Restaurația lui Eugen Teodorovici

După raidul declanșat de guvern asupra economiei prin OUG 114 nu mai putem avea vreun dubiu că ne aflăm în plină restaurație a unui regim autoritar cu reminiscențe comuniste.

Era logic să se întâmple așa, pentru că regimul cleptocratic instituit după decembrie 1989 nu poate supraviețui în condițiile statului de drept și ale unei economii de piață funcționale. Asaltul final al cleptocraților îl are drept figură emblematică pe ministrul de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici, a cărui agresivitate depășește în ultima vreme până și demonstrațiile de primitivism intelectual ale lui Darius Vâlcov. Forțat de imposibilitatea de a închide bugetul pe 2019 din cauza cheltuielilor imense cu pensiile și salariile bugetarilor, ministrul și-a asumat un război complex, pe mai multe fronturi, cu principalii actori ai economiei de piață.

Războiul cu băncile și lăcomia PSD

Instituind o taxă pe activele instituțiilor financiar-bancare în situația în care media trimestrială ROBOR depășește pragul de 1,5%, nu face decât să finalizeze atacurile pe care Dragnea și echipa sa le-au formulat asupra sectorului bancar încă din 2017, prin atacuri succesive la adresa BNR și a guvernatorului Mugur Isărescu. ROBOR este însă o țintă falsă, iar taxa instituită de guvern este impropriu numită „pe lăcomie“, după cum citim în scrisoarea BNR către Teodorovici înainte de adoptarea OUG, și aceasta pentru că băncile nu stabilesc arbitrar nivelul ROBOR, ci îl calculează ca „medie aritmetică a ultimelor rate cotate de fiecare dintre cei 10 participanți la fixing desemnaţi pentru depozitele plasate într-un interval de 15 minute înainte de fixing, după eliminarea extremelor“. Ca atare, apreciază BNR, „stabilirea unor praguri fixe ale ratei dobânzii ca reper pentru evaluarea profitabilităţii excesive a unui sector bancar nu este adecvată, pentru că ratele de dobândă de pe piață au caracter variabil...“. Potrivit simulărilor BNR, dacă taxa „pe lăcomie“ se aplică așa cum dorește guvernul, nicio bancă nu va mai fi profitabilă, inclusiv băncile de importanță sistemică.

Atât BNR, cât și reprezentanții băncilor private au avertizat că efectul pe termen mediu și lung al acestei taxe se va repercuta asupra clienților băncilor, persoane fizice sau juridice, pentru că băncile vor mări sumele cerute ca avans la credite și/sau vor mări dobânzile. Așa s-a întâmplat în Ungaria, după ce, în 2010, în plină criză financiară mondială, Viktor Orbán a decis o măsură similară. A făcut-o însă după ce s-a consultat politicos cu băncile și a redus nivelul taxei de îndată ce i-a constatat efectele negative. La noi, însă, au lipsit și consultările cu partenerii sociali, și studiile de impact, cum lipsește și contextul unei crize financiare mondiale, care să impună măsuri extreme. De altfel, este greu de explicat de ce impui o astfel de taxă, când te lauzi cu o creștere economică de peste 5%. De aceea guvernul recurge la artificii propagandistice comunistoide, menite să disimuleze falimentul politicii sale economice și strategia deliberată (potrivit unor economiști de prestigiu) de a permite evaziunea fiscală pentru ca banii datorați să rămână în buzunarele clientelei de partid și, ulterior, ale partidului însuși. Guvernanții știu bine că în final costurile impuse băncilor vor fi transferate către cetățean, cum știu și că este anormal să ai un nivel de colectare cu 10% sub media europeană și să fii sub nivelul Bulgariei la colectarea TVA. Dacă este deci să vorbim de lăcomie, ar trebui să vorbim în primul rând de PSD, care nu se mai satură să consume resursele financiare produse de alții.

