Salarizarea personalului sanitar, o cacealma PSD-istă

Haosul creat în sănătate este încă o confirmare a inconsistenței promisiunilor electorale făcute de PSD.

Rodica Culcer 24.04.2018

De același autor

 

Mai poate PSD să pretindă că este un partid social-democrat după ce a redistribuit fondurile pentru salarizarea infirmierelor și brancardierilor în favoarea medicilor și asistentelor? Evident, niciun principiu al doctrinei sale oficiale nu susține o asemenea decizie, care sfidează de altfel și bunul simț în așa măsură, încât unii medici au ajuns să-și împartă suma rezultată din mărirea de salariu cu infirmierele din spital, iar alții au declarat public că nu și-au dorit o mărire salarială cu prețul sărăcirii colegilor lor de muncă. Haosul creat în sănătate după intrarea în vigoare a Legii salarizării personalului bugetar (153/2017) devine astfel încă o confirmare a inconsistenței promisiunilor electorale făcute de PSD.

 

Discursul triumfalist al ministrului Sănătății, Sorina Pintea, care anunța creșteri salariale de 70-170% pentru medici și asistente de la 1 martie, avertizând că nu mai există nicio scuză pentru a nu oferi de acum înainte servicii medicale „ca în UE“, s-a dovedit de-a dreptul ridicol. Cine oare, în UE, ia din banii infirmierelor pentru a mări salariile medicilor? Și cum poți asigura servicii la nivel european, când o parte a personalului implicat în actul medical este în pragul disperării? Totodată, doamna ministru însăși a fost nevoită să admită că nu doar 3% din personal va suferi pierderi salariale, ci 10%. Slugile propagandistice de la Antena 3 i-au ținut isonul, amintind că PSD nu a promis măriri de salarii decât pentru medici și asistente. Adevărat, dar nici nu a anunțat că aceste măriri vor fi finanțate prin tăierea drastică, cu sume de până la 1.000-1.400 de lei, a veniturilor restului personalului sanitar. Nu ar trebui să ne mirăm că nu sunt bani pentru toți, de vreme ce „experții“ PSD au inclus în Legea salarizării bugetarilor artificiul mutării contribuțiilor de la angajator la angajat, reducând astfel creșterea venitului net la 3-4%, dar nici aceasta pentru toți bugetarii. Între timp, inflația, ajunsă la aproape 5%, a anulat și această creștere.

 

În sistemul sanitar, scăderea drastică a veniturilor se datorează plafonării sporurilor la 30%, ceea ce a dezavantajat acele categorii care lucrau în condiții speciale, ca ATI sau boli contagioase, de pildă, și beneficiau de sporuri de până la 100%. Ministrul Sorina Pintea le consideră exagerate. Dar la ce te poți aștepta de la un ministru care nu este medic, ci doar contabil și, în ciuda experienței de manager de spital, nu înțelege specificul activității extrem de complexe din domeniul asistenței medicale? Doamna Pintea repetă obsesiv că trebuie să aplice legea și le pasează managerilor de spitale pisica moartă a inechității salariale generate de partidul său, cerându-le să compenseze pierderile generate de guvernanți din fonduri proprii, mai concret, din fondul de premiere. Imediat, managerii i-au amintit că acest lucru este ilegal și nu poate acoperi integral pierderile de venituri suferite. În plus, o circulară care ar fi trebuit să facă posibilă această compensare a întârziat foarte mult. Oricum, ea nu ar rezolva decât problema veniturilor din luna martie, fiind de fapt o cârpeală.

 

Confruntată cu perspectiva unei greve generale în sistemul sanitar, anunțată de sindicate pentru data de 11 mai, premierul Viorica Dăncilă, după ce s-a mai făcut o dată de râs insistând că în sistemul sanitar nu se poate vorbi decât de creșteri salariale, nicidecum de scăderi de venituri, le-a cerut totuși miniștrilor Finanțelor, Muncii și Sănătății să rezolve problema. Cum o vor face, respectând Legea 153/2017, rămâne un mister. Presați de guvern, unii manageri susțin că au găsit resurse pentru a acoperi pierderile de venit din luna martie, dar refuză să spună și de unde vor lua banii, alimentând temerile că vor fi sacrificate alte cheltuieli - cu medicamentele, hrana pacienților, reparațiile, dotările, investițiile etc. - într-un sistem aflat și așa în prag de colaps.

 

În fața unor astfel de măsuri cu potențial politic destructiv te întrebi dacă este vorba de incompetență sau de ticăloșie. Fără a nega certa incompetență a echipei guvernamentale, sunt tentată să privilegiez ticăloșia și cinismul. Nu este posibil ca Liviu Dragnea să nu fi știut exact care va fi efectul dezechilibrării totale a sistemului de salarizare din sistemul sanitar. El a calculat însă că îl va putea contracara cu ajutorul turmei PSD-ALDE care alcătuiește majoritatea parlamentară și votează legi menite să-i asigure atotputernicia pentru o jumătate de secol, al clientelei din administrația centrală și locală, remunerată regește, și al aparatului de propagandă de la televiziunile aservite, care ocupă spațiul public cu subiectele comandate de Liviu Dragnea, din zona „agresiunea“ statului paralel. Categoriile de personal perdante din sistemul sanitar se văd, așadar, izolate și neglijate, căci bizonul PSD-ist se va îngrozi de „abuzurile“ doamnei Kӧvesi și nu va fi preocupat de problemele infirmierelor, cu atât mai puțin de cele ale biologilor, chimiștilor și anatomopatologilor din spitale. Din motive care țin și de propriul comportament, personalul sanitar nu se bucură de o simpatie deosebită în rândul populației.

 

Nu știm ce se va alege pe termen lung de aceste calcule, dar, deocamdată, Liviu Dragnea, întărit involuntar de o opoziție ineficientă, o societate civilă amorfă și un președinte în defensivă, crede că i-a reușit cacealmaua și că poate merge neabătut înainte. Iar nemulțumiților, inclusiv salariaților din sistemul sanitar, le poate răspunde cinic: un fleac, v-am ciuruit!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22