De același autor
Judecand riguros, nimeni nu poate dovedi autenticitatea celor discutate si nici nu este clar daca documentele in cauza pot constitui dovezi in instanta. Termenul de “stenograma” este impropriu, caci stenogramele reprezinta rezultatul unei proceduri oficiale, fiind ele insele documente de necontestat. In cazul de fata avem de a face cu pretinsa transcriere a unor casete audio pe care erau inregistrate, se spune, sedintele de taina ale PSD. Acolo se puneau la cale, potrivit transcrierilor, influentarea justitiei in scopuri politice, in special impotriva lui Traian Basescu; ascunderea unor dosare cercetate de Curtea de Conturi; controlul asupra televiziunilor si presei scrise; contracararea actiunii ONG-urilor etc. Nimeni nu a putut proba autenticitatea transcrierilor, dar ele par credibile si concorda cu ceea ce s-a petrecut “la suprafata”, pe scena politica si mediatica a tarii. In sprijinul veridicitatii celor consemnate electronic vine si refuzul PSD de a actiona in judecata ziarele care au publicat “stenogramele”. Probabil ca partidul conta pe memoria scurta a ziaristilor si pe avalansa de noi evenimente care aveau sa acapareze atentia presei odata cu instalarea noii puteri. Lucrurile au luat insa o intorsatura neasteptata. Cel mai ciudat lucru este ca Parchetul General chiar s-a apucat sa cerceteze plangerea privind influentarea justitiei in scopuri politice depusa anul trecut de un grup de organizatii nonguvernamentale reunite sub umbrela Asociatiei pentru o Justitie Europeana in Romania. Ne intrebam, desigur, daca Parchetul ar fi fost la fel de zelos si in cazul in care ar fi castigat PSD. Chiar si asa, ce ar fi putut dovedi? Discutiile, private in fond, ar fi trebuit urmate de inscrisuri oficiale care sa dovedeasca interventia in justitie. Or, toti stim ca astfel de interventii se fac la telefon sau intre patru ochi si nu lasa urme. Ca ancheta sa nu dispara din nou din prim-planul vietii publice, isi face aparitia in spatiul virtual misteriosul hacker “Mihai Eminescu”, care o someaza pe Dorina Mihailescu, apropiata colaboratoare a lui Adrian Nastase, sa recunoasca faptul ca ea a coordonat inregistrarea sedintelor si transcrierea lor. Ca sa fie luat in serios, hackerul mai arunca pe piata doua stenograme - una in care aflam ce calcule politice se faceau in iunie 2004 si alta din care reiese ca Adrian Nastase ar fi stiut de existenta casetelor.
Termenul pana la care cei doi sunt somati sa-si asume rolul in “scandalul stenogramelor” expira dupa ce actualul numar al revistei 22 va ajunge in tipografie, astfel ca nu vom putea consemna aici deznodamantul acestui palpitant serial politico-cibernetic. Ceea ce am vazut cu ochiul liber este insa surprinzator: daca, la inceput, toti liderii PSD faceau zid in jurul lui Adrian Nastase si negau autenticitatea transcrierilor, brusc Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu incep sa-si aminteasca de unele discutii, iar fostul ministru al Transporturilor o contrazice public pe Dorina Mihailescu, afirmand ca sedintele PSD puteau fi inregistrate prin instalatia de sonorizare. Presedintele PSD, Mircea Geoana, refuza sa faca vreo declaratie. Are perfecta dreptate - scandalul nu-l priveste pe el, ci pe Adrian Nastase, rivalul sau la suprematia in partid, vizat in acelasi timp si de Alianta in efortul ei de a-i inlocui pe presedintii celor doua Camere ale Parlamentului cu reprezentanti ai noii puteri. Nu facem nimanui proces de intentie, dar nici nu putem ignora faptul ca “scandalul stenogramelor” izbucneste intr-un moment favorabil unor forte politice atat din PSD, cat si de la putere.
In fond, in afara declaratiilor referitoare la fortarea mainii unor judecatori si procurori, restul discutiilor sunt, in marea lor majoritate, firesti pentru un partid politic intr-un an electoral. Calculele strategice si tactice de influentare a opiniei publice sau a unor categorii de salariati, in speta cadrele didactice, fac parte din practica oricarui partid care vrea sa castige alegerile. Secretul succesului partidelor politice este ca astfel de discutii raman de regula secrete, iar deliciul lecturii “stenogramelor” este tocmai faptul ca ne propune o privire prin gaura cheii in laboratoarele puterii PSD-iste, obsedata de imagine si de manipulare. Interesant este ca pana acum nu am citit nimic despre chestiunile financiare, despre donatii si donatori, despre banii cu care s-a facut campania electorala. “Mihai Eminescu” nu pare sa doreasca desfiintarea partidului in ansamblu, ci doar a anumitor persoane.
De altfel, acest scandal este el insusi o operatiune de manipulare si seamana tot mai mult cu o reglare de conturi in interiorul PSD. Desi justitia nu poate ignora noile probe si este chemata sa faca lumina, nu cred ca vom afla vreodata tot adevarul. In fata fortelor care ne manipuleaza suntem obligati sa ne recunoastem neputinta si sa reflectam asupra conditiei cetateanului intr-o democratie originala.
