De același autor
De mai multi ani, mostenitorul tronului britanic se ocupa de refacerea bisericilor de lemn din Maramures si a bisericilor-fortarete sasesti din sudul Transilvaniei. In ultima vreme, Fundatia Mihai Eminescu, prin care se realizeaza aceste proiecte, a demarat un proiect de revitalizare a satelor sasesti din zona Sighisoarei, care urmareste atat conservarea arhitecturii sasesti traditionale, cat si relansarea economica a zonei. Fiind un promotor asiduu al agriculturii ecologice, pe care o practica pe propriul domeniu de la Highgrove, Printul Charles s-a straduit sa-i convinga pe romani ca se pot castiga bani din produse cultivate ecologic, care, cu eticheta "organic", se vand foarte bine intr-o Europa prospera care a inceput sa fie mai atenta acum la calitatea vietii, a hranei si a mediului. In acest scop i-a oferit presedintelui Iliescu un pahar de suc de mere organic produs la livezile din Malancrav, care fac parte din zona de care se ocupa acum Fundatia Mihai Eminescu. Despre sucul de mere ziarele au scris, ceea ce nu s-a intamplat insa cu problema ceva mai delicata a autostrazii Brasov-Bors, proiectata sa treaca de-a dreptul prin zona satelor sasesti din proiectul princiar, distrugandu-le caracterul traditional. Desi a recunoscut ulterior, la insistentele acelor jurnalisti care au vrut sa stie mai mult decat voia presedintia sa comunice, ca a discutat despre autostrada cu Printul Charles, presedintele Iliescu a expediat rapid subiectul, aparand traseul initial.
Adevarul este ca printul ne-a lansat o provocare, si anume de a raspunde la intrebarea: in ce fel de tara vreti sa traiti? Cum va concepeti dezvoltarea? Indiferent daca suntem sau nu de acord cu solutiile sale, suntem obligati sa ne punem aceste probleme. Organizatiile ecologiste fac acest lucru, pe segmente reduse, dar nu sunt luate in seama. Ecologistii sighisoreni, de pilda, au atras atentia ca traseul ales pentru autostrada va distruge o intinsa zona de padure si cateva vai cu vegetatie rara. Presedintele Iliescu i-a luat peste picior, pe motiv ca aceste argumente tin de secolul XIX. Nu stim sa fi existat ecologisti in secolul XIX, dar sigur au existat socialisti. In virtutea logicii prezidentiale, poate ca ar trebui sa renuntam si la argumentele lor. Este inutil insa sa continuam rationamentul pentru ca nu merita sa vorbesti despre logica prezidentiala. Relansarea economiei rurale prin valorificarea traditiilor locale si conservarea ecologica si culturala a zonei este un concept modern, promovat intr-o Europa care si-a inteles greselile, adica si-a dat seama ca-si distruge habitatul printr-o industrializare agresiva. Nimeni nu contesta utilitatea autostrazilor; se cere doar ca traseul lor sa tina cont si de criterii ecologice si culturale. Cine va acorda macar o farama de timp acestor chestiuni va constata ca guvernul Romaniei nu a meditat catusi de putin asupra lor. Traseul autostrazii Brasov-Bors va distruge zonele sasesti pentru ca trebuie sa treaca pe terenurile unor importanti PSD-isti locali, care trebuie sa incaseze bani seriosi din rascumpararea acestor terenuri. Din acelasi motiv, de altfel, trebuia sa se construiasca si grotescul Dracula Park sub zidurile cetatii medievale a Sighisoarei. Daca Dracula Park a esuat, atunci macar prin autostrada trebuie sa se valorifice investitia!
Inca o data se adevereste ca avem un guvern interesat de afaceri proprii si de imagine, care timp de patru ani nu a fost in stare sa puna in aplicare macar o singura reforma fundamentala. Pe ultima suta de metri, pentru ca trebuie sa arate ceva Uniunii Europene, se elaboreaza pe genunchi tot fel de strategii de reforma, despre care nu se stie cand vor fi puse in practica. In tot cazul, nu intr-un an electoral. Daca veti cere vreunui ministru sa va spuna ce conceptie are despre dezvoltarea Romaniei, despre conservarea patrimoniului sau a mediului, veti constata ca nici nu se gandeste la asa ceva. Se gandeste insa tot timpul la modul in care sa se mentina la putere cu orice pret. Ion Iliescu este si el un reprezentant al acestui mod de a face politica. In plus, are acel fanatism al industrializarii specific activistului de partid.
De aceea viziunea printului nu se potriveste cu viziunea activistului, dar romanii ar trebui sa incerce sa aleaga intre cele doua. Ar avea prilejul sa se gandeasca putin la tara lor inainte ca ea sa fie complet distrusa de politicieni.