Prezidentiabilii

De peste 150 de ani romanii asteapta un guvern care sa puna interesele populatiei deasupra intereselor proprii sau de grup, o clasa politica preocupata de binele public si mai putin de deturnarea resurselor in interesul propriu. Ca tara a fost prost guvernata si populatia ei considerata doar o masa de manevra o spune clar si raspicat profesorul Tom Galagher, de la Bradford University, intr-o carte publicata de Editura Humanitas intr-un moment cat se poate de potrivit, adica in plina campanie electorala. Nu stim daca lipsa de implicare a electoratului roman, semnalata si ea in carte ca factor favorizant al proastei guvernari, este cauza sau efectul comportamentului elitelor politice romanesti de-a lungul secolelor, dar, ca simpli cetateni, merita sa ne gandim cum ar putea fi spart acest cerc vicios. Alegerile din 2004 creeaza ocazia unei examinari a ofertelor politice in lumina cerintei adesea neglijate a promovarii binelui public. Ne vom limita in acest articol la prezidentiabili. Lista lor este, ca intotdeauna, mai lunga decat ar fi decent. Nu spunem nimic nou repetand ca, din toti cei care s-au inscris in cursa pentru Cotroceni, doar doi concurenti au sanse reale de a fi alesi: Traian Basescu si Adrian Nastase. Ceilalti candidati stiu foarte bine ca nu vor fi presedinti in 2004, daca vor fi vreodata, dar au diferite interese pentru a tulbura apele si incarca buletinul de vot. Presedintele UDMR, Markó Béla, a marturisit ca rostul candidaturii sale este adunarea unui numar suficient de procente pentru a putea negocia voturile maghiarimii in cel de-al doilea tur de scrutin. Probabil ca si Corneliu Vadim Tudor a facut un calcul similar, desi rolul sau este mai complex si vizeaza subminarea lui Traian Basescu - deci sustinerea indirecta a lui Adrian Nastase. Acelasi rol ii este rezervat si lui Gigi Becali. Gheorghe Ciuhandu doreste ca, prin candidatura sa la Presedintie, sa promoveze de fapt PNTCD dar, in mod paradoxal, reuseste doar sa se promoveze pe sine ca persoana integra si capabila. Este necesar, dar nu si suficient pentru a-i duce pe taranisti in Parlament. Nu ne vom pierde vremea cu restul candidatilor, pentru ca, dincolo de veleitarismul evident, toti au scopul de a incurca electoratul mai putin educat, care va avea probleme cu un buletin electoral prea lung, si a mai disipa din voturile care i-ar fi putut reveni lui Traian Basescu. Aceasta constatare ofera de altfel un bun punct de pornire pentru o sumara analiza a confruntarii dintre cei doi prezidentiabili reali si "grei". Desi am mai folosit aceasta comparatie, nu pot sa nu privesc lupta dintre Traian Basescu si Adrian Nastase ca pe cea dintre David si Goliath, fara a anticipa totusi rezultatul ei final. Ce-l face insa pe Adrian Nastase un adversar dificil? In primul rand, puterea pe care o detine ca sef al Executivului. In aceasta calitate, fara a se sinchisi de consecinte, el a putut promite programe sociale extrem de generoase, care accentueaza dependenta de stat, in buna traditie romaneasca incriminata de profesorul Galagher. 30% din cheltuielile bugetare prevazute pentru 2005 vor fi consacrate ajutoarelor sociale de diferite tipuri, ceea ce este enorm si nu stimuleaza efortul individual. Peste aceste cheltuieli, au fost adaugate cele anuntate saptamana trecuta si destinate celor care au avut bani depusi la CEC pentru achizitionarea autoturismelor Dacia unor categorii de pensionari si celor care vor sa-si caseze autoturismele uzate. Nu discutam oportunitatea acestor masuri, dar momentul ales are fara indoiala un caracter electoral. Saptamanalul Capital socotea ca factura sociala pentru 2005 se va ridica la peste 300.000 de miliarde, ceea ce inseamna ca fiecare contribuabil, persoana fizica sau juridica, va plati 50 de milioane pentru achitarea promisiunilor electorale ale lui Adrian Nastase. In plus, guvernul PSD isi foloseste cu larghete bugetul de publicitate pentru a lansa tocmai acum "campanii de informare" pe televiziuni, ceea ce face ca imaginile membrilor Executivului, care sunt si candidati, sa fie prezente pe ecrane si in afara emisiunilor electorale. Nimic din toate acestea nu se afla la indemana candidatului Aliantei D.A. Singurele arme la indemana lui Traian Basescu sunt un program politic coerent si convingator si demascarea unor fapte de coruptie si a unor ilegalitati comise de tabara puterii. Doar astfel poate fi subminata credibilitatea guvernantilor si a promisiunilor lor. De altfel, aceasta a si fost strategia adoptata de Traian Basescu si echipa sa. Pe de alta parte, personalitatea lui Traian Basescu este totodata un atu si o problema. Prin impresia pe care o genereaza, de om deschis, bonom si curajos, candidatul Aliantei poate castiga probabil multe voturi. Adrian Nastase are nevoie de o armata de specialisti si operatori ca sa obtina jumatate din efectul pe care Traian Basescu il obtine in mod natural. Caracterul impetuos al fostului capitan de nava il impinge insa si in unele iesiri hazardate, cum a fost cea legata de casatoriile dintre homosexuali, ceea ce se adauga la precaritatea competentelor sale in materie de politica externa. Sa nu ne grabim insa sa-l dam pe Adrian Nastase favorit in cursa prezidentiala. Daca ar fi asa, discursul sau nu ar fi obsesiv anti-Basescu si expresia fetei mai putin crispata. In plus, refuzul sau categoric de a se confrunta in direct cu Traian Basescu este un semn de teama: teama ca, in urma unei astfel de confruntari, ar putea pierde alegerile din primul tur. In fond, i s-a intamplat si lui Mircea Geoana.