Pretul succesului

Rodica Culcer 06.11.2003

De același autor

Cuvine-se, dupa atatea critici, sa vorbim si despre realizarile guvernului PSD. Incheierea acordului stand-by cu FMI este fara indoiala o premiera, soldata cu acordarea ultimei transe de 158 de milioane de dolari, dar mai ales cu un gir al institutiei internationale pe cat de controversate, pe atat de temute. Stim ca o nota buna din partea FMI este o garantie pentru alte institutii financiare internationale si va face posibila obtinerea de credite mai ieftine pe pietele bancare. Tocmai de aceea poate merita sa citim mai atent toate declaratiile facute cu prilejul istoricului eveniment. Primul care a chemat la prudenta a fost insusi ministrul de Finante, Mihai Tanasescu: "E un succes, nu trebuie sa ne amagim, ci sa continuam reformele", a declarat el printre cupele de sampanie. Facand el insusi aceasta declaratie prudenta, domnul Tanasescu se straduia sa atenueze efectele observatiilor facute de Fond. Acesta cerea punerea in aplicare "cu fermitate" a programului de reforma ramas, "astfel incat sa se asigure o economie de piata functionala si o crestere economica durabila".

Ni se atragea deci atentia diplomatic ca nu am facut toate reformele promise. Mai directa a fost Anne Kruger, prim-director general al FMI, care a precizat ca Fondul a acceptat patru derogari de la programul negociat. Ele priveau rezerva valutara, considerata neacoperitoare fata de nivelul importurilor; tiparirea in exces a leilor de catre BNR, intarzierea privatizarii BCR si absenta reformelor din domeniul utilitatilor publice. Privind dincolo de aceste derogari si recomandari, descoperim un tablou economic precar, care justifica un semn de intrebare cu privire la indulgenta FMI. Cum Fondul este practic controlat de Statele Unite, iar Administratia Bush ne-a declarat economie de piata functionala mult inaintea Uniunii Europene si in ciuda evidentelor, este firesc sa cautam o explicatie in interesele Washington-ului in Balcani nu numai dupa 11 septembrie, dar mai ales dupa ocuparea Irakului. Lasandu-i insa pe americani la o parte, sa ne urmarim propriile interese si sa ne amintim care era rostul supravegherii FMI si cu ce ar fi trebuit sa ne alegem la incheierea acordului. Era vorba, pe scurt si simplificand considerabil, de instaurarea disciplinei fiscale si financiare si eliminarea pierderilor, ceea ce ar fi trebuit sa duca la insanatosirea economiei romanesti. Nu este nevoie sa fii un mare economist ca sa-ti dai seama ca ne-am ales in mare masura cu cifre si artificii contabile.

Mai mult, romanii au platit din buzunarul propriu si cu sanatatea lor succesul guvernului la Washington: surse demne de incredere sustin ca faimosul excedent de 15 mii de miliarde de lei al Casei Nationale de Asigurari pentru Sanatate a fost de fapt trecut in scripte ca venit la buget si folosit pentru a reduce deficitul pana la un nivel acceptabil pentru FMI. La randul lor, bugetarii - mai ales medicii, profesorii si functionarii publici - au primit salarii de mizerie, pentru a atenua astfel lipsa de reforma din marile regii si companii nationale. Mai mult, simtim in fiecare iarna in factura la intretinere rigorile impuse de institutiile internationale. Pretul gazelor si al energiei electrice si termice a crescut constant depasind cu mult posibilitatile de plata ale populatiei. Dar in timp ce populatia se debransa, preferand sa tremure de frig in blocuri, marile intreprinderi de stat ignorau fara probleme facturile la gaze si electricitate, iar societatile comerciale apartinand prietenilor PSD erau lasate sa acumuleze datorii fara a fi executate. Exemplul RAFO este edificator. Toate aceste aberatii nu sunt insa nici vina si nici responsabilitatea Fondului, ci ale guvernantilor nostri. Ele se regasesc in recomandarile doamnei Anne Kruger, care vizeaza reforma sectorului energetic, controlul salariilor in companiile de stat si imbunatatirea climatului de afaceri. Toate acestea au fost spuse si repetate de FMI si UE de nenumarate ori.

Totusi, nimic fundamental nu s-a schimbat in economia romaneasca. Premierul Adrian Nastase a promis vineri programe de restructurare drastica a companiilor de stat, dar tot el este cel care mangaie pe cap sindicatele si cedeaza de cele mai multe ori solicitarilor lor. Ori sindicatele cer exact ceea ce FMI respinge: un salariu minim de 100 de euro si reducerea pretului la gaze naturale, ceea ce, evident, ar permite continuarea activitatii unor intreprinderi practic nerentabile, care cheltuiesc mai mult decat produc. Nu stim inca daca de aceasta data primul ministru va asculta de FMI, cu care a incheiat oricum acordul, sau de sindicate. Avand in vedere antecedentele si perspectiva anului electoral, ne ingaduim sa credem ca exigentele FMI vor trece in plan secundar. In tot cazul, cu tot succesul de la Washington, o tara in care majoritatea populatiei nu-si poate permite sa achite factura la intretinere este afectata de un dezechilibru economic profund.

Lasate pe mainile guvernantilor nostri, reformele cerute de FMI nu au adus deocamdata beneficii pentru populatie, pentru ca nu au fost duse pana la capat. Exigentele internationale au totusi un merit: privatizarea grabita a celor cateva uzine din Brasov, Campulung si Hunedoara va lasa in prim plan marea sursa a disfunctiilor si dezechilibrelor din economia romaneasca, si anume sectorul energetic. Reformarea sa intr-un an electoral va fi marele test al guvernului Nastase - si adevarata dovada ca incheierea acordului cu FMI nu a fost doar o concesie politica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22