearelectrica la un pret avantajos pentru agricultori. Nu au lipsit asadar bunele intentii. A lipsit insa cunoasterea situatiei din teren, ministrul Remes refuzand sa precizeze macar suprafata aproximativa afectata de seceta. Curand s-a aflat ca numai o jumatate din cele 700.000 de hectare care pot fi irigate de Ministerul Agriculturii si de Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare au fost contractate si ca doar pentru 10% din aceasta jumatate s-a solicitat irigarea. Ministrul agriculturii a luat foc, a declarat situatia inadmisibila si a amenintat: "Nu voi fi in nici un fel de acord sa declaram calamitata o suprafata pentru ca nu se apeleaza la sistemul de irigatii". Situatia, intr-adevar inadmisibila, avea insa cauze obiective pe care ministrul ar fi trebuit sa le cunoasca, si anume faptul ca, dupa 1989, sistemele de irigatii au fost furate, distruse sau dezafectate, in conditiile in care Romania are sapte milioane de hectare situate in zone cu risc de desertificare. Seria declaratiilor ministeriale mai greu de inteles a continuat cu refuzul domnului Remes de a declara zone calamitate de seceta, pe motiv ca agricultorii nu ar putea incasa subventiile UE. A fost contrazis in aceeasi zi de presedintele Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura, Nicolae Sterghiu. Am aflat apoi ca pretul painii nu ar avea de ce sa creasca, potrivit ministrului Remes, pentru ca necesarul de consum de 3,5 milioane de tone ar fi asigurat. Fals, a replicat presedintele ROMPAN, Aurel Popescu: "Necesarul de grau al tarii este de 4,5 milioane tone, si nu de 3,5 milioane de tone, asa cum a declarat ministrul agriculturii", cifra acoperind atat nevoia populatiei, cat si necesarul pentru animale. Nimic din toate acestea nu l-a tulburat pe domnul Remes, care a purces sa se razboiasca cu autoritatile locale, pe motiv ca acestea ar declara suprafete calamitate mai mari decat cele reale doar pentru a obtine despagubiri. Nu putem exclude asemenea exagerari, pe ici, pe colo, dar gravitatea fenomenului le depaseste ca importanta, ceea ce a devenit evident, gratie mass-media, si a mai domolit elanul contestatar al ministrului. Din pacate, acest lucru nu s-a produs decat dupa interventia presedintelui, care s-a declarat nemultumit de reactia autoritatilor locale la problemele ridicate de aparitia secetei. Cisternele cu apa nu rezolva situatia, a avertizat seful statului, cerandu-i premierului un raport detaliat pentru sedinta  CSAT din 28 iunie. Informat de un ministru care-l asigura ca recolta de grau este in pericol, premierul a replicat, mai intai, ca nu ne-am afla intr-o situatie de criza si ca exista suficiente rezerve de apa. Poate doar centrala de la Cernavoda sa aiba ceva probleme. Intr-adevar, au spus specialistii, avem rezerve de apa, dar pentru doua luni. Dupa aceste doua luni, care se anunta secetoase la maximum, nu stim ce se va intampla si guvernul nu ne spune, pentru ca nu este pregatit s-o faca.

 De la sedinta  CSAT am aflat doar ca presedintele a solicitat guvernului sa ceara UE acordarea in avans a subventiilor pentru agricultura, asa cum au facut si alte state afectate de seceta. De ce nu s-o fi gandit ministrul Agriculturii la aceasta propunere si a asteptat sa i-o sugereze Cotrocenii nu putem sti. Poate pentru a-l putea critica apoi pe presedinte ca se amesteca in treburile guvernului. Deocamdata insa, aceste critici au lipsit, premierul preferand sa anunte ca Ministerul Mediului si cel al Agriculturii vor elabora o strategie nationala de combatere a secetei pe un orizont de timp de 20 de ani.

Desi necesara, strategia nu va rezolva problemele agricultorilor de azi, care si-au vazut recoltele distruse, si nu poate ascunde modul iresponsabil in care agricultura a fost neglijata de toate guvernele care s-au succedat; jaful care a distrus sistemul de irigatii sub privirile guvernantilor, asa cum a distrus si alte domenii ale economiei.

 Seceta din 2007 nu face altceva decat sa confirme adevarul tezei profesorului Amrtya Sen, laureat al  Premiului Nobel pentru economie in 1998, potrivit careia suferintele cauzate populatiei de fenomene naturale extreme, ca seceta si inundatiile, se datoreaza mai mult coruptiei si iresponsabilitatii guvernantilor decat naturii dezlantuite. Nimic mai adevarat, ar zice si agricultorii romani, victimele acestui pariu castigat de atata vreme de primul prim-ministru al Romaniei postdecembriste.