De același autor
Executia a fost rapida: doua zile de presiuni si 9 ore de dezbateri aprige la intalnirea liderilor locali ai PSD au fost suficiente pentru mazilirea lui Adrian Nastase pe data de 15 martie, 2006. Este adevarat ca presiunile se acumulasera pe parcursul saptamanii anterioare, cand partidul decisese ca pretul sustinerii tot mai controversatului presedinte al Camerei Deputatilor era pur si simplu disparitia sa politica. Sondajele indicau o scadere de popularitate pana la 20%. Instinctul de supravietuire al partidului s-a trezit si uriasa sa masinarie s-a pus in miscare: daca Adrian Nastase trage partidul in jos, el trebuie sa dispara. Asa au rationat, cu o logica politica implacabila, 37 de lideri de filiala. Doar 14 i-au fost fideli, din diferite motive subiective, fostului premier si lider PSD. A fost un exercitiu de cinism si realism politic in acelasi timp.
Prima intrebare pe care si-au pus-o fara indoiala multi observatori ai evenimentelor politice este de ce a durat atat de mult inlaturarea lui Adrian Nastase, de vreme ce imaginea sa devenise de mult o problema pentru partid? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa intelegem mai intai faptul ca Adrian Nastase este 100% un produs al PSD. Eliminandu-l, partidul aproape ca se neaga pe sine insusi. Operatia nu este usoara si nici lipsita de consecinte. Nu intamplator asistam in aceste saptamani la o criza profunda, marcata de recrudescenta luptelor fratricide si exodul catre alte partide. In paralel, unii membri marcanti ai PSD incearca sa se salveze aruncand cu gunoaie in fostii colegi, ca Antonie Iorgovan, cel care descopera brusc ca Adrian Nastase era seful unei gasti "de homosexuali, masoni si infractori". Incercarile de salvare ale partidului conform recomandarilor lui Ion Iliescu, pe de o parte, si ale socialistilor europeni, pe de alta parte, nu reprezinta deocamdata o reteta de succes garantata, ci mai degraba o incropeala menita sa stopeze degringolada din partid. Este greu de imaginat cum ar putea oameni ca Sorin Oprescu sau Marian Saniuta sa relanseze PSD. Cert este insa un singur lucru: unitatea de monolit a partidului, care l-a mentinut la putere din 1990 si pana in 2004, cu o scurta intrerupere intre 1997―2000, nu mai exista si nici nu are sanse sa fie refacuta. Nu este lipsit de interes, pentru istoria PSD, ca prabusirea lui are loc dupa o guvernare care va ramane in memoria colectiva drept marcata de coruptie, de aservire a justitiei si institutiilor statului, clientelism in economie si sufocare a mass-media. Este vorba, evident, de guvernarea lui Adrian Nastase, care nu a facut altceva decat sa cosmetizeze principalele directii ale politicii duse pana atunci de predecesorii sai.
In 2000, cand a fost numit prim-ministru, Adrian Nastase parea intruchiparea evolutiei PSD de la un partid de inspiratie comunista, anacronica, la un partid social-democrat modern, deschis catre Occident in general si catre Uniunea Europeana in special. Prima sa vizita in afara granitelor a fost la Comisia Europeana de la Bruxelles si, imediat dupa aceea, negocierile de aderare au fost reluate intr-un ritm alert. Totul a mers fara cusur, desi nu prea se stia in ce conditii se incheie capitolele de negociere, pana in ultimul an al mandatului, cand a devenit evident ca PSD nu voia si nu putea sa faca fata exigentelor europene in domeniile concurentei, luptei impotriva coruptiei si reformei justitiei. Nu putea, pentru ca acestea erau temeliile puterii sale: mentinerea in viata in mod artificial a intreprinderilor de stat, caracteristica guvernului Vacaroiu, se transformase in protejarea noilor patroni, clienti fideli ai PSD; acumularea uriaselor averi ale psd-istilor s-a facut aproape exclusiv prin politica, adica prin directionarea contractelor publice catre firme proprii sau prietene, atunci cand nu a avut la baza comisioanele uriase percepute pentru acordarea contractelor interne si externe; toate faradelegile producatoare de venituri au scapat nepedepsite datorita existentei unui numar considerabil de procurori si judecatori corupti si obedienti politic. Un caz emblematic al guvernarii Nastase a fost cel al lui Adrian Tarau, soldat cu distrugerea carierei procurorului bihorean Alexandru Lele, care indraznise sa aresteze un finantator al PSD acuzat de contrabanda cu benzina, si cu sinuciderea tanarului procuror Cristian Panait, incapabil sa reziste presiunilor exercitate de sefii sai.
