De același autor
Este greu de crezut că liderii politici de la București nu știau că decizia Consiliului JAI din 8 decembrie va fi un eșec pentru tentativa României de a intra în spațiul Schengen. După ce cancelarul Austriei și ministrul său de interne declaraseră răspicat că Austria avea să voteze împotriva admiterii României și Bulgariei nimeni nu se putea aștepta ca decizia lor să se modifice în urma revoltei vuvuzelelor puterii de la televiziunile de știri, care au afurisit Austria mai multe zile la rând. Dacă am fi vrut cu adevărat să intrăm în spațiul Schengen nu aceasta era calea, ci o diplomație discretă și eficientă. Nu ajută nici scrisorile deschise frumos scrise, nici bălăcăreala Austriei de către propagandiștii puterii care își zic ziariști. Dar ordinul dat televiziunilor era să facă zgomot pentru a putea justifica eșecul țărișoarei și a distrage atenția de la nerealizările guvernanților acumulate de-a lungul anilor. Nu întâmplător președintele Klaus Iohannis nu s-a arătat la față în aceste zile, preferând să-l trimită pe ineptul Bode la Viena, de vreme ce tot nu era nimic de salvat. Șefului statului nu îi place să se asocieze cu eșecuri, așa că stă îmbufnat la Cotroceni, de unde afișează pe site comunicate țâfnoase, cum a fost și cel de joi seara, și îl trimite la rampă pe premierul Ciucă, deși Constituția îi conferă președintelui, nu premierului, rolul principal în chestiuni de politică externă și de apărare.
Să nu uităm că din 2012, deci de zece ani, suntem guvernați de PSD, cu PNL și UDMR în roluri secundare, cu excepția unui scurt interludiu de opt luni în 2021, iar Iohannis este președinte de opt ani. Or, PSD și acoliții săi au decredibilizat justiția și lupta anticorupție și au populat instituțiile statului cu clientela de partid, expunând astfel România la critici întemeiate generate de calitatea proastă a factorului uman. Vom fi îndeplinind noi „condițiile tehnice”, dar tehnica este controlată de oameni, iar în oamenii noștri din vămi, de pildă, este greu să ai încredere și nici pe șefii lor nu ne putem baza, cum nici în justiția română, care a închis practic aproape toate dosarele de corupție din vămi și de la poliția de frontieră, nu poți să te încrezi. Din cauza acestor deficiențe structurale, tolerate prea ușor de un electorat superficial și majoritar amoral, vom fi întotdeauna vulnerabili în fața unor jocuri cinice de putere la nivel internațional, cum am fost și anul acesta.
Tot ce știm despre imperfecțiunile noastre nu anulează mizeria pe care ne-a făcut-o Austria, dar și Olanda, care, ipocrită și perversă, a pretins că nu respinge România, ci doar Bulgaria, deși soluția unei Bulgarii făcute sandwich între două state Schengen – Grecia și România – era de tot râsul și absolut nerealistă. Argumentația oficialilor austrieci privind numărul mare de migranți ilegali fac abstracție, probabil deliberat, de faptul că Austria are o graniță comună cu Ungaria, nu cu România. Dar Nehammer, Orban și președintele Serbiei, Vucici, sunt amici și „nu se face” să dai vina pe prieteni, deși știi sigur că prin țările lor trec migranții de care zici că vrei să scapi. Totodată, este ilogic să spui că Schengen nu trebuie extins pentru că este nefuncțional, dar să propui totuși intrarea Croației. Marele specialist în geopolitică Bode arată cu degetul spre mâna lungă a Rusiei, în al cărei interes ar fi acționat Austria. Nu excludem ca Putin să se bucure de divizarea Europei și de eșecul Comisiei Europene, care nu a putut impune extinderea spațiului Schengen, cu toate imperfecțiunile României și Bulgariei. S-a creat o falie de care UE nu avea nevoie și probabil Comisia Europeană va căuta o soluție de compromis - pe termen mediu și lung însă. Comisarul european pentru afaceri interne ne-a consolat frumos și ne-a promis că problema noastră va fi rezolvată „până la sfârșitul acestui mandat”. Cu alte cuvinte, în următorii doi ani – și probabil nu în următoarele șase luni, căci Suedia, care preia la 1 ianuarie 2023 președinția rotativă a Consiliului UE, nu va dori să pună pe agendă extinderea Schengen pentru că are ea însăși o problemă cu migrația. Într-adevăr, Suedia și Austria, ca și Italia, au o problemă cu migranții și au dreptate să ceară CE un plan de măsuri care să atenueze problemele existente, dar nu au dreptul moral să ia România și Bulgaria ostatici pentru promovarea cauzei lor. Să nu ne lăsăm deci impresionați de Suedia, soră a Austriei și Olandei întru ipocrizie și perversiune. Italia, care are probleme mult mai mari cu migranții care vin pe mare, nu s-a comportat atât de abject și nu a blocat România, deși are mulți români pe teritoriul ei, printre care și nu puțini răufăcători. Dar jocurile politice europene sunt cinice, căci pretutindeni politicienii sunt cinici și ghidați de propriile interese, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru această realitate. Totodată, dacă se va declanșa o reformă profundă a spațiului Schengen, va trebui să așteptăm rezultatul acesteia înainte să ne depunem din nou candidatura.
