De același autor
După ce a „reușit“ să fie primul premier PSD înlăturat printr-o moțiune de cenzură a opoziției parlamentare, Viorica Dăncilă pare să-și revină precum pasărea Phoenix, menținându-se în funcția de președinte al PSD și lansându-și candidatura la prezidențiale. Într-adevăr, capii principalelor rețele cvasimafiote din partid au confirmat-o implicit în funcția de președinte și au decis s-o susțină la prezidențiale, dar au făcut-o de nevoie, și anume pentru că, fiind „political animals“ par excellence, au înțeles că declanșarea războiului intern înainte de alegerile pentru Cotroceni ar fi slăbit partidul și ar fi aruncat tot mai mulți membri în brațele lui Victor Ponta, devenit acum un inamic mai periculos pentru PSD decât însuși Klaus Iohannis. Nu speculăm, ci tragem concluzia logică după ce au fost făcute publice conversațiile unora dintre liderii partidului imediat după moțiune.
Demersul baronilor - Oprișan, Vasilescu, Firea, Stănescu etc. - a reușit însă doar pe jumătate, căci atmosfera de la marele miting de inaugurare a campaniei a fost mai mult de apatie decât de entuziasm, iar marea candidată numai a lider invincibil nu a semănat, ci mai degrabă a prizonier flancat îndeaproape de noii săi gardieni: aceiași Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea. Aliații de mai ieri, Mihai Fifor și Eugen Orlando Teodorovici, au fost îndepărtați rapid din procesul decizional intern, iar doamna Dăncilă a fost obligată să revină asupra promisiunii de a se duce la Cotroceni, ca „om responsabil“, după cum ea însăși se definea, și să promită că va adopta hotărârea de guvern prin care alocă primăriilor 1,4 miliarde de lei, deși în ședința de guvern de vineri uitase de ea.
Avem așadar motive să credem că execuția Vioricăi Dăncilă a fost doar amânată, nicidecum anulată. De altfel, doamna Dăncilă a fost contestată încă de la congresul care a confirmat-o după încercerarea lui Liviu Dragnea, când gruparea Stănescu-Ciolacu i-a cerut să renunțe la șefia partidului în favoarea Gabrielei Firea. Or, Paul Stănescu, noul om forte din partid, susținător declarat al clanului Pandele-Firea, sau Olguța Vasilescu, lăsată fără funcție și fără resurse, nu au de ce să renunțe la planurile lor politice tocmai acum, când doamna Dăncilă este la pământ. De altfel, PSD s-a descotorosit întotdeauna fără menajamente de liderii care nu s-au dovedit de succes, iar Viorica Dăncilă nu mai poate supraviețui politic decât dacă devine președinte al României, ceea ce este extrem de puțin probabil.
După cum se conturează taberele politice în era post-moțiune, PSD rămâne divizat între adepții aripii vechi și primitive a partidului, grupată în jurul lui Paul Stănescu, și cei ai lui Victor Ponta, ceva mai dinamici și mai spilcuiți, care rămân însă deocamdată outsideri. Victor Ponta a eșuat, în prima fază cel puțin, în tentativa sa de a prelua PSD, deși își făcuse publică oferta pe toate ecranele înainte de moțiune. „Cel mai coerent om politic al momentului“, cum îl ridicau în slăvi unii comentatori, nu a citit corect jocurile din PSD, a jucat „la cacealma“ și a pierdut această rundă.
Chestiunea importantă pentru țară nu este însă ce se va întâmpla cu Viorica Dăncilă sau cu Victor Ponta, ci dacă, la treizeci de ani după schimbarea de regim din 1989, vom putea scăpa de această forță politică malefică numită PSD, care a creat matricea politică nefastă a incompletei și distorsionatei noastre tranziții de la comunism la democrație și capitalism. Este deci această înfrângere a Guvernului Dăncilă începutul sfârșitului pentru PSD?
Deși președintele Iohannis are dreptate când ne avertizează să nu subestimăm PSD, situarea căderii Guvernului Dăncilă într-un context mai larg ne încurajează, pentru că identificăm începutul declinului PSD în scorul penibil obținut la europarlamentarele din 26 mai (22,5%, mai puțin de jumătate din cât a obținut în 2016) și în victoria lui Klaus Iohannis la referendumul pe justiție. Liderii PSD, în frunte cu doamna Dăncilă, nu au înțeles nimic din acel moment, iar actuala gașcă de la vârful partidului nu înțelege mai mult. Nici unul din ei nu poate guverna mai bine decât Dăncilă, pentru că au aceeași calitate intelectuală și același nivel cultural, iar cadrele la care pot apela sunt cel mult la fel de incompetente; atitudinea lor față de UE este la fel de ostilă, pentru că sunt incapabili să vadă realitatea din afara propriului județ; opacitatea la evoluțiile din societatea românească la fel de gravă, ca și deconectarea de preocupările societății – legate, de pildă, de siguranța cetățeanului; iar dependența exclusiv de bugetul de stat la fel de pronunțată. Indiferent cine se va afirma ca noul mascul alfa al partidului, PSD rămâne un partid învechit în rele și anacronic, care visează la revenirea corupților condamnați penal în rândurile sale, după cum aflăm de la însuși Paul Stănescu. Pe scurt, un partid de dinozauri pe care i-a ratat asteroidul.
Singura șansă a supraviețuirii - pe termen cel mult mediu - a PSD este o eventuală proastă guvernare a PNL, care ar fi în sine o nenorocire pentru țară. Dar chiar dacă PNL nu va reuși, nici de nevoie, să se reinventeze ca partid de guvernământ responsabil, reformist și curajos, mai rămâne alternativa reprezentată de Alianța USR-PLUS, care ar putea fi beneficiara unui posibil eșec al PNL la guvernare. Am mai spus-o și o repet: așa cum miriapodul își trage până la urmă și ultimul picior, istoria va trage și România spre capătul tunelului clădit de cozile noastre de topor. De altfel, a și început. //