Problema partidului creat in 2001 de Adrian Nastase, prin asezonarea vechiului PDSR cu aroma de social-democratie autentica pe care o oferea PSDR, a fost ca a continuat in domeniul economiei, justitiei si mass-media toate politicile practicate din 1990 de FSN, apoi de FDSN si de PDSR – cu alte cuvinte, de partidul puterii postdecembriste. Succesiv, gruparile mai indraznete, cum au fost adeptii lui Petre Roman in 1991, au fost eliminate. Reformele au fost intarziate, tara tinuta in loc. In timp ce Polonia si Ungaria isi privatizau economia si deschideau larg portile investitorilor straini, guvernele romanesti blocau reformele, mai ales privatizarea, in numele stabilitatii sociale, si ii goneau pe investitorii straini pentru a oferi aproape pe gratis intreprinderile viabile propriilor clienti.
Pentru a disimula continuarea, intr-o noua forma, a liniilor directoare ale FSN/FDSN/PDSR, partidul lui Adrian Nastase a incercat un abil joc de imagine. Pentru aceasta a avut nevoie de controlul aproape absolut asupra mass-media. Nu a fost greu de realizat, atata vreme cat fondurile publicitatii de stat erau alocate cu aprobarea personala a lui Adrian Nastase si patronii trusturilor de media aveau multiple interese de afaceri. Acelasi joc s-a prelungit in exterior. Fostul premier a crezut ca poate evita rigorile aderarii la UE prin aranjamente personale cu personaje ca Gunther Verheugen, Romano Prodi sau Silvio Berlusconi. Acestia au inchis ochii la caracterul incomplet al pachetului de legi anticoruptie adoptat in martie 2003, precum si la inutilitatea PNA, care aresta cate un director fara noroc, lasand marea coruptie sa prospere.
In momentul in care componenta Comisiei Europene s-a schimbat si guvernul Tariceanu a introdus masurile de reforma cerute de UE, a reiesit ca, in ciuda costumelor Armani ale liderilor sai, PSD nu este un partid european autentic. Este doar partidul celor care s-au imbogatit de pe urma tranzitiei, lasand in mod deliberat o buna parte a populatiei saraca, neinstruita si lipsita de informatii pentru a-si asigura un electorat captiv. Cand acesti oameni saraci au plecat la munca in strainatate, mentalitatea lor s-a schimbat si PSD a pierdut partida.
Setea de inavutire a fost un adevarat stindard al partidului. Ea nu a fost doar un principiu de viata, pentru aplicarea caruia s-au pus in miscare functionarii de stat, procurorii si matusile nonagenare, ci un adevarat strigat de lupta. Tinerii din licee si facultati au fost imbiati cu perspectiva imbogatirii cu conditia de a se alatura PSD. Acesta era adevaratul mesaj adresat de Adrian Nastase la marile adunari pe care le organiza cu fidelii lui Victor Ponta si Daciana Sarbu, mesaj pe care o multime de tineri l-au receptat cu bucurie. Coruptia, pe care liderii PSD nu o mai puteau acoperi foarte bine, a fost prezentata drept un fenomen normal, care nu trebuie sa scandalizeze pe nimeni, de vreme ce, cum ne spunea Vasile Puscas, existase si pe vremea lui Tucidide. Insistenta asupra fenomenului era un moft occidental, sugera si Adrian Nastase cand il persifla pe ambasadorul SUA, care il admonesta public pe aceasta tema. Acelasi Adrian Nastase atingea culmea arogantei in apararea coruptiei cu cateva zile inainte de caderea sa, in interviul din EVZ, in care recunostea nonsalant ca stia de marii corupti din guvernul sau, dar a preferat sa nu-i deranjeze ca sa nu pericliteze integrarea! A fost de fapt prima recunoastere a faptului ca PSD nu putea si nu voia sa lupte impotriva coruptiei. Ar fi trebuit sa inceapa cu liderul sau!
In lunile si anii care urmeaza se va vedea cati membri marcanti ai PSD vor rezista scrutinului procurorilor DNA. Adevarata istorie a guvernului Nastase nu s-a scris, ci abia acum incepe sa iasa la iveala. Nu este exclus ca ea sa decimeze si mai rau randurile partidului pe care Mircea Geoana incearca sa-l salveze, fara sa-si dea seama ca actualul PSD in ansamblu este un produs expirat.
