De același autor
Dacă există o constantă a vieții politice românești, aceasta se poate traduce printr-un primat al interesului de grup față de cel național, fapt demonstrat, de altfel, de subordonarea reformelor, oricât ar fi fost de necesare, față de jocurile politice care au definit structurile de putere. Ne aflăm și acum într-o ecuație asemănătoare, deși, judecând după promisiunile cu care liberalii au ademenit electoratul anti-PSD anul trecut, ar fi trebuit să avem deja un plan clar cel puțin pentru desființarea Secției Speciale, organizarea anticipatelor și trecerea la alegerile locale în două tururi. În schimb, primim doar declarații ambigue disimulând inabil un conflict de interese între premierul Ludovic Orban, care nu vrea să-și riște funcția, și președintele Klaus Iohannis, care o are asigurată și își permite să militeze pentru alegeri anticipate în scopul asigurării unei majorități parlamentare esențiale pentru reforme.
Singura cheie în care putem citi suita de ezitări și ambiguități a domnului Orban este cea a unei strategii politice menite să-i asigure cât mai mult timp la Palatul Victoria, ceea ce înseamnă să amâne cât poate sau chiar să blocheze anticipatele. Este vorba strict de interesul lui personal, nu de cel al PNL-ului. Partidul nu ar avea decât de câștigat de pe urma anticipatelor, având în vedere că este cotat în sondaje la peste 40% din intențiile de vot, nivel ce s-ar putea reduce pe măsură ce partidul se erodează la guvernare. Ca să-și mascheze interesele personale și să nu pară că-l înfruntă pe Klaus Iohannis, premierul încearcă să joace cartea alianțelor politice, inclusiv cu PSD. Evident, PSD, care controlează încă Parlamentul și mai ales structurile de conducere ale celor două Camere, nu își dorește nici desființarea SSIIJ, nici alegerea primarilor în două tururi, nici anticipate. Domnul Orban ar putea, așadar, conta pe aranjamente de culise cu PSD pentru a scăpa de toate cele trei promisiuni, dar, dacă ar recurge la această tactică, ar plăti electoral în toamnă, pentru că nu ar mai putea convinge pe nimeni că reprezintă o alternativă la PSD și l-ar antagoniza pe președintele Iohannis, ceea ce poate fi riscant, chiar dacă, în actuala formulă constituțională, premierul poate fi mai puternic decât președintele. Domnul Iohannis are însă facțiunea sa de fideli în interiorul PNL și o legitimitate democratică reală, obținută prin vot, ceea ce Ludovic Orban, care nu este nici măcar parlamentar, nu are. În consecință, indiferent ce declară, domnul Orban ar trebui să cedeze măcar la capitolul alegerilor locale în două tururi, cu riscul de a supăra PSD și UDMR, care ar avea cel mai mult de pierdut din schimbarea legii electorale, ca să poată tergiversa anticipatele. De altfel, se pare că aceasta este și soluția la care s-a gândit, fără prea multă tragere de inimă.
Problema UDMR este însă că PSD nu dorește, de fapt, să depună nicio moțiune de cenzură, iar liderul partidului, Marcel Ciolacu, a anunțat deja că voturile PSD și ale maghiarilor nu sunt suficiente pentru succesul unei eventuale moțiuni. Dincolo de acest calcul, ghicim că interesul major al PSD este, de fapt, blocarea anticipatelor. Nici domnul Orban nu are vreun interes să demareze un proces care să ducă la o moțiune de cenzură, din următorul calcul, ușor de anticipat: va exista întotdeauna o majoritate transpartinică împotriva anticipatelor, pentru că niciun parlamentar nu vrea să renunțe la un mandat sigur și la o pensie pe care nu o merită și pe care s-ar putea să nu o primească niciodată în altă configurație politică, ceea ce înseamnă că a doua sau a treia propunere de premier a președintelui Iohannis are toate șansele să fie votată cu două mâini. Or, domnul Orban nu poate fi sigur că președintele îl va desemna tot pe el de trei ori și că nu va prefera, a treia oară, un personaj mai maleabil și mai dispus să-i urmeze recomandările decât este actualul lider al PNL. În concluzie, Ludovic Orban și PSD au exact același interes, și anume să nu cumva să deschidă calea anticipatelor printr-o moțiune de cenzură, deși va fi greu pentru domnul Ciolacu să justifice, în fața partidului, o decizie care riscă să ducă la pierderea multor primării, inclusiv a Primăriei Generale a Capitalei. Din același motiv, Ludovic Orban nu va putea nici el justifica eșecul trecerii la alegerile în două tururi, pentru că ar fi imediat acuzat de blat cu PSD și de cedarea fără luptă a Capitalei, unde doar alegerile în două tururi îi pot pune probleme Gabrielei Firea. Cum președintele Iohannis a cerut imperativ PNL să-și desemneze un candidat la Primăria Capitalei, Ludovic Orban nu mai poate evita această provocare, cum a încercat, și nici nu va putea să nu asigure candidatului PNL condițiile unei victorii, fără să fie penalizat de electorat, de o parte a partidului și de șeful statului.
Acestea fiind jocurile, se pare că va trebui să nu ne facem iluzii cu privire la anticipate și să ne mulțumim cu alegerea primarilor în două tururi, ceea ce ar fi, totuși, un succes important, pentru că deschide larg porțile de-PSD-izării. Or, dacă parlamentarele se vor desfășura cu oameni noi în structurile locale, ar putea reuși și faza următoare a de-PSD-izării. Totul depinde însă de evoluția raporturilor de forță dintre Klaus Iohannis și Ludovic Orban, adică de măsura în care premierul va reuși să înțeleagă că are o răspundere nu numai față de sine și de clientela sa atât de dubioasă, ci și față de electorat și de țară. Pe aceea va trebui, de altfel, să și-o asume pe deplin și să își îndeplinească promisiunile, căci jocul său, ca și limitele sale (uitați-vă la ce se întâmplă în Educație!) a început deja să fie vizibil și iritant. //
