PSD, un partid prea puțin inteligent

Chiar și cu un nume nou, PSD rămâne un partid epuizat, încremenit într-un proiect destructiv și steril, perceput ca o sursă de blocaje și de instabilitate, nicidecum de soluții pentru țară.

Rodica Culcer 24.12.2019

De același autor

Când s-a descris pe sine în campanie ca un fel de „pompier atomic” nevoit să stingă incendiile provocate de PSD, probabil că președintele Iohannis nu s-a gândit că această etichetă i se va aplica în scurt timp și premierului Ludovic Orban, căruia PSD îi aruncă în fiecare zi o bombă financiară pe birou. Deși situația guvernului nu este ușoară, pentru că este obligat să onoreze promisiuni îndrăznețe de schimbare fără a avea o majoritate solidă, strategia PSD-istă este departe de a fi una inteligentă și de a garanta un succes electoral în 2020.

Decis să-și demonstreze forța și potențialul destructiv, PSD a purces să pericliteze echilibrul bugetar prin dublarea alocațiilor pentru copii și dezgroparea unui proiect populist al deputatului PNL Florin Roman privind reducerea TVA de la 19% la 16%; a blocat proiectele legislative privind desființarea pensiilor speciale și a anunțat totodată că atacă la CCR procedura prin care guvernul și-a asumat răspunderea pentru o serie de legi privind justiția și plafoanele bugetare, amenințând că va proceda la fel și cu legea bugetului. Evident, PSD speră că va genera haos și nesiguranță, care vor fi asociate cu PNL, vor enerva electoratul și îi vor asigura PSD o nouă victorie la alegerile din 2020. Această strategie prea puțin subtilă și copiată după cea promovată de Liviu Dragnea față de guvernul Cioloș riscă să-i explodeze în față și să întoarcă electoratul împotriva PSD, nu împotriva PNL, așa cum blocajul practicat de PSD pe vremea lui Adrian Năstase în mandatul lui Traian Băsescu la Primăria Generală a Capitalei în 2000-2004 a dus la succesul Alianței D.A. în alegerile din 2004. Cum spuneam și în titlu, PSD nu este un partid foarte inteligent și de aceea nici nu învață din greșeli, nici nu înțelege că lumea din jurul său a evoluat, inclusiv România. În ciuda măririlor de pensii și salarii, electoratul i-a transmis deja mesaje categorice de respingere atât la europarlamentare, cât și la prezidențiale și nu există nici un semnal că opinia publică va tolera blocajele pe care PSD le planifică pentru viitor. Țara pare să vrea o bună guvernare, nu războaie politice, și nu mai acceptă argumentele false ale PSD-iștilor, care, atunci când invocă, de pildă, precedentul măririi alocațiilor pentru copii în februarie, la propunerea PNL, uită să spună că impactul bugetar al acelei măsuri a fost de 2,13 miliarde, adică de trei ori mai puțin decât impactul creșterii promovate de PSD, de 6 miliarde; iar când aruncă responsabilitatea proiectului de reducere a TVA pe umerii PNL, crede că nimeni nu vede că PSD-iștii sunt cei care l-au resuscitat și votat într-un moment economic nepotrivit. Tot ce au reușit să demonstreze este că în Parlament nu există premisele unei dezbateri civilizate și responsabile și că, dacă bugetul s-ar supune dezbaterii, PSD l-ar arunca în aer, trimițând deficitul la un nivel astronomic. Nici dezbaterea publică declanșată de demersurile PSD-iste nu a mers într-o direcție favorabilă PSD, pentru că, atunci când unii comentatori, mai mult sau mai puțin avizați, au susținut că s-ar găsi bani pentru creșterea alocațiilor dacă s-ar îmbunătăți colectarea veniturilor la buget și s-ar elimina evaziunea fiscală, au ieșit la iveală din nou deficiențele instituționale generate de PSD și ALDE în cei șapte ani de guvernare: rata de colectare a veniturilor mult inferioară mediei UE, pentru că ANAF funcționează în favoarea evazioniștilor, existența multiplelor categorii de privilegiați care consumă resursele bugetare cu pensii imense cumulate cu salarii și indemnizații la fel de mari și imorale sau cu alocări nejustificate de bani publici către ONG-uri de tipul celei conduse de Alexandru Cumpănașu.

PSD nu mai poate masca, prin scandal, faptul că problemele României nu țin de limitele impuse unui guvern minoritar, asumarea răspunderii fiind o practică nu numai constituțională în România și validată în practică, ci de viciile de fond ale Constituției, care blochează practic anticipatele și mențin în poziții de forță o majoritate deja nelegitimă, care blochează reformele. Ca să înțeleagă și liberalii populiști, și economiștii de ocazie din komentariat: dacă nu se informatizează ANAF și nu se reformează administrația, colectarea veniturilor la buget nu se va îmbunătăți, chiar dacă vom coborî TVA la 0%. Dar ANAF nu poate fi reformat peste noapte și chiar dacă informatizarea sa, anunțată de ministrul Florin Cîțu, s-ar realiza în timp record, tot nu s-ar putea îmbunătăți rata colectării la nivelul cerut de cheltuielile bugetare sporite pentru 2020.

Chiar și fără trandafiri și cu un nume nou, PSD rămâne un partid epuizat, încremenit într-un proiect destructiv și steril, perceput ca o sursă de blocaje și de instabilitate, nicidecum de soluții pentru țară. De aici decurge și binemeritata dificultate în care se află: nu poate evita blamul pentru excesele recente sau pentru haosul pe care vrea să-l declanșeze sabotând guvernarea, dar nici nu poate lăsa PNL să demonteze sistemul de jaf al fondurilor publice pe care l-a creat și perfecționat timp de 30 de ani și de care a devenit dependent.

La 30 de ani de la căderea lui Ceaușescu, oamenii cer însă nu numai adevărul despre Revoluție, ci și desființarea sistemului ticăloșit instituit de profitorii Revoluției. Din convingere sau din pragmatism, Ludovic Orban și Klaus Iohannis și-au asumat să le livreze pe amândouă, înțelegând ceea ce PSD nu are cum să înțeleagă, și anume că, dacă nu vor promova schimbarea în bine, nu au niciun viitor - ceea ce pare să fie, în sfârșit, cazul PSD. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22