Sistemul ticăloșit - strategii de supraviețuire

Tricolorul construit de protestatari du­mi­nică seară în Piața Victoriei le-a stricat pro­babil sfârșitul de săptămână pese­diș­tilor, mai ales lui Liviu Dragnea. Nu nu­mai pentru că „Strada“ i-a bătut pe teren propriu, opu­nând un patriotism au­tentic discursului lor fals patriotic, ci pentru că a de­monstrat că resursele pro­testului nu s-au epuizat. Str­ategia de supraviețuire a „sistemului ticăloși“, creat de PSD și întreținut de toa­te partidele, s-a dovedit o improvizație. Concesiile par­­țiale nu au fost suficiente, iar de­mon­stra­țiile de forță nu au avut efectul scon­tat.

Fără îndoială, „sistemul“ a avut succese notabile: a respins cu ușurință moțiunea de cenzură a opoziției, reușind să mențină UDMR de partea sa; a obținut din partea Curții Constituționale nu doar respingerea obiecțiilor formulate de CSM și de Klaus Iohannis, ci și evitarea unei analize de constituționalitate a OUG 13, pe motiv că a fost abrogată; și a trecut prin parlament fără probleme un buget nerealist, care-i permite să cheltuiască discreționar fon­du­rile publice. Din cauza concentrării dez­ba­terii publice asupra protestelor, efectele nocive ale bugetului au trecut aproape ne­observate, ceea ce a fost un bonus pentru PSD. În sfârșit, PSD a reușit să aducă și el câțiva protestatari la Cotroceni, ca să se vadă la televizor că are susținătorii lui. Nu și-a dat seama însă că exact acest gen de protest, cu oameni mult mai puțin nu­me­roși și mai puțin convingători decât cei din Piața Victoriei, îi va agrava problemele de imagine. A fost ciudat, de pildă, că ni­cio altă mare organizație PSD din țară nu a dorit să organizeze proteste similare. Mai mult, la Iași protestatarii sunt încân­tați de primarul orașului, Mi­hai Chirica, vice­pre­șe­din­te al PSD, care nu con­te­neș­te să critice cons­tructiv, dar ferm stilul de conducere și strategia lui Liviu Dragnea. Au apă­rut deja voci în PSD care cer excluderea din par­tid a domnului Chirica, dar si­gur Liviu Dragnea știe că ame­nințările nu-l vor re­du­ce la tăcere pe primar. În sfârșit, dacă nu s-ar fi te­mut de rezistență mai mult sau mai puțin tacită din partid, presupunem că domnul Dragnea ar fi avut încredere în par­la­men­tarii s­ăi și nu i-ar fi legat de scaune, in­terzicându-le să voteze cu prilejul mo­țiu­nii de cenzură. Pe de altă par­te, protestul chinuit de la Cotroceni, ope­ră a câtorva baroni din sud, i-a permis pre­ședintelui Iohannis un demers extrem de abil: în­cer­când să stea de vorbă cu pro­tes­ta­tarii, ca­re l-au huiduit ca pe stadion, a reu­șit să scoa­tă în evidență com­por­ta­men­tul lor gro­bian și incapacitatea de a dia­lo­ga, pre­cum și indisponibilitatea d-lor Grin­­dea­nu și Dragnea de a comunica la rândul lor cu protestatarii din Piața Vic­toriei.

Baricadați în fortăreața majorității par­la­mentare, obținute prin abandon în de­cem­brie 2016, pesediștii au reprodus în spațiul public înverșunarea brutală pe care au co­mandat-o și protestatarilor de la Co­tro­ceni: parlamentarii PSD și ALDE au ieșit mi­tocănește din sală marți, când preșe­din­tele Iohannis se adresa parlamentului, Drag­nea și Tăriceanu au menținut dis­cursul agresiv la adresa DNA și a justiției în general, iar președintele comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, a lansat un atac frontal, în cel mai pur spirit comunist, la adresa multinaționalelor, care ar trimite oamenii în piață, și împotriva antreprenorilor pri­vați care pun la dispoziție mașinile și alte dotări ale firmelor lor pentru sprijinirea protestelor. Pozând în „Gigi Duru’“, PSD a încercat să atenueze cedările pe care a fost nevoit să le facă la presiunea de­mon­stranților și a UE, și anume, abrogarea OUG 13, deși aici există destule posibilități de răsturnare a situației, și demisia forțată a lui Florin Iordache, stâlp al imperiului Dragnea din sudul țării. Nu este ușor pen­tru un partid obișnuit să conducă în forță și să-și impună prioritățile fără a ține seama de binele public sau de lege. În tot acest vacarm, premierul Sorin Grin­deanu, decis probabil să-și salveze cariera poli­ti­că, a căutat discret să se distanțeze ușor fa­ță de Liviu Dragnea, afirmându-se ca autor al înlăturării indezirabilului Ior­da­che și lăsându-i pe Țuțuianu și pe Tă­ri­ceanu să se compromită printr-un discurs strident.

Această distanțare este vitală pentru pre­mier, având în vedere intransigența Co­mi­siei Europene față de continuarea luptei anticorupție. Întorși de la Bruxelles, unde i-a trimis partidul să-i apere pozițiile, Ana Birchall și Teodor Meleșcanu au avut un discurs nuanțat. Doamna Birchall a pus accentul pe satisfacerea condițiilor MCV, în vederea ridicării acestuia, și apoi, după numirea ca ministru interimar la Jus­tiție, pe o largă consultare în vederea mo­dificării legislației penale în spiritul de­ci­ziilor CCR - adică exact ce nu a făcut Flo­rin Iordache. Totodată, Teodor Meleșcanu a declarat că România va cere sprijinul experților europeni pentru modificarea co­durilor, ceea ce reprezintă altă cedare ma­joră din partea coaliției guvernamentale.

Toate acestea nu duc doar la diminuarea pres­tigiului PSD, îngreunează peste mă­su­ră rezolvarea problemei fundamentale a coaliției PSD-ALDE: salvarea penalilor din conducerea celor două partide de rigorile legii. Or, acest obiectiv primordial a de­ve­nit aproape insurmontabil, în condițiile unei mișcări de protest care se dovedește încă plină de vitalitate. PSD pare să fi intrat într-o situație lose-lose, pentru că ori renunță la salvarea liderilor săi penali, caz în care liniștește „Strada“, dar de­clan­șează haosul intern; ori nu renunță la sal­varea liderilor cu probleme penale și în­treține mișcarea de protest și presiunea ex­ternă. Când a pornit războiul asupra de­mo­crației și statului de drept, PSD spera să fie un Blitzkrieg pe care să-l câștige ușor și rapid. S-a ales în schimb cu un răz­boi de uzură. Ghinion.