Presedintele si democratia

A fost saptamana lui Ion Iliescu: presedintele a tinut o conferinta de presa in care ne-a asigurat ca Romania este pe calea cea buna, apoi l-a decorat pe Adrian Paunescu si a dat de inteles natiunii ca Miron Cozma ar trebui eliberat. De la o zi la alta fatada europeana a cazut, iar relatia complexa dintre presedinte si conducatorul mineriadelor a revenit in prim plan. Cei care, speriati de popularitatea lui Corneliu Vadim Tudor, s-au repezit sa-l voteze pe Ion Iliescu in anul 2000, cei care au crezut ca presedintele a devenit un partizan sincer al valorilor euro-atlantice si cei care s-au lasat indusi in eroare de discursurile sale fulminante impotriva coruptiei din PSD in perioada reglarii de conturi cu Adrian Nastase ar trebui sa cada pe ganduri.

Partidele din opozitie, seduse de cantecul de sirena al Palatului Cotroceni in decembrie anul trecut, si-au revenit destul de rapid, protestand imediat impotriva intentiilor de gratiere a lui Miron Cozma. Evenimentele saptamanii trecute merita insa analizate in ansamblul lor. Sigur pe el, ca intotdeauna, dar mai ales dupa remanierea guvernului si PSD-ului dupa gustul sau, seful statului a tinut sa aiba ultimul cuvant de spus in politica inainte de a intra in vacanta. A fost o reafirmare a pozitiei sale dominante in politica romaneasca, un preludiu al demult anuntatei reveniri in PSD, asezonata cu cateva sageti lansate in directia social-democratilor care au uitat de cetateni.

Domnul Iliescu nu a mai fost insa la fel de vehement la adresa coruptilor din partid, tinand de fapt sa deculpabilizeze PSD, redevenit, potrivit propriilor lor marturisiri, partidul sau de suflet. "Coruptia nu are culoare politica", a declarat adevaratul lider dintotdeauna al PSD, stiind fara indoiala ca intotdeauna coruptia are culoarea puterii - putere pe care a detinut-o impreuna cu aliatii sai politici zece din ultimii 14 ani. Mai mult, presedintele a mers pana la justificarea averilor obtinute de magnatii PSD printr-o comparatie cu Engels, care l-a finantat pe Marx! Dincolo de ridicolul asocierii domnilor Mischie si Oprisan cu Engels, ar fi totusi de precizat ca acesta din urma nu s-a imbogatit din politica, fapt fara indoiala cunoscut lui Ion Iliescu.

Generalizarile derutante, diversiunile abile si ambiguitatile discursului prezidential pot fi la urma urmei intelese ca mijloace de lupta politica. Este rostul opozitiei si al presei de a se lupta cu ele. Dincolo de discursul civilizat si de figura relaxata a presedintelui se ascunde insa un filon dur. Zambetul cu care seful statului a declarat ca nu este interesat de dosarul sau de Securitate ascunde indemnul adresat natiunii de a nu se preocupa de fata hada a comunismului. In paranteza fie spus, e greu de crezut ca Ion Iliescu nu si-a vazut dosarul imediat dupa preluarea puterii in decembrie 1989. Noua insa ni se sugereaza ca e deplasat sa ne preocupam de trecutul comunist si securist, daca nici presedintele, care a fost atat de intens urmarit de Securitate, nu se preocupa de trecutul lui. Mai ales ca am putea descoperi legaturi solide si trainice intre fostii securisti si actualii magnati ai puterii.

Aceeasi amnezie este promovata implicit si in cazul lui Miron Cozma. Daca am uita cruzimea salbatica a mineriadelor si loviturile pe care aceste dezlantuiri de forta oarba bine controlate din umbra le-au dat fragilei democratii romanesti si reputatiei sale in lume ar fi mai usor sa acceptam punerea in libertate a lui Miron Cozma.

Probabil ca presedintele ar fi dorit sa semneze inca de la inceputul actualului mandat gratierea liderului incontestabil al mineriadelor. Ideea a starnit insa intotdeauna vii reactii in presa. Este adevarat ca, strict pragmatic vorbind, adversarii ei nu fac parte din electoratul lui Ion Iliescu si deci, din punct de vedere politic, nu conteaza. In Valea Jiului, unde Miron Cozma a fost intotdeauna considerat un erou, gestul presedintelui ar fi primit cu entuziasm, iar PSD are mai multi simpatizanti in acea zona decat in Bucuresti, orasul care a suportat mineriadele si singurul in care se vor exprima probabil proteste impotriva gratierii lui Cozma. Dincolo de acest calcul politic, ar mai fi insa "imaginea Romaniei in lume", exact in acest an crucial pentru integrare. Cum sa impaci capra loialitatii fata de cei care te-au ajutat sa-ti consolidezi puterea cu varza reputatiei internationale? Cum sa eviti o punere la punct din partea NATO sau a problematicului ambasador al SUA? O posibila solutie a acestei dileme politice poate fi identificata in "recidiva" lui Ion Iliescu de saptamana trecuta.

Uitand ca a predicat la conferinta de presa independenta justitiei fata de politic, presedintele s-a pronuntat din nou asupra unei sentinte judecatoresti apreciind condamnarea lui Miron Cozma la 18 ani de inchisoare drept "exagerata". Ca si in cazul discursului de la Satu Mare din 1994, poate fi vorba de un nou semnal dat justitiei sa preia "rezolvarea" unei probleme care-l preocupa pe presedinte. Se stie ca liderul mineriadelor isi doreste reabilitarea printr-un recurs in anulare.

Promovarea acestuia, si eventuala sa aprobare dupa plecarea de la conducerea Curtii Supreme de Justitie a incomodului Paul Florea, ar rezolva formal problema fara ca presedintelui sa i se faca reprosuri politice. Multi vor crede ca o noua mineriada nu mai este posibila, pentru ca acum ne indreptam spre Europa. Si in 2000 s-a crezut ca presedintele Iliescu si PSD s-au reorientat spre valorile democratiei occidentale. In ultimul an insa am avut destule prilejuri sa ne convingem ca a fost vorba de o operatiune de fatada. Astfel incat insistenta prezidentiala asupra dosarului Cozma sugereaza ca nu exista deocamdata nici o garantie a ireversibilitatii reformelor democratice in Romania.