Războiul cu companiile

Dacă până acum PSD s-a concentrat asupra confiscării resurselor companiilor de stat și s-a mulțumit să atace companiile multinaționale doar la nivel retoric, odată cu OUG 114 retorica s-a materializat într-o taxă pe cifra de afaceri de 3% aplicabilă companiilor din domeniul energetic și al telecomunicațiilor. De la companiile de stat cu greu se mai putea stoarce ceva, după ce profitul fusese „aspirat“ de buget și dividendele plătite în avans, ceea ce a lăsat aceste companii fără nicio posibilitate de a face investiții mult întârziate deja. Trebuia trecut la companiile private pentru a acoperi găurile din bugetul de stat care, potrivit unor surse, ar fi dus deficitul la 5%, adică la un nivel mult superior celui acceptat de Comisia Europeană. Și aici avem de a face cu o veche obsesie PSD-istă, doar că partidul, conștient de faptul că o taxă pe cifra de afaceri este împovărătoare și frânează dezvoltarea companiilor, a ezitat s-o aplice până acum. Totodată, după cum au arătat reprezentanții investitorilor străini și ai oamenilor de afaceri români – Consiliul Investitorilor Străini și Coaliția pentru Dezvoltarea României –, și aceste taxe se vor regăsi în prețurile percepute de companii pentru produsele lor. Adică benzina, telefonul mobil și Internetul vor costa mai mult. Nici vorbă deci să fie apărat cetățeanul, iar cine crede că va fi protejat prin plafonarea prețului la gaze naturale uită că acest preț, cum a arătat PNL, este limitat la producător. În schimb, compania de distribuție și transport nu are de ce să ezite să ridice prețul pentru a-și acoperi pierderile cauzate de aplicare taxei de 3% pe cifra de afaceri. Tot la capitolul taxe, impozite și vechi obsesii, merită să amintim că tandemul Teodorovici-Vâlcov a confiscat la trezorerie și „taxa pe viciu“, care mergea la Ministerul Sănătății, văduvind acest minister de 270 de milioane de euro. La fel s-a întâmplat și în 2003 cu excedentul Casei de Asigurări de Sănătate, folosit de Mihai Tănăsescu pentru a acoperi deficitul și a prezenta FMI un buget acceptabil. Luat cu titlu de împrumut, acest excedent nu a fost restituit niciodată.

Distrugerea Pilonului II de pensii

În cazul Pilonului II de pensii, avem de a face cu cronica unei morți anunțate, inițial de Lia Olguța Vasilescu și de fostul ministru de Finanțe Ionuț Mișa. Repudiată de Liviu Dragnea ca „fake news“, tema a revenit în discursul inept al domnului Teodorovici, care vorbea la un moment dat despre „profitabilitatea“ Pilonului I, care ar putea fi superioară celei înregistrate de Pilonul II, deși orice persoană alfabetizată economic știe că Pilonul I nu face decât să preia contribuțiile la asigurărie sociale de stat și să le distribuie pensionarilor actuali. Nu investește, deci nu are de unde să obțină profit. Profit obțineau fondurile de pensii din Pilonul II, dar probabil nu o vor mai face, după ce OUG 114 le-a redus forțat comisionul de administrare și a introdus o serie de măsuri menite să încurajeze retragerea depunerilor și redirecționarea lor către Pilonul I. Totodată, contribuțiile la Pilonul II au fost sistate pe mai mulți ani pentru ingineri, arhitecți și alte categorii din sectorul de construcții.

Triumful restaurației

În ciuda criticilor tuturor partenerilor sociali, guvernul nu renunță. Dimpotrivă, duminică, ministrul Teodorovici anunța că îl va convoca la minister pe guvernatorul BNR pentru a schimba regulile de calcul ale ROBOR. Ca întreg guvernul Dăncilă-Dragnea, ministrul de Finanțe consideră că, în numele unei majorități parlamentare, poate distruge toate regulile, instituțiile și echilibrele economice care stau în calea planurilor partidului său.

Din rândurile opoziției politice, doar PNL s-a manifestat cu vigoare, cerându-i Avocatului Poporului – aflat, evident, în concediu! – să sesizeze CCR în chestiunea mai multor aspecte ale OUG 114. Ludovic Orban a pus și el punctul pe „i“ când a somat guvernul să prezinte de urgență proiectul de buget pe 2019, care ar fi trebuit depus la parlament deja în octombrie 2018. Restul opoziției, USR și PMP, par să fi fost în vacanță. Oricum, însă, dezastrul nu va putea fi evitat, pentru că opoziția nu are destule voturi, iar UDMR joacă cu puterea. Astfel, guvernul va închide (forțat?) bugetul cu un deficit situat sub 3% din PIB și își va continua războiul cu băncile și companiile private, în scopul îngenunchierii lor. Ca și în justiție, restaurația autoritarismului are toate șansele să reușească, pentru a salva sistemul cleptocratic care, iată, anul acesta împlinește trei decenii de împliniri mărețe.

Salariul minim

De la 1 ianuarie 2019 salariul minim brut pe economie a crescut la 2.350 de lei doar pentru angajații cu studii superioare, nu și pentru cei cu peste 15 ani vechime, așa cum fusese anunțat, care rămâne de 2.080 de lei. Astfel, România ajunge la cel mai mare salariu minim din regiune, aproape 500 de euro, depășind Polonia și Slovacia. Guvernul nu a prezentat impactul bugetar al creșterii.

Pilonul II de pensii

Peste 7,21 milioane de români contribuiau la Pilonul II de pensii la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2018, față de 7,19 milioane în luna octombrie. Valoarea totală a activelor din sistem a urcat de la 47,08 la 48,19 miliarde de lei, arată ASF. Datele oficiale arată însă că peste 6,04 milioane de români cu pensii private vor putea opta să se transfere la sistemul public de pensii.