Până când Comisia Europeană va găsi o soluție de compromis pentru România, dacă președintele Iohannis va reuși să introducă tema la Consiliul European de săptămâna viitoare, ar fi mai profitabil pentru noi să ne comportăm matur și responsabil și să renunțăm la ideile prostești, promovate chiar de prim vice-președintele PNL Rareș Bogdan sau de la ministrul psd-ist al turismului, cum ar fi boicotarea companiilor austriece ca Raiffeisen, Erste și OMV, sau renunțarea la vacanțele de schi în Austria. Austria nu poate fi confundată cu un guvern vremelnic. Ea are și un președinte, care a susținut aderarea României la Schengen, iar partidul cancelarului Nehammer ar putea pierde următoarele alegeri. În plus, dacă nu ai altă benzinărie la îndemână pe șoselele patriei decât OMV, vei alimenta la OMV, așa cum alimentezi și la MOL, și la Lukoil, în ciuda guvernelor din țările lor de origine, nu mai puțin mizerabile decât cel austriac. Și cine a plătit deja o vacanță în Austria, nu își va pierde banii de dragul unui ministru psd-ist al cărui nume nici nu și-l amintește. Cine știe, poate că proprietarul hotelului care a încasat banii nici nu este un adept al actualului guvern. De altfel, două mari bănci austriece din România s-au disociat de decizia guvernului de la Viena în privința extinderii Schengen. Guvernul României însă poate decide să boicoteze și să blocheze inițiativele actualului guvern al Austriei în forurile europene, căci și noi avem acolo un drept de veto. Dacă vrem să contăm cât de cât, trebuie să știm când și cum să ne încordăm mușchii.
Înainte de toate însă este bine să devenim credibili și demni de respect pe plan european, ceea ce nu vom reuși peste noapte, dacă vom reuși vreodată, căci noi nu am ajuns o țară coruptă și condusă de plagiatori din întâmplare, ci dintr-o voință politică demnă de cauze mai bune. În loc să ne blocăm în tema Schengen per se și să ne victimizăm ipocrit sub faldurile tricolorului, am face mai bine să cerem reforme structurale, de fond, în justiție și administrație, să diminuăm drastic corupția, și, nu în ultimul rând, să pretindem o presă independentă și profesionistă în locul oficinelor de propagandă care se pretind televiziuni de știri. Cum însă justiția noastră patrioată tocmai i-a făcut scăpați pe Piedone, Cocoș și Bica, vă dați seama că încrederea în statul de drept și anticorupția din România au crescut exponențial în tot spațiul Schengen!
Comentarii 18
Dogaru - 12-19-2022
....Iar OMV mai vrea niște angajamente pe care sa le respecte statul român.
RăspundeVoicu Nicolae Lita - 12-19-2022
Dna. Culcer se face că nu știe că MCV și Schengen sunt instrumente de șantaj economic folosite din plin de către statele occidentale din UE în relațiile cu Bulgaria și România. Președinta PE, dna. Metzola și-a început discursul din parlamentul României cu fraza: „Nu renunţaţi la Europa, nu ne lăsaţi singuri” și a mai spus că: „România este pregătită să adere la spațiul Schengen de peste un deceniu”. De fapt dreptul de veto folosit de către Austria și Olanda la solicitarea Bulgariei și României, în ciuda recomandărilor de acceptare ale CE, nu reprezintă altceva decât un nou joc politic perfid al nucleului dur al UE, prin care se dorește eliminarea luării deciziilor în unanimitate. Odată îndeplinit acest deziderat urmează, în secunda doi, acceptare celor două țări în spațiul de liberă circulație comercială și a persoanelor. În acest sens România, prin vocea ministrului de externe, a spus că este dispusă să renunțe la dreptul său de veto.
