De același autor
Dacă tot nu au reușit să obțină primirea României în Schengen, PNL și PSD, de mână cu AUR, s-au gândit, cu un cinism dus la limita iresponsabilității istorice, să mascheze incompetența guvernanților printr-o imensă diversiune, care să le aducă și câteva avantaje politice. Spațiul public, mai ales cel mediatic, s-a transformat într-un amplu spațiu de manipulare. Deși a încercat ulterior, fără succes, să potolească dulăii xenofobiei și izolaționismului dezlănțuiți de PNL și AUR, uniți în cuget și în simțiri, președintele Klaus Iohannis le-a fost inițial complice, prin tăcere, iar ieșirea sa la rampă, la patru zile după evenimente, a subliniat tot mai penibila sa irelevanță.
Echipa de zgomote chemată să operaționalizeze diversiunea puterii a plasat responsabilitatea amânării primirii României în Schengen exclusiv în curtea Austriei, exonerând ostentativ puterea de la București. Cancelarul Nehammer, mânat de interese electorale, este „omul rău” care a nedreptățit țara noastră, invocând argumente false privind migrația. Este o explicație parțială și simplistă. Știm de fapt prea puțin despre ceea ce s-a întâmplat înainte de eșecul din 8 decembrie de la consiliul JAI. Întrebarea „ce a știut președintele și când a aflat?” (what did the President know and when did he know it?), devenită celebră din vremea scandalului Watergate, este esențială și pentru noi astăzi. De aceea nu o pune nimeni, Doamne ferește de un răspuns sincer!
Cea mai probabilă explicație a eșecului nostru este că incompetenții și primitivii noștri guvernanți, băieți de la periferia Europei, au crezut că declarațiile de susținere ale Germaniei și Franței vor fi suficiente pentru a-i determina pe olandezi și pe austrieci să renunțe la rezervele lor și să ne deschidă porțile spațiului Schengen. De aceea au plusat, ridicând nivelul așteptărilor populației, și nu au mai făcut nimic – nici nu le-au cerut companiilor austriece să facă lobby la Viena, nici nu și-au tranzacționat inteligent votul pentru inițiativele Austriei. Când a fost clar că au calculat greșit, atunci au făcut singurul lucru la care se pricep (în afară de corupție): au lansat o diversiune xenofobă de ocultare a responsabilității, cu riscul asumat de a dezlănțui naționalismul și izolaționismul, de care însuși PNL ar dori să profite electoral, și de a ridica din nou cota AUR, care nu putea rata această ocazie. De aceea a tăcut Iohannis tot weekendul. Doar că atunci când a ieșit la rampă pentru a potoli spiritele, nimeni nu l-a mai luat în seamă, și nici nu și-a dat seama că se contrazice atunci când afirmă că „vinovații nu sunt la București”, dar și că viitorul demers diplomatic va fi „mult mai bine pregătit”. Deci președintele știe cât de prost a fost pregătit recentul demers.
PNL și PSD și-au confirmat apetența periculoasă pentru retorica naționalistă, înecând discursul echilibrat, dar tern, al premierului Ciucă cu strigătele de „trădare” venite din partea influentului Emil Boc, chemările stridente la boicot ale prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, bravada vicepremierului Grindeanu, care închidea conturile deținute la BCR-Erste de companiile subordonate Ministerului Transporturilor. S-au adăugat ministrul turismului (PSD), care ne cerea să nu mai mergem la schi în Austria, scrisoarea deschisă a ministrului de interne Lucian Bode către omologul său austriac și isteria naționalizării OMV, declanșată de Realitatea TV, dar la care au consimțit, prin declarații publice, politicieni ai puterii, deși este evident o inițiativă AUR, al cărui lider tocmai făcea scandal la o benzinărie OMV. Deci să boicotăm OMV, dar nu Gazprom sau Lukoil, care finanțează atrocitățile Rusiei în Ucraina, și nici Mol, deși premierul ungar Viktor Orban finanțează separatismul în Transilvania, probabil și cu bani de la Mol. Nici PNL, nici PSD nu par deranjate de asocierea cu personaje ca Dumitru Coarnă, sonoră vuvuzea pro-boicot, care frecventează cu plăcere Ambasada Rusiei.
Cu perspectiva rocadei în minte, care îl va cocoța în vârful guvernului, Marcel Ciolacu a încercat să se prezinte ca lider moderat, pledând pentru o diplomație inteligentă în loc de boicot și descoperind brusc că vom avea nevoie de votul Austriei în viitor. Doar va trebui să fie frecventabil în Europa din mai încolo. Totodată, eșecul i-a convenit, căci i-a permis să joace în cheie ideologică, blamând partidele de dreapta pentru respingere, și promițând că în a doua parte a anului viitor, când Spania, guvernată de socialiști, va prelua președinția rotativă a UE, vom putea repune candidatura noastră pe agendă. Și, cum nimeni nu-l întreabă dacă nu cumva politicile PSD sunt responsabile pentru amânarea intrării României în Schengen atâția ani, liderul PSD își permite să sugereze că eșecul este doar al PNL, prin Ciucă și Bode, și al președintelui Iohannis, responsabil cu politica externă, prin ministrul Aurescu – și prin propria ineficiență.
Concluzia tristă a acestei istorii nu este că vom sta la fel de mult la coadă la vamă, ci că nu mai avem oameni de stat, că suntem conduși de politicieni submediocri, care plonjează prea ușor în discursul fals patriotic, de fapt naționalist radical, care nu este doar „ultimul refugiu al ticălosului”, ci și vectorul preferat de Kremlin pentru subminarea UE. Acuzăm Rusia că îi manipulează pe politicienii naționaliști din Austria, dar aplaudăm o forță politică evident pro-Rusia și filonul pro-rus din PSD. Nicicând după 1989 România nu a fost pe mâini mai proaste, într-un moment istoric atât de riscant cum este cel pe care îl trăim. //
