Prizonierii unei dezbateri sterile

Perioada prin care trecem trebuia să favorizeze o dezbatere de idei, generatoare de soluții, pe tema viciilor de fond din politica, administrația și societatea românești.

Rodica Culcer 16.06.2020

De același autor

Ceea ce vedem însă este departe de orice fel de gând legat de reformă sau schimbare. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, de pildă, vorbește la modul general despre reforma în sănătate, despre trecerea spitalelor mari de la autoritățile locale la minister, despre „desfacerea caracatiței” din sistemul sanitar, dar nu reușește să rezolve banala criză de Euthyrox și, mai ales, să articuleze un plan de reformă. O fi atât de greu să creezi un grup de experți care să-l gândească? Probabil, pentru un guvern incapabil să emită din timp ordinul privind condițiile de protecție sanitară indispensabile redeschiderii grădinițelor și after school-urilor sau deciziile privind liberalizarea turismului internațional. Incompetența birocraților din guvern s-a văzut, de altfel, și după prima relaxare, când au avut nevoie de 5 zile ca să elaboreze un ordin privind obligativitatea măștilor sanitare în spațiul public, ca să nu mai vorbim de instituirea, în starea de urgență, a unor amenzi aberante lăsate la latitudinea polițiștilor. Dacă adăugăm și haosul birocratic care persistă la ANAF – unde consumul de formulare persistă, iar digitalizarea bate pasul pe loc – începem să credem că principala preocupare a ministrului Câțu este să țină cât poate de jos pensiile bazate pe contributivitate, ca să-i rămână bani pentru pensiile speciale și finanțarea unei administrații locale hipertrofiate.

Aflat la guvernare de peste opt luni, PNL nu se distinge nici prin idei novatoare, nici prin promovarea unor personalități de anvergură, ceea ce sugerează că Ludovic Orban și echipa sa se tem să nu fie cumva eclipsați de vreun personaj cu idei și inițiativă. Poate de aceea a și renunțat PNL la promovarea unui candidat propriu la Primăria Capitalei și a aruncat în arenă un antitalent politic cu „charisma unei cârpe ude”, care nici măcar nu poate spune cu ce listă de consilieri intenționează să se prezinte în alegeri. Cum politica este în mod decisiv un exercițiu de comunicare, ceea ce Gabriela Firea știe prea bine, alegerea unui personaj incapabil să comunice, deși trei televiziuni de știri aliniate azi la PNL se chinuie din răsputeri să scoată ceva din el, ne face să ne îndoim că PNL dorește cu adevărat să câștige Primăria Capitalei.

Totuși, bâjbâielile și incompetența birocratică a guvernului, la care adăugăm lipsa de reacție la chestiuni economice majore, ca evoluția prețului energiei sau planurile UE de a-i scoate din joc pe transportatorii români, au drept efect punerea în evidență a unei și mai pronunțate lipse de idei din partea opoziției, deși aceasta ar fi avut prilejul să se distingă propunând reforme, din moment ce nu are responsabilitatea guvernării. PSD însă nu a fost capabil decât să provoace o dezbatere sterilă pe teme neesențiale, contestând, fără temei medical, strategia de relaxare a guvernului, doar pentru a se constitui în „eliberator” de restricții, indiferent de consecințele unei „eliberări” premature asupra sănătății publice. Și uite așa, de câteva săptămâni, nu discutăm decât despre plaje și terase, ignorând marile probleme structurale ale administrației, sănătății și educației, acest ultim domeniu fiind complet lăsat de izbeliște, să facă doamna Anisie ce o dori, eventual cu sprijinul amicului Alexandru Cumpănașu, pentru că oricum nicio reformă sănătoasă nu rezistă, cum am văzut în timpul mandatelor PSD. Nu ne mirăm, deci, că PSD nu este deranjat de deriva din educație și nu are nimic de spus nici despre incapacitatea autorităților de a asigura ordinea publică, în lumina recentelor ciocniri între clanurile de interlopi. Dacă tot vrea să ne convingă că s-a despărțit de epoca Dragnea, Marcel Ciolacu ar trebui să se despartă și de aberațiile mandatului lui Carmen Dan la MAI, care a dus la actuala situație, propunând soluții eficiente, în loc să bâiguie scuze despre timpul îndelungat necesar unor reforme și dorința sa de a invita specialiști în PSD, ceea ce nu face decât să scoată în evidență absența specialiștilor din partid.

Blocat între propriul trecut recent marca Dragnea-Dăncilă, care îi exprimă totuși esența cvasi-mafiotă, și precaritatea intelectuală și culturală întruchipată de Marcel Ciolacu, PSD nu este capabil să genereze idei și soluții. Îl întrece doar ALDE, care, prin Călin Popescu Tăriceanu, instigă la anarhie împotriva unui pretins „terorism” al guvernului, iar prin Avocatul Poporului, Renate Weber, asimilează abuziv spitalele de suport COVID-19 cu instituții în care este necesară monitorizarea torturii. Împreună, PSD și ALDE practică, prin majoritatea parlamentară, o opoziție destructivă și un populism fără perdea, votând măriri de alocații și iertări de datorii doar pentru a câștiga facil voturi cu prețul destabilizării financiare a țării. Parafrazându-l pe Donald Tusk, într-o reflecție asupra Brexit, sper că există un loc în infern pentru astfel de oameni.

Între un guvern obligat la responsabilitate, dar paralizat de politicianism și de teama de un minimum de strălucire intelectuală, și o opoziție lipsită de scrupule și de soluții, cu USR sabotată mediatic de ambele tabere, rămânem blocați într-un status quo nefericit. Iar în lipsa unei prese nepartizane, a spiritului critic onest și a jurnalismului autonom, am devenit prizonierii unei dezbateri publice sterile care nu asigură decât triumful mediocrității. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22