Societatea civila si guvernul

180.000 de euro - atat a costat un studiu finantat de Ministerul Integrarii Europene care a starnit revolta a 23 de ONG-uri printre care se numara APADOR-CH, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Societatea Academica Romana, Centrul pentru Jurnalism Independent, Agentia de monitorizare a presei - Academia Catavencu, Pro-Democratia si Romani CRISS. Toate acuza "lipsa de profesionalism" si potentialului efect negativ al documentului, care se intituleaza chiar Strategia de dezvoltare a societatii civile pentru perioada 2003-2007. Nu toate ONG-urile s-au alaturat protestului, unele preferand sa nu irite MIE, singurul for din Guvern care negociaza Fondurile Phare pentru societatea civila. Atat protestul, cat si atitudinea prudenta sunt justificate si ilustreaza obstacolele ridicate în calea crearii unei vieti asociative viabile si independente în Romania. Indiferent cum vom analiza aceste obstacole, vom ajunge inevitabil la guvern ca sursa care le-a generat si aceasta pentru ca este vorba de bani.

Insasi ideea ca un minister se ocupa de alocarea fondurilor pentru consolidarea sectorului neguvernamental este aberanta. Ce sprijin ar putea primi de pilda APADOR-CH, aflat în proces cu guvernul în numele apararii accesului la informatii publice? De altfel, studiul contine deja elemente care sa întareasca controlul centralizat asupra alocarii fondurilor: finantarea europeana ar trebui sa se limiteze la o singura organizatie-umbrela pe sector la nivel national, în cadrul careia sa fie reprezentate anumite consortii. Or, societatea civila trebuie sa-si regleze singura mecanismele de functionare, nu sa fie dadacita de un for ostil, cum este guvernul, care nu are nici un interes în dezvoltarea ei. Obsesia acestuia de a controla ONG-urile s-a manifestat nu demult si prin controversata Ordonanta 37, care impunea un aviz guvernamental asupra constituirii unei ONG si instituia un filtru al executivului pentru acordarea de fonduri publice, si anume calitatea de "organizatie de utilitate publica", statut greu de obtinut de care se bucura doar 12 ONG-uri. Încercarile organizatiilor societatii civile de a bloca ordonanta în comisiile parlamentare au esuat pana în prezent. Sprijinul din partea presei a fost în cel mai bun caz inegal, ca si atentia acordata recentului protest. Prinde teren ideea periculoasa ca societatea civila nu este capabila de actiuni relevante si este prea slaba pentru a conta. Ca impactul actiunii ONG-urilor este limitat tine însa si de insuficienta fondurilor.

Realitatea prozaica este ca nu poti stimula spiritul civic doar afirmand principii. Crearea unei retele de informare sau consultanta pentru cetateni nu se face fara bani. Astazi, donatorii straini îndeamna ONG-urile sa-si gaseasca resurse interne de finantare si sa nu mai conteze pe generozitatea contribuabilului occidental. Cine ar putea dona însa bani organizatiilor societatii civile în Romania? Miliardarii de carton îmbogatiti din malversatiuni financiare, credite nerambursate si neplata impozitelor? Ei finanteaza fundatiile patronate de oamenii politici marcanti, ale caror rezultate în plan umanitar si cetatenesc sunt practic nule. Ceilalti oameni de afaceri sunt sufocati de fiscalitatea excesiva si terorizati de controale. Multi se feresc chiar de organizatiile profesionale pentru ca se tem ca vor fi fie persecutati, fie controlati de guvern. În aceste conditii, raman fondurile europene care trec însa prin mana guvernantilor înainte de a ajunge la ONG-uri. Cum sa nu se revolte deci ONG-urile cand sunt lovite de înca o tentativa de control guvernamental dublata de irosirea unor fonduri care ar fi fost mai bine utilizate chiar pentru întarirea societatii civile! Dincolo de elementele concrete ale finantarii, protestul celor 23 pune pentru noi toti o problema de principiu în conditiile politice actuale: este oare mai bine sa fii ferm si sa protestezi împotriva abuzurilor si instaurarii controlului excesiv, riscand sa fii marginalizat sau sa încerci o acomodare cu autoritatile pentru ca, dupa ce baronii locali si clientela de partid îsi vor fi primit tainul, sa obtii totusi ceva? Atitudinea transanta comporta riscuri, dar obliga forurile europene sa tina cont de ea. Compromisul nu-l apara niciodata de abuzuri pe cel care-l comite, chiar în numele unei cauze meritorii. El deschide doar posibilitatea unui nou compromis. Ori daca politica este uneori definita drept arta compromisului, în mod cert societatea civila nu se poate întemeia pe o astfel de atitudine, pentru ca-si pierde ratiunea de a fi.