De același autor
European este majoritar in Parlamentul European. Toata lumea ar crede probabil ca Blair si-a pierdut mintile, caci este inacceptabil ca doctrina unui partid mai vechi de o suta de ani sa fie schimbata in functie de o conjunctura europeana trecatoare. Ea poate fi modernizata, cum s-a intamplat cu ideologia laburistilor la mijlocul anilor 1990, dar nu poate fi aruncata la cos pentru a satisface calculele politice ale unor lideri de moment. Ceea ce este de neconceput intr-o democratie consolidata este insa posibil intr-o "democratie originala", cum este Romania, tara in care apropierea integrarii in UE a declansat o febra a transformarilor doctrinare. Intr-o singura zi, 7 mai 2005, PUR s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Partidul Conservator Roman (PCR), care se vrea afiliat cu Partidul Popular European (PPE), iar PD si-a modificat statutul pentru a face posibila reorientarea sa catre acelasi PPE. Dupa votul aproape unanim al celor 800 de delegati la Consiliul National (un singur membru s-a opus), la conventia nationala a PD din 25 iunie va putea fi depusa si o motiune cu caracter social-popular, nu doar social-democrat, ca pana acum.
Daca in cazul PUR/PCR nici surpriza, nici impactul nu sunt prea mari, nefiind vorba de un partid important sau de un model de consecventa, in cazul PD miza este considerabila, pentru ca avem de-a face cu un membru al Aliantei D.A., aflate la guvernare, si, de facto, cu partidul presedintelui Traian Basescu. Nu este de altfel nici un secret ca solutia populara a fost elaborata in retortele de la Cotroceni. Deocamdata liderii PD se pronunta cu maxima prudenta asupra unei eventuale reorientari, de teama sa nu provoace turbulente in interiorul partidului, dar intentia lor nu poate fi contestata.
Prima reactie la initiativa virajului doctrinar nu poate fi decat rezervata, caci oportunismul nu face cinste nimanui. Daca laburistii britanicii stiu foarte bine ca au fost infiintati pentru a reprezenta politic interesele sindicatelor, PD-istii nu prea-si amintesc de ce au venit pe lume. Practic, PD este rezultatul scindarii FSN in 1991 intre adeptii lui Petre Roman si cei ai lui Ion Iliescu si a devenit membru al Internationalei Socialiste (IS) printr-o abila manevra de cooptare a PSDR, condus de regretatul Sergiu Cunescu (va mai amintiti de USD?). Dupa ce IS si-a afirmat explicit sprijinul pentru PSD la alegerile din 2004 si a criticat pe fata PD, statutul acestuia din urma in comunitatea socialista internationala a devenit precar. Mai grava este insa aceasta precaritate in cadrul Partidului Socialist European, din Parlamentul de la Strasbourg, unde tot PSD este favorit. Domnul Basescu a inteles ca, in perspectiva aderarii, partidul sau nu are cum sa fie o voce semnificativa in acest grup parlamentar. Singura solutie este deci reorientarea catre o alta federatie de partide.
Calculul este logic si inevitabil, chiar daca implica sacrificarea ideologiei originare. Desigur, in PPE se mai gaseste cate un partid social-democrat, cum este cel al presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Nu putem totusi sa nu ne amuzam la ideea ca PD va fi, daca va adera la PPE, aliat cu conservatorii britanici si crestin-democratii germani, eurosceptici si antiimigrationisti, si cu Forza Italia a premierului Berlusconi, "denuntat" nu demult ca prieten al lui Adrian Nastase. Bomboana de pe tort, sau de pe coliva, este insa faptul ca popularii, fie ca sunt spanioli sau germani, se opun deschis "dirijismului socialist", adica tocmai ideologiei PD de astazi.
Odata ce trecem de reticentele firesti fata de orice gest derivat exclusiv din calcul si lipsit de orice umbra de idealism, nu vom putea nega inteligenta solutiei populare. Este practic singura modalitate prin care PD poate deveni un partid semnificativ pe plan european, caci partidele membre in PPE au toate sansele sa ramana influente si dupa viitoarele alegeri europene.
Reorientarea PD va antrena dupa sine si o reactualizare a fuziunii cu PNL. De altfel, din surse neoficiale s-a aflat ca acest subiect se discuta deja la nivelul conducerii liberalilor. Si ei isi dau seama ca, desi s-a manifestat poate prematur, Valeriu Stoica a avut dreptate cand a propus fuziunea sub umbrela unui mare partid popular.
Cum viitorul partid ar putea deveni un oponent puternic al PSD la Strasbourg si Bruxelles, Titus Corlatean s-a grabit sa catalogheze PD drept "un grup clientelar ghidat exclusiv de interese" si sa-l acuze de "neseriozitate politica fata de cei care au votat ideologia social-democrata".
Cinism poate, neseriozitate in nici un caz. Si pentru Romania este mai avantajos sa fie reprezentata de un partid mare intr-un grup european influent decat de doua partide relativ mici, minoritare in respectivele lor partide europene. Sa ne gandim macar la faptul ca marii nostri adversari in Parlamentul European, crestin-democratii germani, nu ne-ar mai fi atat de ostili, daca ar avea in Romania un partener politic semnificativ, nu doar un partid politic neparlamentar (PPCD) si o uniune creata pe criterii etnice (UDMR). In concluzie, Europa face inca un bine Romaniei, fortandu-i pe oamenii ei politici sa gandeasca in perspectiva continentala. Dupa ce vor depasi faza calculului pragmatic, ei si-ar putea chiar insusi doctrina populara. Daca avem noroc, o si aplica.