RăspundeEva Kaili - 12-16-2022
Fac un apel solemn sa nu primim romania in prestigiosul Spatiu Schengen pana nu isi rezolva problemele legate de coruptia sistemica care macina osatura statului de 30 de ani si care poate duce in derizoriu inaltele standarde anticoruptie din Parlamentul European si Comisia Europeana. Propun un mecanism de control permanent al nivelului coruptie din Romania compus din Pfizer, Quatar, Burisma si Maria Spyraki.
RăspundePolilogu - 12-14-2022
CORUPTIA are un alt nume in UE ? NU ! Tot cu acest nume a intrat pînă și în plenul Parlamentului Europei. N-ați aflat pînă acum ?
RăspundeMarilou - 12-13-2022
Da. Aceasta este cauza: Coruptia. Si coruptia nu va disparea din Romania pana nu vor fi politicieni incoruptibili si inteligenti, nu niste analfabeti care se dau mari specialisti. Cand se va intampla asta?
RăspundeLevSt. - 12-12-2022
"...Inainte de toate însă este bine să devenim credibili și demni de respect pe plan european,..."___---___iar aceasta NU se poate obtine decat prin Justitie Sociala, Justite( si nu circ) si (ca baza, oriunde) prin ECONOMIE, mai ales intr-o tara cu (inca) resurse ... : "România: Gaura neagră a importurilor. Unde se va opri declinul abrupt al balanței comerciale? Deficitul comercial al României continuă să se adâncească de la lună la lună cu o viteză amețitoare, depășind noi praguri ce nu cu mult timp în urmă păreau imposibil de atins….”___–____”Pas cu pas”, claus cel gras, poate realiza orice, si nici macar nu mai poate da vina pe „greaua mostenire”(fiind la al doilea mandat), exact ca si in cazul Schengen, care este corelat puternic cu aceasta situatie, Austria si Olanda (+,+) stiu ca odata admisa in Sch., Romania va deveni o povara si mai mare, pentru UE, inclusiv pentru statele lor, unde se munceste si NU se fura , de catre politicieni si mafiile lor, omniprezente in teritoriu…Nu mai amintim de incompetenta, devenita criminala, prin faptul ca indivizi urdurosi , precum claus si rares bogdan, nu au nici macar minimul bun-simtz sa-si dea de misia, dimpotriva, ei saboteaza la scena deschisa, interesele Romaniei si populatiei…
RăspundeIosif Luca - 12-11-2022
Pe cand demisiile celor vinovati de la noi...vor fi puse in protap?
RăspundeLevSt. - 12-11-2022
Pana la acest moment nu am gasit niciun articol care sa prezinte corect situatia neacceptarii Romaniei in SS, insa am notat o avalnsa de infantilisme mioritice, precum inchideri de conturi cu banci austriece, renuntari de vacante in Austria, etc., iar aceasta in loc de critici si sanctiuni meritate, impotriva celor care au dus tara in asa situatie, in general este vorba de connducerea tarii, iar in particular pot fi nominalizate 2 personaje psihopate, care stiau ca vine acest vot, dar -chiar in ultima luna- ei au pus gaz pe foc, prin declaratii nesabuite, practic santaj ieftin si fara nicio acoperire, cat si lipsa totala de respect pentru o Agentie Europeana…Este evident ca este vorba de cretinul rares bogdan(lingaul de serviciu, al lui claus cel breaz), care ameninta Europa vestica cu infometarea, ca si cum Romania,etc., ar (mai) fi