De același autor
Cum opinia publică și clasa politică din România reacționează doar la morți și nenorociri, constatăm că au fost îndeplinite condițiile pentru reluarea unui subiect care ar fi putut fi rezolvat de mult, dacă politicienii ar fi dat dovadă de un minim de responsabilitate și curaj. A fost nevoie de trei copii morți de rujeolă și de izbucnirea unei epidemii pentru ca oamenii politici să-și amintească de subiect și Avocatul Poporului să se sesizeze că Legea vaccinării nu a ajuns încă în dezbatere publică, deși fusese anunțată pentru luna aprilie. Între timp, acoperirea vaccinală a scăzut la 75% pentru mai multe tipuri de vaccin, inclusiv ROR (rujeolă-oreion-rubeolă). Procentul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a asigura imunitate de grup este de 95%. Riscul reapariției unor boli grave, ca poliomielita, difteria sau tetanosul, este deci real, iar epidemia de rujeolă de anul acesta, cu 675 de cazuri și trei decese confirmate, ar trebui considerată un semnal de alarmă.
Constatăm însă că numai copreședintele PNL Alina Gorghiu a avut o reacție fermă de susținere a vaccinării copiilor, amintindu-ne totodată că Legea prevenției în sănătate, depusă de trei deputați în primăvară, zace la parlament. Proiectul prevedea, printre altele, că persoanele care refuză să participe la un program gratuit de prevenție vor fi obligate să plătească, parțial, tratamentele care vor fi necesare pentru bolile ce ar fi putut fi prevenite. Deputații PSD s-au distins prin virulența cu care au contestat legea, pretinzând că îi apără pe „românii săraci“, deși tratamentele propuse, inclusiv vaccinarea, erau gratuite. Mai mult, ei au amenințat că, dacă legea va fi adoptată, PSD o va ataca la Curtea Constituțională. Poate tocmai de aceea PSD-iștii tac acum. În cele din urmă, legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, deși raportul Comisiei de sănătate, dominată de PSD și aliații săi, propusese respingerea. Dacă PSD o va bloca în Senat, ar fi bine să-și asume răspunderea pentru consecințe.
În tot cazul, Ministerul Sănătății nu a avut timp de Legea vaccinării, inițiată pe vremea ministrului PSD Nicolae Bănicioiu. Pe surse, s-a anunțat că legea ar prevedea și sancțiuni pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor, după ce au fost informați de medic asupra riscurilor acestui refuz. În august, ministrul „tehnocrat“ - și străin de medicină – Vlad Voiculescu anunța că legea va intra în dezbatere publică în luna septembrie. Suntem la sfârșitul acestei luni și încă așteptăm, spre deosebire de epidemii, care își urmează cursul nestingherite. Ministrul promitea asigurarea stocurilor necesare de vaccinuri și despăgubiri pentru administrarea necorespunzătoare a vaccinurilor. Despre sancționarea refuzului vaccinării nu știm deocamdată nimic, dar sperăm că ministrul este de acord cu președintele Societății Române de Microbiologie, profesorul Alexandru Rafila, care, plecând de la Carta Drepturilor Copilului, declara în primăvara acestui an: „Așa cum au drept la tratament medical, [copiii] au dreptul să fie vaccinați încât să nu se îmbolnăvească atunci când cresc, să nu existe sechele, decese în rândul copiilor“.
Și atunci, de ce au fost campaniile de educare și informare ale ministerului practic inexistente până în prezent? Oare pentru că politicienii s-au temut să abordeze cu responsabilitate și curaj un subiect care a devenit, în mod stupid și irațional, atât de controversat? Din 2013, numărul copiilor vaccinați scade constant, nu numai în rândul categoriilor sărace și ignorante ale populației, unde face ravagii actuala epidemie de rujeolă, ci și din cauza refuzului unor părinți din mediul urban. În loc să protejeze populația de epidemii prin politici publice responsabile, statul a cedat în fața campaniilor agresive ale unor grupări marginale, adesea manipulate de grupuri de interese. Aceste campanii au fost contracarate ferm în Occident, dar încă au succes în țări ca India, de pildă, unde musulmanilor li se spune că vaccinurile sunt o conspirație americană împotriva Islamului. BBC a publicat anul acesta articolul unui medic indian care, îngrijorat de înmulțirea cazurilor de difterie în Kerala, a constatat că promotorii campaniei antivaccin erau practicieni, adesea neautorizați, ai homeopatiei sau ai medicinei naturiste. Să nu ne credem superiori, căci și la noi literatura antivaccin este distribuită în rețele apropiate de clinicile naturiste și, din păcate, ortodoxe. Faptul că activiștii antivaccin, ca Olivia Steer, nu au nicio pregătire medicală sau științifică nu a împiedicat mediatizarea lor, inclusiv după izbucnirea epidemiei în curs. Ministerul Sănătății a condamnat, tardiv, mediatizarea unor puncte de vedere lipsite de fundament științific pe tema vaccinării, dar... cam atât.
Alte guverne au fost ceva mai curajoase, sancționând refuzul vaccinării obligatorii cu amenzi care merg de la 2.400 de euro (Polonia) până la 30.000 de euro şi închisoare de până la doi ani (Franța) sau pierderea ajutoarelor de stat (Australia). În Belgia, copiii nevaccinați nu sunt primiți la școală și la grădiniță, iar în SUA, Academia de Pediatrie permite medicilor să refuze, în limite rezonabile, să primească la consultație copii nevaccinați. La noi, însă, politicienii au considerat sănătatea publică secundară față de inconvenientul unei dezbateri pentru care, probabil, nu sunt pregătiți. Ne întrebăm deci dacă este suficient că au murit trei copii de rujeolă, pentru ca politicienii să îndrăznească să abordeze responsabil și curajos problema vaccinării într-un an electoral. Sau au nevoie de mai multe victime? Câte?