granarul Europei(valabil si pentru lape si carne), si nu Franta, Olanda, Danemarca, Spania si Italia, asa cum, claus cel breaz a facut „gafa” cu Comisia de la Venetia, dovezi ca cei doi au conspirat in a destabiliza Romania( iar acum fac pe prostii, adica un fel de scroafa in papusoi-stau ascunsi si nu zic nimic), si oriunde in lume, intr-o tara cat-de-cat respectabila, cei doi mari sabotori, ar fi fost scosi din orice pozitie publica, recent vezi cazul Peru si multe altele ,in trecut, in care presedinti corupti si/sau incompetenti, au fost demisi si chiar arestati…
RăspundeGladiatorul - 12-10-2022
Doamnă Culcer, Magnific. Ce pot, altceva, să spun. Se cunoaște meseriașul școlit, ani buni, la BBC. Vorbele din articol ar trebui să ne trezească, Dumnezeule, la realitate. Până unde mai putem permite inepțiile unor impostori ce s-au instalat, impertinenți, pe viață prin palate și pe fotolii, cu lefuri nu călduțe, ci fierbinți în comparație cu câștigurile noastre sub-modeste. Ne-au plecat copiii și nepoții, s-a golit țara de forța de muncă, de intelectuali. Ce mai așteptăm? Să ne trimită "doctorii" pârâți la farmacie să ne luăm doza de cianură. Nu-i mai încape nimic. Fudulia nemotivată, arivismul deșănțat, nesimțirea fără margini. Și toate astea fără ca ei să aibă un pic de reticență. Și noi? Noi contemplăm, impotenți, cum niște nemernici au ajuns să ne râdă în nas, știindu-ne slabi și exagerat de blânzi. Dar țara? Ce aveți cu țara, hahalerelor?
RăspundeLevSt. - 12-10-2022
Nemții de la BMW recrutează români pentru uzina de 3 miliarde de euro din Ungaria. Ce posturi sunt vizate.(…)___–__Interesant, nu? De fapt nu este nimic altceva decat aplicarea unei tehnici soft, pentru a garanta succesul „atacului” final, adica ruperea Transilvaniei de Romania, pentru ca nemtii sunt tot austrieci, asa cum si austriecii sunt tot nemti iar telurile lor sunt comune…
RăspundeIon - 12-10-2022
Doar un esec al mafiei romanesti de a-si intinde tentaculele in Schengen. Generalul Ciuca spune ca lupta va continua. https://www.libertatea.ro/stiri/kovesi-klaus-iohannis-mi-a-cerut-demisia-de-la-sefia-dna-am-refuzat-4318970
RăspundeG Popescu - 12-10-2022
Nu sint de acord cu articolul. Daca doamna Culver realizeaza ca austriecii au agenda lor si ne-au facut o nedreptate, ce anyume ar fi putut face politicienii romani sa schimbe directia? Nimic. Singura vina pe care le-o gasesc eu romanilor e atitudinea de sluga pe care o au. Nu poti face pe suga obedienta dupa care sa ceri sa fii tratat de egal. Polonia are o atitudine mult mai dura si sint considerati parteneri. In rest consider ca atitudinea romanolor a fost corecta.
RăspundeIle - 12-09-2022
Chapeau, doamna Culcer, ca intotdeauna. O analiza lucida a realitatii romanesti si sfaturi pertinente, pacat ca cei care ar trebui sa le proceseze sint analfabeti functional.
RăspundeCamelia - 12-09-2022
Mult adevăr în ceea ce ați afirmat. Lucrurile trebuie văzute în cheia adevărului și onestitatii, a cinstei fata de noi și fata de partenerii noștri europeni.
RăspundeAurel Sandu - 12-09-2022
Asa este, aveți perfectă dreptate!
RăspundeLevSt. - 12-08-2022
"...Constituția îi conferă președintelui, nu premierului, rolul principal în chestiuni de politică externă și de apărare...Dar Nehammer, Orban și președintele Serbiei, Vucici, sunt amici și „nu se face” să dai vina pe prieteni, ..." F. corect, iar cei trei prieteni, au tot nervul optic-si chiar pata oarba!- fixat pe Romania, si cu asa conducatori ai Romaniei, visul lor poate deveni realitate... :" România nu intră în Schengen nici de această dată. Olanda s-a alăturat Austriei în ultimul moment pentru votul negativ(…)///2-Nicolae Ciucă despre votul pentru Schengen: „Nu înţelegem poziţia inflexibilă arătată de Austria”(…)/// 3- Imagini revoltătoare de la morga Spitalului Județean Vaslui, unde persoanele decedate sunt ținute în condiții improprii: ”Suntem animale, asta suntem”(…)///4-Tragedie la Iași: O femeie a fost omorâtă de o haită de câini. „Un eveniment…” Plus, plus, plus alte sute de evenimente!_–_ma si miram ca -spre sfarsit- Olanda lasase pretentiile jos, a fost doar o tactica sa nu para ei singuri a fi Gica contra, insa problema NU este a lor, ci a Romaniei, ei stiu ca intrata in acest spatiu, Romania va deveni o problema si mai mare, practic din piatra legata de gatul Europei, Romania va deveni ditamai pietroiul, iar micile exemple care baltesc(in tara), sustin cerintele celor 2 tari, la care -in tacere- se raliaza si alte tari dezvoltate…Numai samuratul de Plenitza, nu intelege, el a trait doar in 2 tari, Romania si Afganistan si-i este de’ajuns „civilizatia” acestor tari, probabil „neantelegerea” sa, provine si de la faptul ca -la cap- el este precum dinozaurul de iohanis, , oase peste oase si putintel creier, si ala doar f. neted… In sfarsit, peste cerintele respectivelor tari, exista si chestii de alta natura, concurenta economica, etc., iar in cazul Austriei, s-ar putea sa asistam la ceva „mare”, mai ales in contextul ca in Germania doar ce s-a dejucat un plan care viza restaurarea Monarhiei…Adica, daca Rusia castiga in Ukraina , Austria (care nu este in NATO) si Ungaria, amandoua suspina dupa vremea Imperiului Austro-Ungar, si -banuiesc- sunt gata sa faca o noua alianta(cu drepturi egale), si sa-si autoserveasca o particica din Ukraina si toata Transilvania… Cea ce este insa cel mai important( si nimeni nu zice nimic) este faptul ca singurul mare vinovat de esec este bulibasa natiei, claus iohanis(caruia de data asta „i-a iesit!”), iar daca Romania ar avea cu adevrat cativa barbati de stat, claus ar fi imediat suspendat si incarcerat…Dar stim bine ce potarnichii si iepuri bantuie prin parlament, guvern, partide, etc., asa ca si claus si ciuca, isi vor termina , triumfalisti, mandatele de distrugere a Romaniei…
RăspundeDarie - 12-08-2022
Suntem o țară căzută în ghearele unei cleptocrații aflate deja la a doua generație...democratică. O țară care într-o sută de ani nu și-a putut construi măcar un drum cu patru benzi dintr-o graniță în alta. Într-o sută de ani, oameni buni! Volumul emigrației e de proporții biblice, dacă e să avem în vedere proporțiile matematice. Totuși, să pierzi pe timp de pace 40% din populația activă trădează chestii mult mai grave în intern decât banala discrepanță dintre statele UE. Presă liberă pe TV nu există în țară. Sunt pur și simplu niște case de avocatură fără scrupule și care operează exclusiv contra cost, mimând la modul cel mai nesimțit actul informării jurnalistice. De asemenea, reculul pe justiție pare că e mai puternic decât orice nivel corupție de dinainte. În domeniul drumurilor și al justiției se pare că societatea românească este incapabilă funciarmente. Acest popor nu poate construi o justiție independentă. Sună dur. Dar nu vorbele sună dur, ci tocmai faptele de o sută de ani sună așa. Greu de contrazis cu faptele, da. Stăm atât de prost încât Schengen-ul ar fi rău pentru noi. Austria s-a comportat nedemn de Austria pe care o știam. Dar noi? Vai de noi cu cabotinii și șmenarii românii pe post de dregători ai țării.
Răspunderonea - 12-08-2022
Nu se spune pe nume, dar cauza refuzului est coruptia din tara. Nimeni nu are chef sa ne integreze din ce in ce mai mult ca sa se trezeasca cu noi" Ungarii" si "Polonii" in EU. RO ar vrea ca doar EU sa-si respecte angajmentele . RO trebuie sa-si respecte angajamentele fata de UE, atunci are brusc o amnezie. In principal e vorba cele cu independenta justitiei, anihilarea coruptiei, respectarea punct cu punct a recomandarilor Comisiei de la Venetia . Ca sa nu zic ca RO ar trebui sa depaseasca toate aceste recomandari din proprie initiativa... Ca in final le aplica in inters propriu, nu ca sa dea cu tifla altor tari din Europa.
Răspunde